Într-o lume tot mai globalizată, gardurile de securitate sunt din ce în ce mai înalte

Unul din trei state de pe glob este în prezent protejat de un gard de securitate • Candidatul Trump a promis că zidul său va fi construit cu bani mexicani • Preşedintele american nu l-a convins însă pe preşedintele mexican • „Uitaţi-vă la Israel, spune Trump. Construieşte încă un zid. Care are o eficienţă de 99,9%, aşa îmi transmit, 99,9%” • Gardul de la graniţa cu Fâşia Gaza - cea mai complexă structură de securitate construită de Israel • Marele Zid chinezesc a rezistat mii de ani, dar utilitatea adevărată şi-a câştigat-o recent, ca simbol naţional şi atracţie turistică • Uniunea Europeană are un zid de securitate în Africa.

La momentul căderii Zidului Berlinului existau în lume doar ceva mai mult de o duzină de ziduri şi garduri de securitate. Aproape de trei ori mai multe decât la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Dar de cinci ori mai puţine decât în 2019. Unul din trei state de pe glob este, în prezent, protejat de un gard de securitate, de un  zid de beton. Dacă zidul Berlinului era destinat blocării celor care doreau să iasă, gardurile şi zidurile moderne de securitate vor să interzică intrarea. Statele care s-au construit, în trecutul nu foarte îndepărtat, pe libera circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, pe valurile de imigranţi pregătiţi să înfrunte necunoscutul, sunt şi cele mai active în a pune astăzi bariere.

Pe 15 februarie 2019...

...într-o conferinţă de presă convocată ad-hoc, preşedintele Donald Trump a anunţat că este pregătit să invoce argumente de „urgenţă naţională” pentru a obţine fondurile necesare construirii zidului de la graniţa cu Mexicul. Una din promisiunile sale electorale, rămasă încă în stadiul declaraţiilor, chiar dacă între timp avusese loc şi un mic război instituţional între Administraţie şi Congres care a dus la blocarea bugetului pentru cea mai lungă perioadă din istoria SUA, trebuia să capete contur. Suntem în anul 2019, deja s-au anunţat o serie de candidaturi la alegerile prezidenţiale de anul viitor, preşedintele Trump nu-şi poate permite să aştepte. Pentru că zidul de la graniţa cu Mexicul nu este doar despre imigranţi, despre protecţia sudului SUA în faţa valului uman care ar sosi din America Latină. El este, în primul rând, despre o proiecţie politică, despre imaginea preşedintelui, omul care vrea ca alegătorii săi să se simtă în siguranţă, chiar dacă ştie, probabil, că niciun zid nu garantează în totalitate acest lucru.  

Iar zidul trebuie vândut, ca orice produs mai curând politic decât de infrastructură. Mai întâi, trebuie exagerate ameninţările, nevoia urgenţei.

Dintr-o întorsătură de discurs, preşedintele a echivalat necesitatea construirii zidului, o costisitoare dar simplă lucrare de infrastructură, cu dezastrele naturale sau ecologice care motivează de obicei acest gen de decizii.

După aceea a prezentat dezastrul financiar pe care îl produc imigranţii, taxele neplătite de cei care îi angajează, asistenţa socială de care beneficiază: „billions and billions of dollars a month” / miliarde şi miliarde în fiecare lună. Întrebat de unde sunt aceste cifre, Trump a răspuns indicând Departamentul Securităţii Interne / Department of Homeland Security. Într-un mesaj pe Twitter de la sfârşitul lunii ianuarie, preşedintele a precizat, cu exactitate la dolar, că pierderile financiare de la începutul anului erau, la acel moment, de 18.959.495.168 de dolari. Dar estimarea nu era de la o instituţie oficială americană, fiind produsul unei reţele de presă conservatoare, One America News Network, care are pe prima pagină e estimare gen ruletă privind costurile zilnice şi anuale ale imigrării.

Au urmat drogurile: „And a big majority of the big drugs – the big drug loads don’t go through ports of entry” / Şi majoritatea încărcăturilor mari de droguri nu intră prin porturi. Administraţia de Combatere a Drogurilor / Drug Enforcement Administration l-a contrazis pe preşedinte, în raportul prezentat pentru anul 2018. Cu date clare, s-a demonstrat, prin cantitaţile capturate, că grosul substanţelor halucinogene ilegale este introdus în SUA prin depozitele portuare. Iar unele substanţe, pot fi comandate chiar şi pe Internet.

În documentul electoral „Contract cu votantul american”, candidatul Trump a promis că zidul va fi construit cu bani mexicani. Preşedintele Trump nu l-a convins însă pe fostul preşedinte mexican Pena Nieto că e în „interesul” Mexicului să aibă 18 miliarde de dolari în minus la bugetul de stat ca să protejeze SUA. Preşedintele mexican actual, Manuel López Obrador, nici nu vrea să participe la discuţia despre zid. Nici Congresul SUA nu a fost convins să acorde în anul fiscal 2019 mai mult de 1,6 miliarde de dolari pentru acest zid. Ceea ce a dus la respingerea de către preşedinte a bugetului, în forma aprobată de legislativ, dar şi la blocajul structurilor bugetare.

Iar ce a urmat se cunoaşte. Preşedintele a obţinut o parte din  suma cerută, insuficientă pentru a realiza în întregime proiectul, a continuat să ameninţe Congresul SUA cu utilizarea puterilor speciale pentru a obţine banii necesari, a utilizat exemplele de prin alte părţi pentru a justifica necesitatea acestei construcţii şi, mai ales, eficienţa ei. „Uitaţi-vă la Israel, spune preşedintele Trump. Construieşte încă un zid. Care are o eficienţă de 99,9%, aşa îmi transmit, 99,9%”.

Într-adevăr, la începutul lunii februarie 2019, ministerul apărării din Israel a început faza finală a construcţiei gardului de oţel galvanizat care va înconjura şi izola complet Fâşia Gaza. Gardul va avea şapte metri în înălţime, o lungime de 65 de kilometri şi va fi fixat pe o fundaţie adâncă de beton. Îndeajuns de adâncă pentru a asigura protecţia şi împotriva tunelurilor de atac ale Hamas.

Construcţia gardului de securitate la graniţa cu Fâşia Gaza a început după conflictul din 2014. Atunci s-au căutat soluţii pentru a bloca săparea de tuneluri pe sub frontieră. Protestele dramatice din 2018 au pus în faţa Israelului o altă provocare, crearea unui spaţiu de interdicţie care să nu mai permită apropierea de gard şi utilizarea zmeelor incendiare. Construcţia ce va fi terminată la sfârşitul acestui an, răspunde în parte provocărilor, fiind probabil structura cea mai complexă de securitate construită de Israel.

Dar exemplul invocat de Trump nu este acesta, referirile fiind de fapt la graniţa cu Egiptul. Aici, într-adevăr, structura de protecţie a diminuat foarte mult presiunea imigraţionistă pe care statul evreu o avea dinspre Africa. Între Tel Aviv şi Cairo a existat şi o coordonare în acest proiect întrucât ambele state erau interesate în oprirea valului migraţionist. Şi succesul este evident.

Gardul, o structură de sârmă ghimpată echipată cu camere video, radare şi senzori de mişcare, având şi câteva puncte de trecere cu caracter militar, a reuşit să scadă numărul imigranţilor ilegali de la 9.500 în prima jumătate a anului 2012, la aproximativ 30 în perioada similară a anului următor. Ulterior, numărul cazurilor de traversare ilegală a graniţei au ajuns la 11, în anul 2016, şi la 0 în 2017. Aceasta reprezintă, într-adevăr, o evoluţie spectaculoasă, ţinând cont că la nivelul anului 2010 se înregistrau aprox. 1.500 de intrări ilegale în fiecare lună prin această porţiune a graniţei.

Astăzi, cei 40.000 de imigranţi de origine africană, 70% din Eritreea, 20% din Sudan, sosiţi, majoritatea, în perioada 2006 – 2012, înainte de construirea gardului de securitate, se pot considera norocoşi, deşi statutul lor în Israel rămâne încă neclar.

Succesul a fost obţinut la un cost de 2 milioane de dolari pe kilometru, construcţia gardului fiind estimată la 450 milioane de dolari pentru cei 242 de kilometri de graniţă.

Şi, desigur, nu e o întâmplare faptul că printre firmele alese pentru a construi unul din cele opt prototipuri pentru zidul de la graniţa cu Mexicul este Elta North America, o companie subsidiară a concernului Israel Aerospace Industries.

De ce s-a accentuat această cursă a infrastructurii de securitate la frontiere?

Globalizarea produce şi efecte neaşteptate. O lume în care mărfurile şi oamenii, informaţia şi banii circulă mult mai rapid şi mai uşor decât înainte, creează oportunităţi nebănuite, dar şi incertitudini şi nesiguranţă. Lumea liberală este contracarată de viziunile conservatoare, tradiţionaliste, ale unor categorii de populaţii, ale unor state, ale unor politicieni. Deschiderea este însoţită şi de măsuri de protecţie. Gardurile şi zidurile de securitate sunt parte a acestui fenomen, care este mai mult politic, deşi, în cazuri particulare, eficienţa lor este de necontestat.

Nevoia unui gard de securitate la graniţa SUA cu Mexicul este un subiect de câteva decenii, între timp s-a mai şi construit câte ceva, dar el nu a devenit atât de discutat decât în ultimii doi ani. Şi nici măcar în aceşti doi ani nu a avut aceeaşi vizibilitate publică. Primul an al Administraţiei Trump s-a scurs fără a se trece la punerea în practică a promisiunilor din campania electorală pe acest subiect. El a revenit, pentru că se apropie o altă campanie electorală.

Gardurile şi zidurile de securitate sunt în foarte mică măsură utile protecţiei militare convenţionale a teritoriului. Ele pot fi utilizate pentru acest obiectiv doar acolo unde decalajul tehnologic şi de dotare între cei aflaţi de o parte şi alta a acestei bariere este foarte mare. Ele au un scop mai curând de protecţie internă, transmit mesajul că statul, liderii politici, se ocupă de siguranţa cetăţenilor.

Foarte multe state s-au protejat integral, sau doar pe porţiuni sensibile ale graniţei, prin ridicarea de garduri de sârmă ghimpată sau chiar de blocuri de beton. În jur de 65 de state, după unele aprecieri. Cum în lume sunt 50 de state insulare, protejate natural, rezultă că din statele cu graniţă terestră, jumătate au ales să pună astfel de bariere între ele şi vecinii lor.

Deşi sunt scumpe, ele sunt apreciate ca oricum mai ieftine decât cheltuielile pe care le presupune gestionarea unui număr mare de imigranţi, motivul cel mai evident pentru care sunt construite. Investiţiile în interior, pentru a crea condiţii de acomodare economică şi socială, sau în exterior, pentru a-i convinge pe cei care asaltează frontierele să rămână în propriile state, sunt mari, de durată, greu de implementat şi urmărit. Soluţia gardurilor este cea mai la îndemână. Şi este una din promisiunile electorale care se îndeplinesc cu fonduri destul de reduse (SUA sunt o excepţie, dat fiind şi lungimea graniţei), destul de rapid şi, aspect important, beneficiază de simpatia alegătorilor.

Garduri, ziduri şi câmpuri de mine pentru toate nevoile, gusturile şi solicitările

Aşadar, avem exemplul clasic, Zidul Berlinului, care a rezistat din 1961 până în 1989. Dar şi celălalt exemplu, cu adevărat clasic şi istoric, al Marelui Zid chinezesc, care a rezistat câteva mii de ani, dar utilitatea adevărată şi-a câştigat-o doar recent, în calitate de simbol naţional şi atracţie turistică. Avem gardurile de securitate, construite de Israel pentru diferite tipuri şi intensităţi ale ameninţărilor cu care se confruntă acest stat cu arma la picior. Anul acesta a început cu reaprinderea retoricii despre zidul de la graniţa dintre SUA şi Mexic.

Dar sunt şi alte exemple:

• gardul dublu de sârmă concertina dintre India şi Pakistan, numită şi linia de control din Kashmir, lung de aproximativ 550 de kilometri, construit în partea indiană a graniţei, menit a opri infiltrările din partea pakistaneză. Dispune de  senzori de mişcare, sisteme video, de iluminare şi alarmare, este conectat la reţeaua electrică. Între cele două rânduri de sârmă ghimpată se află câmpuri de mine. Este contestat puternic de către Pakistan, iar în ceea ce priveşte eficienţa, evenimentele din ultima perioadă, atentatul sângeros asupra militarilor indieni, ciocnirile de aviaţie dintre cele două ţări cu orgoliul rănit, demonstrează contrariul;
• gardul de sârmă construit tot de India, de această dată la graniţa cu Bangladesh, lung de aproximativ 3000 de kilometri, realizat în proporţie de 95%. Obiectivul este combaterea traficului şi imigraţiei, India fiind un miraj pentru locuitorii săraci din delta fluviilor Gange şi Brahmaputra;
• „zidurile păcii” din Irlanda de Nord, născute pe baricadele construite de cele două comunităţi aflate în confruntare după anul 1969. Acum sunt un fel de monument turistic şi şevalet pentru operele artistice model graffiti. Se prevede că vor fi demolate până în anul 2023, dar cum discuţiile despre Brexit pot da naştere la complicaţii, nu se ştie;
• gardul de sârmă de 450 de kilometri de la graniţa dintre Finlanda şi Rusia, construit pentru a opri migraţia renilor pe teritoriul rus. Coincidenţa face ca, după construirea lui, să scadă şi numărul imigranţilor care folosesc traseul invers;
•  zidul lung de aproximativ doi kilometri, construit cu bani britanici (echivalent 23 milioane de dolari) pe teritoriul francez pentru a interzice accesul imigranţilor în tunelul pe sub Canalul Mânecii. Din rândul statelor insulare, trebuie, deci scăzut, unul;
• berma de nisip lungă de aproximativ 2700 de kilometri, construită de Maroc în estul Saharei Spaniole (de Vest), dar şi al teritoriului propriu, pentru a opri atacurile luptătorilor din Frontul Polisario, care contestă suveranitatea Rabatului asupra acestui spaţiu. Chiar dacă este situat într-un teren extrem de arid, acest zid de nisip dispune de reţele de sârmă ghimpată, buncăre, sisteme electronice de observare şi un câmp de mine, cel mai lung din lume, pe toată lungimea sa;
• zidul de beton, dar şi gardul de sârmă ghimpată, construite de Spania, în anii 70, în jurul enclavelor sale Melilla şi Ceuta, aflate în nordul Marocului, pentru a le proteja de intrarea imigranţilor din nordul Africii. Zidul spaniol este, de fapt, un zid care desparte Uniunea Europeană de Africa, singurul loc unde, printr-un singur salt peste reţeaua de sârmă ghimpată, poţi intra direct în Europa celor bogaţi. Sute de africani reuşesc acest lucru, anual. Pentru că s-a demonstrat că e aproape imposibil să fie oprite aceste valuri de imigranţi, în actuala structură a barierei de protecţie, preşedintele Trump le-a oferit spaniolilor un sfat pe gratis: „să facă un zid în Sahara”. „Nu poate fi mai lung decât graniţa noastră cu Mexicul”, a insistat preşedintele;
• zidul de beton de 765 de kilometri construit de Turcia de-a lungul graniţei cu Siria, în provinciile Sanliurfa, Gaziantep, Kilis, Hatay, Mardin şi Sirnak. Dispune de sisteme de avertizare electronică, senzori, garduri paralele de sârmă ghimpată. În prezent, se lucrează pentru realizarea ultimei porţiuni asumate în 2015, în total ajungându-se la 826 de kilometri, iar până la lungimea totală a graniţei turco – siriene, de 911 kilometri, nu mai e mult. După ce a primit 3,5 milioane de refugiaţi sirieni, Turcia a decis că acest zid poate fi descurajator. Împotriva lor şi a teroriştilor, aceştia din urmă fiind de regulă kurzii din nordul Siriei. Cei sprijiniţi de SUA, până recent. Complicat!

Mai sunt şi gardurile de sârmă ghimpată pe care Arabia Saudită le-a construit, preventiv, la graniţele cu toţi vecinii săi, arabi, că alţii nu are. Cu ajutorul companiilor europene, de pildă cunoscuta EADS (devenită Airbus Military and Space), unele din cele mai performante în acest domeniu. Mai sunt amenajările de securitate, garduri, dar şi câmpuri de mine, de la graniţa Turciei cu Grecia, în special în secţiunea Evros, acolo unde gardul de securitate este cunoscut în mediul local drept „gardul imigranţilor”.

Şi mai sunt şi alte exemple, de pe fiecare continent.

Epilog

S-a presupus că globalizarea va elimina frontierele. Ameninţările de securitate, dar şi lipsa unor soluţii la noile valuri de imigranţi care străbat deşerturile Africii sau ale Orientului Mijlociu, podurile tropicale ale Americii Latine şi Centrale, cîmpurile inundate ale Asie de Sud şi Sud Est, pentru a căuta o viaţă mai bună undeva în Nordul, presupus mai dezvoltat, bogat şi civilizat, au provocat o frenezie a construcţiilor de bariere în faţa acestora, dar şi altor ameninţări colaterale.

Uneori sunt eficiente, alteori, extrem de eficiente, se întâmplă însă să aibă şi efecte, la fel, colaterale, printre care cele mai importante sunt înstrăinarea celor care locuiesc de o parte şi alta a barierei artificiale, impactul negativ ecologic, creşterea tensiunilor între state.

Utilizarea în scopuri majoritar politice şi electorale le transformă în proiecte temporare, supuse ciclurilor electorale, perisabile din punctul de vedere al unei soluţii de durată.

Pentru că cei împotriva cărora sunt destinate aceste ziduri şi garduri vor găsi, în final, soluţii pentru a le depăşi. Ei se vor adapta. Întotdeauna.