Iran - fără embargo la achiziţii de arme, dar şi fără bani în buget

Chiar dacă Rusia şi China sunt în aşteptarea rezultatului alegerilor din SUA pentru a-şi stabili strategiile de relaţionare cu Administraţia de la Washington, eventuale exporturi de armament sofisticat în Iran se împiedică de cel puţin un alt obstacol – finanţarea!

Cel mai probabil, Iranul percepe ridicarea embargoului mai mult ca o schimbare de statut decât ca ocazie de achiziţii vaste de armament...

Ce s-a întâmplat?

În pofida opoziţiei SUA, embargoul impus Iranului, asupra armelor convenţionale, a expirat, în conformitate cu termenii unui acord nuclear convenit între Iran şi puterile mondiale. Interdicţia de 13 ani impusă de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (CS al ONU) a luat sfârşit duminică (18 octombrie), a anunţat Ministerul iranian de Externe, ca parte a Rezoluţiei 2231 a Planului Cuprinzător de Acţiune Comună (JCPOA) - un acord semnat în 2015, care a permis Iranului ridicarea unor sancţiuni în schimbul adoptării de restricţii naţionale în cadrul programului său nuclear.

În declaraţia preluată de mass-media de stat, Ministerul iranian de Externe a specificat că „începând de astăzi (18 octombrie), toate restricţiile privind transferul de arme, activităţi conexe şi servicii financiare către şi din Republica Islamică Iran [...], toate sunt încetate automat”. Încheierea embargoului înseamnă că Iranul va putea cumpăra şi vinde în mod legal armament convenţional, iar Ministerul iranian de Externe a anunţat că Iranul poate acum „procura orice arme şi echipamente necesare din orice sursă, fără restricţii legale şi numai pe baza nevoilor sale defensive”.

Cum s-a ajuns aici?

SUA s-au retras unilateral din JCPOA în mai 2018, impunând valuri de sancţiuni economice dure Iranului. Administraţia preşedintelui american, Donald Trump, a folosit, de asemenea, toate mijloacele la dispoziţie pentru a anula acordul nuclear şi a opri ridicarea embargoului asupra armelor împotriva Iranului.

În august, SUA au depus o rezoluţie la CS al ONU pentru a prelungi pe termen nelimitat embargoul asupra armelor, dar a fost respinsă. Din cele 15 state membre ale Consiliului, aşa-numitul „E3” (Franţa, Germania şi Marea Britanie) şi alte opt s-au abţinut, în timp ce Rusia şi China s-au opus prelungirii. Doar Republica Dominicană a susţinut rezoluţia SUA. La o lună după ce a declanşat un proces de „retragere” a sancţiunilor asupra Iranului, Washingtonul a anunţat, în septembrie, că a restabilit unilateral toate sancţiunile ONU asupra Iranului care au fost ridicate ca parte a Rezoluţiei 2231. Dacă ar fi pusă în aplicare, măsura ar extinde automat şi embargoul asupra armelor. Dar o majoritate covârşitoare a statelor membre ale CS al ONU a respins încă o dată iniţiativa, motivând că nu a fost demarat niciun proces de restabilire a sancţiunilor, deoarece acţiunea nu avea niciun temei legal.

Cel mai recent pas a fost făcut la începutul lunii octombrie, când 18 bănci iraniene au fost înscrise pe ”lista neagră”, inclusiv cele care procesează tranzacţii comerciale umanitare, separând efectiv sectorul financiar iranian de economia globală. Administraţia Trump a fost susţinută cu fervoare în eforturile sale de Israel şi de o serie de ţări arabe care se opun extinderii influenţei regionale a Iranului. Washingtonul a ameninţat cu „consecinţe” pentru ţările care nu aderă la poziţia sa. În încercarea de a extinde pe termen nelimitat embargoul asupra Iranului asupra armelor, SUA susţin că ridicarea acestuia va deschide o poartă de tranzacţii cu armament care va conduce rapid la destabilizarea şi mai mult a regiunii.

Deocamdată, Administraţia Trump se comportă ca şi cum sancţiunile internaţionale ar reveni, în timp ce comunitatea internaţională continuă să acţioneze de parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Deci, este acesta doar un gest simbolic menit să amintească linia dură a Washingtonului împotriva Teheranului sau sunt avute în vedere măsuri concrete?

Intră în joc China şi Rusia...

În practică, s-ar putea să dureze ceva timp până când Iranul va putea utiliza libertatea ridicării embargoului. În primul rând, sancţiunile susţinute ale SUA au restricţionat semnificativ capacitatea Iranului de a cumpăra sisteme avansate, a căror achiziţie şi întreţinere ar putea costa miliarde de dolari. Mai mult, China şi Rusia, sau orice altă ţară care analizează posibilitatea de a vinde arme către Iran, ar acţiona pe baza intereselor lor de politică externă, care ar trebui să ia în considerare echilibrul de putere şi interesele economice viitoare din Golf şi din regiunea Orientului Mijlociu.

Guvernul iranian ar fi aprobat un proiect de acord pe 25 de ani cu China privind cooperarea economică şi politică. Teheranul nu a dezvăluit detaliile complete ale acordului, dar un raport al Petroleum Economist sugerează că Iranul va acorda Chinei concesii uriaşe, inclusiv reduceri semnificative la preţurile pentru petrol şi gaze şi capacitatea de a întârzia plăţile cu până la doi ani şi să plătească în diverse valute. De asemenea, Chinei i se va acorda dreptul de preemţiune cu privire la oportunităţile de a se implica în orice proiecte petro-chimice din Iran. Dacă ar fi pus în aplicare, acest acord ar face ca Iranul să fie extrem de dependent de China din punct de vedere economic, în timp ce Beijingul ar dobândi o sursă mare şi sigură de energie, precum şi un punct de sprijin în Golf. Deja au existat zvonuri în mass-media iraniană că Teheranul a cedat Beijingului insula Kish. Deşi astfel de zvonuri sunt, probabil, false, Iranul poate oferi cu siguranţă facilităţi militare Chinei în porturile sale din Golf.

Avantajul pentru Teheran este, dacă Beijingul îşi respectă angajamentele, infuzia unei cantităţi semnificative de numerar în economia sa, în special în sectorul energetic (280 miliarde dolari) şi infrastructura de producţie şi transport (120 miliarde dolari). O astfel de infuzie ar ajuta cu siguranţă să reînvie economia Iranului şi să creeze mai multe locuri de muncă, având ca rezultat consolidarea regimului islamic şi slăbirea opoziţiei interne. Dacă acordul Iran-China va fi pus în aplicare, acesta va reface economia Iranului şi va conduce la o cooperare militară bilaterală extinsă. Mai mult, oferind Chinei un punct de sprijin permanent în Iran, acordul ar spori poziţia regională a Beijingului şi ar submina supremaţia strategică a SUA în Golf. Dar soarta înţelegerii nu este clară încă, deoarece mai trebuie aprobată şi de parlament...

Şi mai este şi rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA... Dacă Biden va fi ales noul preşedinte american, Beijingul ar dori să repornească relaţia SUA-China cu o nouă administraţie americană... Altfel, este puţin probabil ca Beijingul să pună în pericol oportunitatea de a remedia legăturile cu o Administraţie Biden prin încheierea unor acorduri importante privind armele cu Teheranul.

În ceea ce priveşte Rusia, un raport al Agenţiei de Informaţii pentru Apărare a SUA, din 2019, specula că Iranul va cumpăra avioane de luptă Su-30, avioane de antrenament Yak-130, tancuri T-90, sisteme de rachete mobile de apărare de coastă Bastion şi sisteme de apărare antirachetă S-400. Ministrul iranian al apărării, generalul de brigadă Amir Hatami, a călătorit în Rusia, la sfârşitul lunii august, pentru a vizita Târgul Internaţional de Tehnică Militară Armata-2020 şi a purta discuţii cu înalţi oficiali ruşi. Deplasarea a stimulat speculaţiile că Iranul este interesat de armele ruseşti.

Cu toate acestea, nu există încă niciun indiciu public că Rusia şi Iranul au stabilit, pentru negocieri, o listă de potenţiale achiziţii de arme, deşi nu este total nefondată ipoteza că cele două ţări ar putea aştepta rezultatul alegerile prezidenţiale din SUA. Ambele părţi au motive să nu se opună lui Biden dacă acesta va fi ales: Iranul cu JCPOA şi Rusia cu New START (un tratat de reducere a armelor şi ultimul pact de control al armelor nucleare, încă în vigoare între Rusia şi SUA, care expiră în februarie anul viitor). Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus, pe 16 octombrie, o prelungire a pactului cu un an. Mai mult, Moscova a anunţat că va lua în considerare sancţiunile SUA, mai ales că ar dori să vândă arme unor state care ar putea fi supuse sancţiunilor secundare ale SUA. În plus, finanţarea pare a fi cel mai mare impediment pentru un potenţial acord important de armament Iran-Rusia.

Ce spune Iranul...

După implementarea acordului nuclear, în 2016, Rusia a finalizat livrarea sistemului iranian de rachete de apărare S-300 către Iran, care a fost testat cu succes de Teheran la începutul anului 2017. Aceasta a încheiat, în cele din urmă, un acord de 800 de milioane de dolari, semnat între cele două state în 2007, care rămăsese neîndeplinit de Rusia după ce presiunile sancţiunilor multilaterale asupra Iranului au crescut.

Dar de atunci, multe s-au schimbat în interiorul Iranului. După ani de sancţiuni multilaterale şi unilaterale, Iranul a concluzionat că trebuie să se bazeze pe expertiza propriilor ingineri şi experţi pentru a-şi spori capacităţile de apărare. Cu această perspectivă, s-au lansat eforturi extinse pentru a dezvolta o gamă variată de arme şi sisteme avansate produse local, care sunt, potrivit iranienilor, comparabile cu cele ale naţiunilor dezvoltate. Printre altele, acestea includ vehicule aeriene fără pilot (UAV) şi sistemul de apărare antirachetă Bavar-373, care a fost lansat oficial în august 2019 şi despre care Iranul spune că este „la egalitate”cu sistemul rusesc S-400. Dar, pe de altă parte, nu a fost posibil sau fezabil din punct de vedere economic ca Iranul să producă o serie de alte armamente complexe, inclusiv avioane de luptă de generaţia a cincea.

Achiziţionarea avioanelor de luptă ar putea fi urmărită, astfel,  de Iran, în acelaşi timp cu eforturile la nivel local de dezvoltare a unor avioane de luptă moderne.  Mai multe ţări s-au arătat interesate de armamentele iraniene, dar nu au putut să le cumpere din cauza sancţiunilor.

Oportunităţi şi limitări post-sancţiuni

Iranul a fost supus unor sancţiuni stricte, conduse de SUA, începând de la Revoluţia Islamică din 1979. Pentru a compensa deficienţele sale militare şi în absenţa unui furnizor de încredere, în ultimele decenii, Teheranul şi-a construit propria industrie militară. În pofida neajunsurilor majore din unele zone, Iranul este considerat a avea o industrie de apărare bine dezvoltată, făcându-l independent pentru o mare parte din nevoile sale militare uşoare. Extinzându-şi influenţa regională în ultimul deceniu, se crede că Iranul a dezvoltat cel mai mare şi mai divers arsenal de rachete din regiune. Dar capacităţile Iranului nu se limitează doar la rachete. De asemenea, produce propriile tancuri, transportoare blindate, avioane de luptă, submarine şi o mare varietate de UAV-uri.

În pofida acestor progrese, în noiembrie anul trecut, preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a indicat că Republica Islamică intenţionează să profite din plin de orice relaxare în ceea ce priveşte embargoul asupra armelor pentru a reconstrui arsenalul epuizat de arme. Cu toate acestea, realităţile locale indică faptul că Iranului îi lipseşte capacitatea de a importa volume mari de echipamente militare avansate la scara sugerată de oficialii israelieni şi americani. Economia bolnavă a Iranului şi un deficit major al veniturilor guvernamentale, ca urmare a unei serii de sancţiuni impuse de SUA exporturilor de petrol iranian, au contribuit la diminuarea puterii de cumpărare a ţării. De fapt, Iranului îi pasă mai mult de dreptul său legal de a cumpăra arme decât de câte sisteme noi de arme va începe să cumpere. În schimb, Teheranul ar putea folosi noua situaţie pentru a importa tehnologii şi piese necesare pentru a-şi spori industria militară, mai degrabă decât să importe bunurile militare reale.

Sunt vehiculate şi unele ipoteze potrivit cărora Administraţia Trump exagerează cu privire la consecinţele ridicării embargoului asupra armelor pentru a provoca Iranul să renunţe la JCPOA înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, aşteptând un singur motiv pentru a reimpune un embargo mai restrictiv decât cel precedent.

În concluzie...

Deşi Rusia este opţiunea principală a Iranului în ceea ce priveşte achiziţiile de arme, probabil că Teheranul va încerca să îşi acopere nevoile din diferite ţări, precum China, pentru a preveni dependenţa prea mare de Moscova. Principala nevoie este de a-şi consolida forţele aeriene, sistemele de apărare aeriană, apărarea navală şi sistemele de radar şi război  electronic. Din cauza îngrijorării ţărilor / companiilor care exportă arme, cu privire la sancţiuni şi la secretul tranzacţiilor cu arme, nu sunt disponibile informaţii exacte despre armele solicitate de Iran.

Dar Rusia şi China vor fi prudente în privinţa vânzărilor de arme, precum şi destul de reticente în a se confrunta cu SUA. Moscova şi Beijingul cunosc sensibilitatea Washingtonului pe această problemă. Chiar şi în condiţiile ridicării embargoului (nerecunoscută de SUA), Washingtonul va apela la sancţiuni unilaterale. Prin urmare, Rusia şi China nu îşi vor pune în pericol interesele prin angajarea cu Iranul şi confruntarea cu SUA. Un lucru pe care îl pot face este să semneze acorduri de armament cu Iranul, dar să amâne livrarea.

Alte variabile, inclusiv reacţia concurenţilor regionali ai Iranului şi echilibrul din Orientul Mijlociu, sunt esenţiale pentru Moscova şi Beijing. Rusia şi China au legături politice, economice şi militare cu ţările arabe, precum şi cu Israelul. Un volum mare de vânzări de armament către Iran le-ar putea pune în pericol aceste relaţii.

Iranul va fi deosebit de precaut în ceea ce priveşte cumpărarea de armament, cel mai probabil evitând achiziţionări extinse, considerând ridicarea embargoului ca un punct de cotitură în relaxarea sancţiunilor şi delegitimarea politicii SUA şi conştientizând faptul că un comportament radical va ridica împotriva sa comunitatea internaţională. Iar finanţarea achiziţiilor de arme noi va fi dificilă din cauza scăderii veniturilor provenite din petrol.

Totuşi, nu trebuie ignorată experienţa Iranului în eludarea sancţiunilor şi avansarea planurilor sale militare sub presiune...