Iohannis, la aniversarea Academiei Tehnice Militare Ferdinand I: Azi ne aflăm într-un context geopolitic complex, dinamic şi cu ameninţări multiple
Alexandru CosteaPreşedintele Klaus Iohannis a declarat, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Academiei Tehnice Militare Ferdinand I, că în prezent contextul geopolitic este unul complicat, cu provocări şi ameninţări multiple, însă România e un partener credibil al NATO şi UE în regiunea Mării Negre.

„Astăzi ne aflăm într-un context geopolitic complex, dinamic, cu provocări şi ameninţări multiple şi impredictibile. Modificările radicale din ultimii ani ale mediului de securitate internaţional au reliefat importanţa strategică a asigurării stabilităţii spaţiului euroatlantic şi a regiunii Mării Negre, care pe noi ne interesează extrem de mult. În această regiune, România este un pilon solid şi un partener credibil în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene. Noua arhitectură a apărării impune asigurarea unor resurse umane foarte bine pregătite, cu o dotare modernă şi perfect interoperabile în sistemul de apărare colectivă aliat. Astfel, importanţa instituţiilor militare de învăţământ, a profesorilor şi cercetătorilor pentru nevoile operative ale Armatei României şi ale industriei naţionale de apărare creşte exponenţial, pentru că aici se pot dezvolta acele competenţe care să răspundă în mod adecvat cerinţelor de mâine.”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la evenimentul de aniversare a 70 de ani de la înfiinţarea Academiei Tehnice Militare Ferdinand I.
Şeful statului a amintit de faptul că liderii UE au decis să fie alocate mai multe fonduri pentru universităţile europene.
„Noi, toţi liderii Uniunii Europene, am stabilit că este necesar să fie depuse mai multe eforturi în vederea organizării unor universităţi europene sub formă de consorţii şi a creşterii fondurilor alocate pentru mobilitatea studenţilor şi a cadrelor didactice. Cred că aceste oportunităţi sunt benefice şi pentru învăţământul militar românesc, ceea ce presupune o adaptare rapidă, prin asigurarea încadrării cu personal didactic şi administrativ calificat şi prin adaptarea programei şcolare”, a explicat Iohannis.
El le-a transmis şi un mesaj studenţilor Academii Tehnice Militare, precizând că are convingerea că aceştia vor deveni ofiţeri capabili şi îşi vor asuma rolul de lideri militari.
„Anul acesta, Academiei Tehnice Militare i s-a conferit numele onorific de Ferdinand I, după numele primului rege al României Mari, un adevărat lider integrator, un simbol al unificării, dar şi al dezvoltării şi consolidării statului român modern. Este un motiv în plus de mândrie pentru toţi studenţii dumneavoastră, domnule rector. Sunt convins că voi, dragi studenţi, veţi deveni ofiţeri capabili să vă asumaţi rolul de conducător de activităţi tehnico-economice militare şi de lideri militari. Misiunea pe care o veţi avea, de a asigura operativitatea tehnicii de luptă şi a sistemelor din dotare pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii, este una esenţială pentru Armata României”, a mai spus preşedintele României.
Klaus Iohannis a reamintit faptul că a decorat Drapelul de Luptă al Academiei Tehnice Militare Ferdinand I cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, de pace, în semn de apreciere pentru activitatea de 70 de ani a instituţiei.
„Vă îndemn să vă continuaţi cu succes menirea de a forma buni profesionişti, printr-o pregătire tehnico-inginerească la cele mai înalte standarde de competitivitate, atât pentru mediul militar, cât şi pentru cel civil, în industria naţională de apărare. Nu am nici o îndoială că, şi în viitor, Academia Tehnică va educa studenţi responsabili, competenţi, altruişti şi devotaţi, care să contribuie la formarea unui sistem naţional de securitate performant, capabil să-şi îndeplinească misiunile constituţionale de apărare a ţării, precum şi îndatoririle asumate de România faţă de aliaţii şi partenerii noştri, într-un context operaţional complex”, a conchis şeful statului.
