09 ianuarie 2025

Iranul a operaţionalizat sistemul de radar Nazir în provincia Gilan. Acesta ar putea detecta drona americană „invizibilă” RQ-4 Global Hawk

Andreea Soare

Potrivit presei iraniene, pe 7 ianuarie, Iranul a operaţionalizat sistemul de radar Nazir în provincia Gilan, aflată în nord-vestul ţării. Acest radar întăreşte capabilităţile de apărare aeriană ale Teheranului, oferind o rază de detectare de peste 800 de km, scrie Army Recognition.

Sursă foto: x

Dislocarea este strategic aleasă pentru monitorizarea spaţiului aerian iranian, în timp ce se extinde şi acoperirea unor regiuni cheie, astfel consolidându-se capabilităţile de supraveghere împotriva posibilelor ameninţări aeriene.

Sistemul de radar Nazir este conceput pentru a detecta ţinte aflate la altitudini de peste 30 de km şi poate identifica echipamente precum drone, aeronave cu amprentă redusă pe radar şi rachete de croazieră. Cu o rază de acţiune extinsă, Nazir acoperă spaţiul aerian al Azerbaidjanului, regiuni mari din Armenia, estul Turciei şi aproape tot teritoriul Georgiei, vestul Turkmenistanului, porţiuni din sud-vestul Kazahstanului şi Marea Caspică.

Sursă: X

A fost operaţionalizat iniţial în 2016 şi a fost dezvoltat complet în Iran. Are o rezistenţă foarte mare la dispozitive de război electronic şi poate combate rachetele antiradiaţii în mod eficient. De asemenea, poate detecta dronele cu amprentă redusă pe radar, precum RQ-4 Global Hawk, aeronavele de recunoaştere ca U-2 şi atât rachetele balistice, cât şi pe cele de croazieră.

Radarul a fost dislocat şi în zone înalte şi pe un teren întins pentru a-i optimiza acoperirea şi pentru a monitoriza regiuni vulnerabile de la graniţă, precum cele din apropierea Azerbaidjanului şi estul Turciei.