23 septembrie 2018

Iranul a convocat diplomaţi din trei ţări europene pe fondul atacului de sâmbătă

Teodora Marinescu

Iranul a convocat ambasadorii Danemarcii şi Olandei şi reprezentantul Marii Britanii la Teheran, după ce mai multe persoane au fost ucise în urma unui atac produs în cursul unei parade militare desfăşurate în oraşul Ahvaz, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Grupul militant al-Ahvazieh a revendicat atacul comis sâmbătă în oraşul iranian Ahvaz, în urma căruia 29 de persoane au murit, iar alte 60 au fost rănite, inclusiv copii, relatează agenţia IRNA.

Liderii iraniani au acuzat Danemarca, Olanda şi Marea Britanie că ar fi adăpostit membri ai grupului militant.

Decizia Uniunii Europene de a nu pune grupul al-Ahvazieh pe lista grupărilor teroriste, deoarece nu au comis încă atacuri în Europa, este inacceptabilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Ghasssemi.

"De ce atacurile din Europa primesc atâta atenţie, iar restul nu", a adăugat Ghassemi.

Ambasadorul danez în Iran, Danny Annan, a confirmat că a participat la o întâlnire cu Ministerul de Externe de la Teheran.

Liderul iranian suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, consideră că atacul reprezintă "o conspiraţie a regimurilor susţinute de SUA în regiune", care încearcă să destabilizeze Iranul.

Cel puţin 29 de persoane au fost ucise, iar alte 60 au fost rănite în urma atacului armat produs sâmbătă în cursul unei parade militare desfăşurate în oraşul iranian Ahvaz.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional