Iranul are diferite opţiuni pentru a neutraliza sancţiunile "ilegale" impuse de SUA - oficial
Marinela SarbuIranul are mai multe opţiuni pentru a neutraliza reimpunerea sancţiunilor SUA asupra exporturilor sale de petrol, a declarat sâmbătă un oficial iranian, potrivit agenţiei de ştiri Tasnim, iar liderii religioşi de la Teheran nu au intenţia de a purta discuţii cu Washingtonul, relatează Reuters.
"În afară de închiderea strâmtorii Hormuz, avem alte opţiuni pentru a opri distribuţia petrolului dacă suntem ameninţaţi ... Administraţia SUA nu are "bunăvoinţă", nu este nevoie să purtăm discuţii cu America", a declarat secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională din Iran, Ali Shamkhani.
El a mai spus că Iranul şi-a atins 90% din obiectivele sale în Siria, potrivit Tasnim.
