05 august 2019

Irakul: Nu avem legătură cu petrolierul sechestrat în Iran

Bianca Pavaluca

Ministerul pentru Petrol din Irak a transmis duminică seară că nu are nicio conexiune cu petrolierul sechestrat miercuri de către Gardienii Revoluţiei din Iran, după ce presa de stat iraniană a transmis că petrolierul aparţinea autorităţilor irakiene, conform Reuters.

Sursă foto: Mediafax

„Ministerul nu a exportat combustibil către piaţa internaţională”, a transmis Ministerul prin intermediul unui comunicat.

Administraţia de la Teheran a transmis că petrolierul sechestrat de către Gardienii Revoluţiei în Golful Persic aparţinea autorităţilor irakiene. De asemenea, autorităţile iraniene au reţinut şapte membri ai echipajului, dar nu au făcut publică momentan naţionalitatea lor.

Gardienii Revoluţiei din Iran au confirmat că au capturat un nou petrolier străin în Golful Persic, după ce acesta ar fi încercat să transporte petrol în ţările arabe. Un purtător de cuvânt pentru Gardienii Revoluţiei a declarat pentru presa iraniană că petrolierul a fost confiscat la data de 31 iulie.