14 august 2018

Iranul a prezentat un nou model de rachetă balistică cu rază scurtă

Mircea Olteanu | Bianca Pavaluca

Ministerul Apărării din Iran a prezentat luni următoarea generaţie de rachetă balistică Fateh Mubeen, capabilă să atingă ţinte cu o acurateţe ridicată şi care este invizibilă pe radar, relatează publicaţia Tass.

Sursă foto: Mediafax

Ministrul Apărării iranian Amir Hatami a fost prezent la ceremonia de prezentare şi a felicitat armata şi inginerii militari pentru finalizarea rachetei balistice.

Ministrul a declarat că industria de apărare iraniană „este capabilă să împlinească nevoile practice ale forţelor armate prin transformarea unei idei într-un produs în scurt timp”.

Autorităţile din Iran au testat racheta, care a fost lansată dintr-o bază militară din sud-estul ţării şi a zburat peste 160 de kilometri, peste Strâmtoarea Ormuz, aterizând în deşert, pe teritoriul iranian.

Iranul îşi dezvoltă programul balistic de peste 30 de ani şi a înregistrat un progres major în dezvoltarea rachetelor balistice.

"Aşa cum am promis dragului nostru popor, vom depune eforturi zilnice pentru a ne spori capacităţile balistice", a declarat generalul Amir Hatami, ministrul iranian al Apărării, informează site-ul postului i24, citând agenţia iraniană Tasnim..
 
"Fiţi siguri că cu cât sunt mai mari presiunile şi războiul psihologic împotriva grozavei naţiuni a Iranului, cu atât sporeşte şi voinţa noastră de a ne îmbunătăţi puterea defensivă în toate domeniile", a adăugat oficialul.
 
Programul balistic al Iranului este un element major de dispută între Teheran şi unele ţări din zonă, cât şi Statele Unite. Iranul susţine că programul are un rol vital în a asigura propria securitate în regiune, în timp ce adversarii Teheranului afirmă că Iranul amplifică tensiunile în Orientul Mijlociu.