Iranul ameninţă că va interzice inspecţiile AIEA la instalaţiile sale nucleare, dacă „ceilalţi nu îşi îndeplinesc obligaţiile”
Andreea SoareIran a transmis, luni, că va bloca inspecţiile AIEA la instalaţiile sale nucleare, începând cu săptămâna viitoare, dacă „celelalte părţi” ale acordului nuclear din 2015 nu îşi vor îndeplini obligaţiile, aceasta reprezentând o provocare pentru speranţele preşedintelui Biden de a reactiva acordul, transmite Reuters.

„Dacă ceilalţi nu îşi îndeplinesc obligaţiile până pe 21 februarie, guvernul este obligat să suspende implementarea voluntară a Protocolului Adiţional”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Saeed Khatibzadeh.
„Acest lucru nu înseamnă că vor fi suspendate toate inspecţiile AIEA din cadrul ONU... Toţi aceşti paşi sunt reversibili dacă celelalte părţi îşi modifică perspectiva şi îşi respectă obligaţiile”, a declarat acesta, făcând referire la SUA.
Sub o lege stabilită de către membrii guvernului Iranian, pe 21 februarie, guvernul este obligat să limiteze inspecţiile AIEA doar la facilităţile nucleare anunţate anterior, respingând orice acces la locaţiile care sunt privite ca fiind relevante pentru colectarea informaţiilor.
Administraţia Biden vrea să reintroducă SUA în acordul nuclear pe care fostul preşedinte Donald Trump l-a abandonat în 2018.
