01 februarie 2025

Într-un sondaj, danezii văd SUA ca pe o ameninţare, după declaraţiile lui Trump că vrea să anexeze Groenlanda

Florin Jipa

Aproape jumătate dintre danezi văd acum Statele Unite ca pe o ameninţare semnificativă pentru ţara lor, iar majoritatea covârşitoare se opun plecării Groenlandei pentru a deveni parte a SUA, potrivit unui sondaj, arată The Guardian.

Sursă foto: Mediafax

Sondajul a constatat că 46% dintre danezi cred că SUA sunt o ameninţare „foarte mare" sau „destul de mare" pentru Danemarca. 

Procentul este mai mare decât numărul celor care au spus că se simt ameninţaţi de Coreea de Nord sau Iran - 44% şi, respectiv, 40%.

Peste SUA este reprezentată ameninţarea Rusiei, care rămâne semnificativ mai mare, 86% dintre respondenţi spunând că Moscova este considerată o ameninţare. 

Dintre cei chestionaţi, 78% au spus că s-ar opune vânzării Groenlandei către SUA, dar 72% au spus că decizia finală ar trebui să aparţină Groenlandei, nu Danemarcei.

Preşedintele american nou învestit Donald Trump s-a concentrat din ce în ce mai mult pe revendicarea uriaşei insule arctice şi nu a exclus în mod explicit utilizarea forţei militare sau a constrângerilor economice pentru a o lua de la Danemarca.

De curând, şeful Comitetului Militar al UE (EUMC), Robert Brieger, a susţinut, într-un interviu pentru ziarul german „Welt am Sonntag” că militarii europeni ar trebui staţionaţi în Groenlanda. „Acest lucru ar trimite un semnal puternic şi poate contribui la stabilitatea regiunii”, a explicat generalul austriac.

Franţa a fost prima ţară membră a UE care a transmis că la chemarea Damanercei va trimite trupe în Groenlanda.

Statele Unite au deja o instalaţie militară în Groenlanda, Baza Aeriană Pituffik, localizată în nord-vestul insulei, care are sub 60.000 de locuitori, la 1.500 km de Polul Nord, fiind cea mai nordică unitate militară a Statelor Unite.

Baza găzduieşte Escadrila 12 de avertizare spaţială (12 SWS), care operează un sistem de avertizare timpurie pentru rachete balistice (BMEWS) conceput pentru a detecta şi urmări rachetele lansate împotriva Americii de Nord, dar şi Detaşamentul 1 al Escadrilei 23 de Operaţiuni Spaţiale, parte a reţelei globale de control prin satelit a Space Delta 6. Pista de 3.000 m a aerodromului gestionează peste 3.000 de zboruri americane şi internaţionale pe an. Baza găzduieşte, de asemenea, cel mai nordic port de apă adâncă din lume.

Danemarca a anunţat o majorare consistentă a bugetului de apărare pentru Groenlanda, cu peste un miliard de euro, la doar o zi după ce preşedintele american ales, Donald Trump a afirmat că controlul asupra insulei este o necesitate absolută pentru SUA din motive de siguranţă naţională, conform Reuters.