INTERVIU MONITORUL APĂRĂRII ŞI MEDIAFAX | Cristian Sfichi ( Thales Group): Angajăm în România aproximativ 250 de ingineri de software/ Urmărim îndeaproape programul de corvete
Indira CrasneaThales Group angajează în România aproximativ 250 de ingineri de software, care vor lucra într-un centru de competenţe regional, care va furniza soft de comandă şi control pentru transporturile feroviare, a declarat Cristian Sfichi, director de dezvoltare al Thales Systems Romania.
"În momentul de faţă, noi angajăm în România aproximativ 250 de ingineri de software. Avem un centru de competenţe regional, de dezvoltare software, furnizăm soft de comandă şi control pentru transporturile feroviare nu doar pentru România, pentru toată Europa", a spus, într-un interviu pentru Monitorul Apărării şi Securităţii şi MEDIAFAX, Cristian Sfichi, director pentru Dezvoltare, Apărare şi Securitate la Thales Systems România.
Prezentăm textul integral al interviului:
"Reporter: Unde se află România în acest moment pe harta interesului de afaceri al Thales?
Cristian Sfichi: România a intrat pe harta de interes a lui Thales cu aproape 30 de ani în urmă. Dar, în ultima perioadă, în mod special în ultimii ani a devenit din ce în ce mai accentuat acest interes, în special având în vedere şi situaţia geopolitică, dar şi programele de înzestrare care au fost anunţate.
Din acest punct de vedere, compania urmăreşte îndeaproape programul de corvete, programul de modernizare a fregatelor, programul de rachete cu rază scurtă şi foarte scurtă. Există un număr de programe care atrag atenţia colegilor mei. Eu, ca şi «ambasadă» a tuturor unităţilor Thales încerc să intermediez acest interes.
Reporter: Care sunt obiectivele de atins în 2018 , apropo de interes, în ce priveşte România?
Cristian Sfichi: În 2018 nu avem foarte multe ţinte ferme. Noi ştim foarte bine că în cadrul programelor militare negocierile şi definirea parametrilor durează foarte mult timp. Şi atunci încercăm să urmărim semnalele transmise de către Ministerul Apărării şi credem că cel puţin unul din programe, mă refer la programul de corvete va face paşi semnificativi. Celelalte programe sunt în zona de discuţii , de pregătire a terenului, de discutare a detaliilor tehnice.
Deci, 2018 este un an în care, fingers cross, cum spun englezii, sper să facem progrese în programul de corvete.
Reporter: Ce înseamnă din punctul dvs de vedere, ca şi companie, alocarea a doi la sută din PIB pentru Apărare?
Cristian Sfichi: E ceva foarte atractiv, pentru că este un salt de la aproape valori nesemnificative la nivel mondial, ne pune pe lista primilor sau unora dintre primii cumpărători europeni. Din punctul ăsta de vedere, numai anunţul că România trece la doi la sută din produsul intern brut a general o atenţie extraordinară, nu doar atât din partea companiilor, dar şi a guvernelor. Pentru că, în momentul în care România a spus că va cheltui acei doi la sută sunt guverne europene care nu cheltuiesc aceşti bani şi atunci se uită aşa, cu invidie, noi ne uităm cu mândrie. Toată lumea spune, doi la sută din PIB-ul României face un miliard şi un pic pe an. Sunt nişte sume foarte mari, care înseamnă foarte mult pentru orice ţară din lume, nu doar pentru România.
Trebuie să fim foarte mândri că am făcut acest pas, era necesar.
Pentru noi, ca Thales înseamnă un gest de normalitate.
Reporter: Cum apreciaţi actualul mediu de afaceri din România? Care sunt problemele sale? Poate şi avantajele?
Cristian Sfichi: Este un mediu de afaceri european. Nu cred că suntem mai diferiţi sau mai puţin diferiţi decât celelalte ţări, cel puţin din regiune. Avem, bineînţeles, suişurile şi coborâşurile noastre în ceea ce privesc anumiţi parametri. Una peste alta, cred că este la fel de dificil şi în România, şi în orice altă ţară europeană să dezvolţi un program militar de asemenea complexitate, nu doar financiară, politică, geopolitică, dar şi tehnică.
E un mediu ca în orice ţară europeană. Nu vedem o problemă în asta.
Reporter: Avantajele probabil oferă o compensare pentru probleme...
Cristian Sfichi: Avem avantaje din două puncte de vedere. În primul rând, calitatea produselor. Thales este renumit a fi lider de piaţă în mai multe domenii. În ceea ce priveşte un alt avantaj: noi avem deja experienţa pieţei româneşti. În momentul de faţă, noi angajăm în România aproximativ 250 de ingineri de software. Avem un centru de competenţe regional, de dezvoltare software, furnizăm soft de comandă şi control pentru transporturile feroviare nu doar pentru România, pentru toată Europa.
Şi atunci, ştim într-un fel şi care sunt problemele cu piaţa, cu forţa de muncă, care sunt plusurile, beneficiile şi putem să ne mişcăm mai repede decât competitorii noştri. Care nu au o prezenţă pe piaţă.
Reporter: Din punctul dvs de vedere, România este o ţară stabilă, cu un guvern stabil?
Cristian Sfichi: Absolut. Este o ţară stabilă. Ca orice ţară europeană, avem suişuri şi coborâşuri. Mă uitam la Germania. Mă uitam la Italia, recent. Mă uitam la Belgia, acum câţiva ani. Deci, nu cred că suntem diferiţi foarte mult.
Poate că sunt perioade când percepţia noastră este că suntem mai jos sau mai sus decât alţii. Dar, dacă ne uităm la celelalte ţări, suntem acolo.
Reporter: Vă mulţumesc.
Cristian Sfichi: Şi eu vă mulţumesc."
(Interviu realizat de Indira Crasnea).