Iohannis, la Summitul celor Trei Mări: UE şi SUA trebuie să fie cât de aproape se poate una de alta
Ionel DancuPreşedintele Klaus Iohannis a pledat marţi, la Palatul Cotroceni, în deschiderea sesiunii plenare a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, pentru o apropiere cât mai mare între SUA şi Uniunea Europeană, menţionând că o creştere a implicării economice a Statelor Unite ar putea securiza regiunea.
„Iniţiativa celor Trei Mări poate întări dezvoltarea economică per total şi consolidarea Uniunii Europene la un moment la care ne pregătim pentru decizii importante cu privire la viitorul Uniunii. Abordarea României faţă de Iniţiativa celor Trei Mări derivă din fermul angajament faţă de Uniunea Europeană puternică, unită în sprijinul cetăţenilor săi. Este de asemenea parte din eforturile noastre constante de a elimina diviziunile artificiale de pe continent şi până pe ţărmurile Atlanticului”, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul sesiunii plenare a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.
Şeful statutului a adăugat că UE şi SUA trebuie să fie „cât de aproape se poate una de cealaltă”.
„Considerăm că în acest context global dificil, UE şi SUA trebuie să fie cât de aproape se poate una de cealaltă, în domeniul politic, economic şi în domeniul securităţii. În ciuda diferenţelor la diferite capitole, este de netăgăduit că legătura transatlantică se bazează, înainte de toate, pe valori comune care sunt cea mai puternică relaţie posibilă pentru fundaţia noastra. Interesul nostru comun se ridiică deasupra diferenţelor”, a mai precizat Iohannis.
Potrivit lui Iohannis, „o creştere a implicării economice a SUA în regiune ar securiza mai mult şi ar întări” cooperarea în regiune.
La rândul său, în cadrul sesiunii plenare a Summit-ului, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Europa începe „să rămână fără suflare” pentru că nu respiră cu cei „doi plămâni, de est şi de vest”.
„Europa trebuie să respire cu doi plămâni, de Est şi de Vest. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Europa rămâne fără suflare şi am impresia că Europa noastră începe să rămână fără suflare, aşa ca trebuie să punem accent pe cooperare, să folosim o limbă comună pentru Est şi pentru Vest”, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.