INTERVIU cu James Carafano, vice-preşedinte al Heritage Foundation: Cred că există o legătură între retragerea din Afganistan şi parteneriatul trilateral AUKUS

Redăm interviul integral acordat Monitorului Apărării şi Securităţii:

Reporter: Afganistan a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale acestui an. Cum aţi descrie ceea ce s-a întâmplat acolo şi procesul de retragere al SUA?

James Carafano: Cred că preşedintele a făcut o greşeală strategică majoră şi a făcut acest lucru în ambele părţi ale lumii. În Afganistan, ei (n.r. Administraţia Biden) au înţeles că predau ţara talibanilor, deci, din acest punct de vedere, nu au avut dubii, ci poate doar în privinţa timpului în care s-ar fi întâmplat asta, însă, preşedintele a înţeles perfect că retragerea sprijinului SUA ar fi pus stabilitatea guvernului afgan în pericol. Afganii i-au spus asta în faţă. Ceea ce a vrut el a fost o retragere sigură şi a crezut că, dacă va preda ţara talibanilor, aceştia vor permite SUA să se retragă înainte de a prelua controlul.... şi, bineînţeles, acest lucru nu s-a întâmplat. Motivul pentru care ei au vrut să părăsească ţara în mijlocul nopţii a fost că ştiau că retragerea va grăbi colapsul, aşa că au vrut să se retragă înainte de asta. Cred că au vrut doar să se retragă şi, orice s-ar fi întamplat apoi, ar fi avut loc când SUA erau deja în afară ţării, de unde puteau să spună <<ştiţi, nu a fost vina noastră, nu am fost acolo>>. De asemenea, aliaţii ar fi avut timp să se retragă... bineînţeles, acest lucru nu s-a întâmplat şi... pentru că au vrut să se furişeze, pentru că nu s-au consultat cu aliaţii, s-au pus în pericol, pentru că nu aveau un plan pentru a părăsi ţara în prezenţa talibanilor, de aceea a fost un dezastru.

James Carafano: A fost o harababură atât din acest motiv, cât şi pentru că ei au crezut că americanilor nu le va păsa de Afganistan şi că va fi apreciat (n.r. preşedintele) pentru că a pus capăt unui război „nesfârşit”. Dar americanilor le-a păsat că au fost umiliţi, că au abandonat 38 de milioane de afgani şi le-a păsat de problemele privind drepturile omului care au apărut ulterior. Americanilor le-a păsat de terorism şi au fost îngroziţi de ideea apariţiei unui sanctuar al teroriştilor care ar putea provoca un alt septembrie 11. Deci, americanilor le-a păsat. Aşa că, acest lucru i-a făcut (n.r. pe membrii Administraţiei Biden) să pară incompetenţi. Prin urmare, cum am putea spune că a fost altceva decât un regres catastrofal? A fost un dezastru şi în plan intern, în SUA, pentru că venea după mai multe lucruri de care americanii erau nemulţumiţi, precum graniţele, inflaţia, răspunsul la COVID-19, iar acest lucru a venit pe acest fond. De asemenea, aliaţii noştri, cu care eram acolo (n.r. în Afganistan) şi cu care nu ne-am coordonat ... a fost umilitor pentru ei, i-a pus în pericol pe ei şi pe prietenii lor. Nu ne-am descurcat cu evacuarea şi nici cu prietenii noştri din regiune, precum India, ale căror interese le-am pus în pericol şi pe care i-am făcut vulnerabili în faţa Chinei. Deci, a fost un regres pentru administraţie, iar problema şi ceea ce le afectează cel mai mult credibilitatea este că ei pretind că nu au făcut nimic greşit, deşi toată lumea ştie că au făcut. Asta le afectează şi mai mult credibilitatea.

Reporter: Pentru mulţi, o altă surpriză a fost faptul că armata afgană nu a răspuns talibanilor aşa cum toţi se aşteptau. Cum comentaţi acest lucru?

James Carafano: Asta nu a fost chiar o surpriză, nici pentru guvernul SUA, nici pentru oricine altcineva care era atent la ce se întâmpla în Afganistan. (...) Dacă au retras sprijinul SUA, dacă contractorii americani au plecat şi nu aveau o bază logistică, dacă nu exista sprijin politic din partea SUA, de ce au crezut că armata afgană va putea rezista? Pe lângă asta, imediat ce SUA au anunţat că se vor retrage, conducerea afgană a început să stabilească înţelegeri cu talibanii şi au cerut armatei să nu se amestece. Aşadar, armata nu a avut, de fapt, şansa de a lupta, iar guvernul SUA ştia că acest lucru avea să se întâmple... astfel că, să acuzi armata afgană de ceva este ... total greşit.

Reporter: Ce părere aveţi despre audierile din Senat ale Secretarului Apărării, Llloyd Austin, generalului Milley şi generalului McKenzie? Credeţi că au reuşit să răspundă întrebărilor pe care le aveau americanii, afgani şi chiar aliaţii despre retragerea din Afganistan?

James Carafano. Nu. În primul rând, americanii sunt foarte supăraţi, atât republicanii, cât şi democraţii.  Ce s-a întâmplat a fost că republicanii prezenţi la audieri au vrut să-l învinuiască pe preşedinte, democraţii au vrut să îl protejeze, iar liderii militari nu au putut răspunde în totalitate cu onestitate întrucât acest lucru ar fi oferit „muniţie” unei părţi sau alteia. Cred că şi-au pierdut credibilitatea pentru că au fost puşi cumva în poziţia de a-i lua apărarea preşedintelui. Nimeni nu se aşteaptă ca liderii militari să vorbească deschis despre sfaturile pe care le oferă preşedintelui. Liderii militari şi politici ar trebui să discute cu încredere pentru că doar aşa pot avea discuţii oneste. În al doilea rând, nu e treaba liderilor armatei să poarte lupta politică a administraţiei şi cred că asta au crezut oamenii că au făcut. Deci, i-a făcut (n.r. audierea) să pară partizani şi cred că acest lucru a pus şi mai mult în pericol credibilitatea administraţiei.

Reporter: Credeţi că aliaţii trebuiau să mai rămână în Afganistan?

James Carafano: Cred că retragerea a fost o greşeală, iar oamenii care au fost în Afganistan sunt de acord cu asta. Ştii, sunt mulţi cei care spun că nu am putut construi Afganistanul. Noi nu am fost acolo să construim Afganistanul, ci să prevenim preluarea controlului ţării de către talibani şi asta trebuia să îndeplinim. În regulă, poate nu am fost în stare să construim o populaţie afgană perfectă, dar Afganistan a avut o creştere economică, de fapt, o mai bună creştere economică decât ţări care nu au trecut prin război. Femeile afgane au avut parte de egalitate şi de mai multe oportunităţi decât în multe ţări din Orientul Mijlociu, fetele mergeau la şcoală, copiii mergeau la şcoală, deci lucrurile pentru Afganistan, pentru cei 38 de milioane de oameni, nu erau chiar atât de rele. Prin urmare, a fost un haos strategic, nu îl pot numi astfel.

Reporter: Un alt moment care a marcat a doua jumătate a acestui an a fost conflictul diplomatic dintre Franţa şi membrii pactului trilateral AUKUS. Cum comentaţi acest lucru?

James Carafano: De fapt, cred că aceste lucruri sunt legate (n.r. retragerea din Afganistan şi AUKUS). Pe de-o parte, nu e vina Statelor Unite că înţelegerea cu Franţa a picat. Ar fi căzut oricum. Francezii nu livrau la timp produsul, australienii urmau să plătească mulţi bani pentru nimic şi toată lumea ştie asta. Pe de altă parte, situaţia strategică a evoluat, iar Australia are nevoie de submarine nucleare, pentru că submarinele diesel sunt bune, dar nu sunt la fel de silenţioase ca submarinele nucleare şi nu pot sta în mare foarte de mult. Australienii au nevoie de o capacitate care să înfrângă China, au nevoie de submarine nucleare, iar Franţa nu ar putea livra aşa ceva. Deci, înţelegerea ar fi căzut oricum.

James Carafano: De ce cred eu că sunt legate Afganistanul şi AUKUS: deşi aceste negocieri erau deja în desfăşurare, modul în care a fost făcut anunţul a fost grăbit şi cred că a fost aşa din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, pentru că SUA aveau o imagine atât de proastă că nu a cooperat cu aliaţii, încât au vrut să arate că lucrează cu aliaţii în Pacific dar, bineînţeles, nu au reuşit să împace pe toată lumea. Ceea ce au făcut, de fapt, a fost că în loc să reasigure oamenii (n.r. de cooperarea cu aliaţii), au stârnit o altă îngrijorare cu privire la competenţa guvernului SUA.

Reporter: Acest conflict a readus în discuţie conceptul de „autonomie strategică”. Ce părere aveţi despre acest lucru?

James Carafano: Cred că ideea unei autonomii strategice este un nonsens. Singurele ameninţări cu care se confruntă Europa sunt: Rusia şi problemele Orientului Mijlociu, care afectează vestul Europei. Europenii, împreună, nu au capacitatea de a înfrunta niciuna dintre aceste două probleme. Deci, nu există securitate europeană în afara contextului transatlantic. Ce înseamnă, de fapt, autonomie strategică? I-am întrebat pe unii dintre prietenii mei europeni şi mi-au spus că asta ar însemna să facă lucruri (n.r. echipamente) pe cont propriu, însă, le-am spus <<cum aveţi de gând să faceţi asta fără sprijin logistic din partea SUA, fără ISR american, fără realimentare aeriană din partea SUA?>>. Mi-au răspuns: <<Bineînţeles, avem nevoie de ajutorul vostru pentru toate aceste lucruri>>. Deci ce e autonom în asta, dacă nu poţi face nimic fără SUA? De unde vine acest consens pentru această acţiune europeană? Nu aveţi nici măcar o politică externă europeană comună, deci cum puteţi avea o dislocare militară europeană comună? (...) Este doar o scuză enormă pentru ca Franţa să poată vinde mai multe echipamente militare, însă compromiterea securităţii europene ca Franţa să facă asta pare o idee groaznică.

Reporter: Ce ar trebui să facă SUA şi NATO pentru a transforma regiunea Mării Negre într-un atuu valoros în faţa acţiunilor Rusiei în zonă?

James Carafano: Totul stă în securitatea flancului sudic al NATO, deci asta constă în apărare antirachetă, în domeniul aerian, în conştientizarea situaţiei, în domeniul maritim, în capacitatea de patrulare. E o problemă de capacitate. Şi, sincer să fiu, chiar dacă poate nu există un consens în cadrul NATO în privinţa întăririi securităţii Mării Negre, trebuie făcut ceva. Ştii, în zona Indo-Pacifică, nu avem NATO, astfel că a trebuit să creăm o arhitectură de securitate distinctă. Avem Quad (n.r.  Quadrilateral Security Dialogue), avem înţelegeri bilaterale sau trilaterale şi împreună umplem golul unui NATO. Toate aceste lucruri există deja în NATO, nu? Deci, nu ai nevoie de NATO pentru a dezvolta securitatea în Marea Neagră, ci, la nivel regional şi bilateral, putem construi o astfel de capacitate.

Reporter: Credeţi că o misiune de patrulare maritimă condusă de NATO, în Marea Neagră, ar putea calma tensiunile din regiune?

James Carafano: Da, ar fi minunat. Dar nu ştiu cum vă veţi descurca cu Turcia pe această temă... cred că sunt modalităţi prin care să organizezi o misiune de patrulare maritimă care poate nu are acelaşi imperator ca misiunea de poliţie aeriană a NATO din Marea Baltică, dar care îndeplineşte aceeaşi misiune.

Report: Cum ar putea SUA să ajute România să devină mai relevantă în regiune?

James Carafano: Nu cred că vom vedea prea multe iniţiative din partea administraţiei în acest sens. Să fiu sincer, nu prea am văzut astfel de iniţiative venind nici din partea administraţiei Trump. S-au întâmplat câteva lucruri în timpul administraţiei Trump pentru că ţări precum Polonia sau România au venit cu iniţiativele şi administraţia le-a acceptat. Cred că o să se întâmple la fel acum... (...) Cred că SUA ar putea contribui mai mult în regiune prin creşterea relaţiei bilaterale dincolo de dimeniunea de securitate, precum sprijinul SUA pentru iniţiativa 3SI, pentru infrastructură, prin parteneriate economice şi cooperarea în spaţiul cibernetic şi alte domenii.

Reporter: Credeţi că Forţele Navale Române sunt pregătite din punctul de vedere al capacităţilor militare deţinute pentru un posibil conflict?

James Carafano: Nu, iar acest lucru îmi aminteşte de problema Australiei cu submarinul. Dacă aveţi de gând să cumpăraţi capacităţi militare, trebuie să cumpăraţi capacităţi care să poată fi livrate în timp şi la un preţ accesibil. (...) Cineva trebuie să livreze o astfel de capacitate, iar acest lucru trebuie să ţină cont de preţ şi performanţă. Unul fără altul nu ajută prea mult, deci, dacă cineva îţi oferă un preţ mai ieftin, aceştia trebuie să fie disponibili să îţi livreze produsul de care ai nevoie. România este o ţară mică, are o capabilitate limitată şi nu poate cheltui miliarde de dolari pe nave, dar, dacă dacă vor fi cheltuiţi bani, aceştia trebuie cheltuiţi exact pe produsul pentru care au fost puşi banii pe masă. (...) Aveţi nevoie de corvete. Există multe capabilităţi bune pe piaţa globală, deci o parte din mine nu înţelege de ce e atât de greu să le achiziţionaţi.