04 mai 2018

Iohannis participă astăzi la reuniunea informală de la Ruse cu şefii de stat ai Bulgariei şi Austriei

Ana Petrescu

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la reuniunea informală la nivel de şef de stat Bulgaria-Austria-România, care are loc la Ruse. Întâlnirea întruneşte preşedinţii celor trei ţări care vor deţine succesiv Preşedinţia Consiliului UE în acest an şi în primul semestru al anului viitor.

Sursă foto: Mediafax

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor axa pe agenda europeană actuală pentru a facilita unei bune coordonări şi cooperări pe parcursul celor trei preşedinţii ale Consiliului UE.

Şeful statului român va exprima, în cadrul reuniunii informale, interesul României de a colabora cu Bulgaria şi Austria pentru a atinge obiectivul comun de avansare a agendei europene în interesul cetăţenilor. Totodată, Klaus Iohannis va sublinia că, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene,România va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, în aşa fel încât cetăţenii europeni să beneficieze de proiectul european şi de rezultatele sale concrete.

Iohannis va participa, alături de omologii bulgar şi austriac, la Conferinţa cu tema "Dezvoltarea durabilă a Regiunii Dunării şi interconectarea între regiuni" organizată la Universitatea Angel Kanchev din Ruse, Republica Bulgaria, conform sursei citate.

De asemenea, cu ocazia reuniunii informale de la Ruse, şeful statului român va avea întâlniri bilaterale cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, şi cu preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în care vor fi abordate aspecte care ţin de agenda bilaterală, europeană şi regională de interes comun.