Iranul avertizează Statele Unite şi Israelul că urmează o „răzbunare devastatoare”
Bianca PavalucaŞeful Gardienilor Revoluţiei din Iran, Hossein Salami, a avertizat Statele Unite şi Israelul că urmează o „răzbunare devastatoare” în urma atacului terorist de sâmbătă din timpul unei parade militare, acuzând cele două ţări de implicare în incident, relatează Reuters.

„Aţi mai văzut răzbunările noastre.. Veţi vedea că răspunsul nostru va fi distrugător şi devastator şi veţi regreta ceea ce aţi făcut”, a declarat Hossein Salami pentru presa de stat iraniană.
Cel puţin 25 de persoane au murit în urma atacului de duminică din oraşul Ahvaz. Printre persoanele ucise figurează 12 membri ai Gardienilor Revoluţiei iraniene.
Ministerul Informaţiilor din Iran a transmis luni că o reţea largă de suspecţi au fost arestaţi pentru implicare în atac.
„Vom identifica toţi teroriştii implicaţi în atac. O mare parte dintre aceştia au fost deja arestaţi”, a declarat Mahmoud Alavi, ministrul de Informaţii iranian.
