INTERVIU Arnold Dupuy: România trebuie să continue să dezvolte rolul critic pe care îl are în zona Mării Negre
Mircea OlteanuRomânia trebuie să continue să dezvolte rolul critic pe care îl are în zona Mării Negre, inclusiv prin atragerea de investiţii, dezvoltarea infrastructurii energetice, sporirea interoperabilităţii militare în cadrul NATO, a afirmat, într-un interviu acordat MEDIAFAX şi Monitorului Apărării, Arnold Dupuy, expert al firmei Booz Allen Hamilton şi analist la Departamentul Apărării din SUA.
Expertul american a vorbit, într-un amplu interviu pentru MEDIAFAX şi Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS), despre obiectivele Rusiei în Europa de Est, unde Moscova are interese puternice, şi a explicat în ce mod aliaţii NATO pot contracara ameninţările în plan cibernetic.
"Modul de a face acest lucru ar fi prin exerciţii constante; prin interacţiunea cu aliaţii voştri, cum ar fi cu SUA, de asemenea, cu ceilalţi aliaţi occidentali, în cadrul alianţei NATO; exerciţii constante; pregătirea; educaţia; formarea unor noi talente; dezvoltarea acestor talente şi integrarea lor în structura generală de apărare, atât de valoroasă, pe care o avem astăzi", a declarat Arnold Dupuy, expert al firmei Booz Allen Hamilton şi analist la Departamentul Apărării din SUA.
Totodată, Arnold Dupuy a evidenţiat "potenţialul extraordinar al României", dar a menţionat şi o serie de aspecte interne asupra cărora România trebuie să se concentreze, inclusiv dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investiţii şi sporirea interoperabilităţii militare cu aliaţii NATO.
Redăm integral interviul acordat de Arnold Dupuy:
MEDIAFAX: Consideraţi că Europa de Est este o zonă vulnerabilă pentru NATO?
Arnold Dupuy: Cred că este expusă, cred că este o combinaţie, în calitate de membri noi ai NATO, trebuie să se acomodeze cu standardele NATO, de asemenea, este un grup de ţări foarte dependente de aprovizionare cu energie care vine din Rusia. Aşa că este foarte vulnerabilă în acest sens, de asemenea, şi pentru că, în calitate de cei mai noi membri, trebuie să-şi dezvolte infrastructura şi să atragă investiţii, care cred că sunt extrem de importante pentru dezvoltarea lor, în general.
MEDIAFAX: Ce măsuri ar fi necesare pentru a combate ameninţările cibernetice care vizează sectorul energetic şi pentru a preveni imixtiunile politice?
Arnold Dupuy: Cred că este foarte important să abordăm securitatea cibernetică într-o varietate de aspecte. În primul rând, modul de a face acest lucru ar fi prin exerciţii constante; prin interacţiunea cu aliaţii voştri, cum ar fi cu SUA, de asemenea, cu ceilalţi aliaţi occidentali, în cadrul alianţei NATO; exerciţii constante; pregătirea; educaţia; formarea unor noi talente; dezvoltarea acestor talente şi integrarea lor în structura generală de apărare, atât de valoroasă, pe care o avem astăzi.
MEDIAFAX: Care sunt obiectivele acţiunilor Rusiei în regiunea Mării Negre, inclusiv privind controlul elementelor critice din regiune?
Arnold Dupuy: Cred că Rusia încearcă să îşi menţină rolul în regiune, menţinându-şi puterea în regiune, aşa cum a făcut de multe secole şi cred că aceasta este doar o continuare a acestei tendinţe. Rusia are interese foarte puternice. În primul rând, pentru a se proteja, trebuie să aibă o zonă tampon, deci cred că acest lucru este important pentru Rusia. Dar trebuie, de asemenea, să recunoaştem că statele locale au nevoie de propria capacitate de a se apăra şi de a-şi exercita propria suveranitate în regiune.
MEDIAFAX: Şi discutând despre statele locale, în contextul actualelor evoluţii de securitate în zona Mării Negre, cât este de importantă România pentru NATO şi SUA?
Arnold Dupuy: România este extrem de importantă, consider că România este chiar ancora strategică privind securitatea şi aspectele comerciale în regiunea Europei de Sud-Est, dar şi la Marea Neagră. Observ un potenţial extraordinar al României, datorită forţei de muncă foarte educate, forţei de muncă motivate pe care o aveţi, infrastructurii extraordinare, care are nevoie de investiţii, dar este foarte bine funcţională în majoritatea privinţelor, dar trebuie extinsă, trebuie consolidată, trebuie dezvoltată.
În acest sens, NATO este cu siguranţă un aspect important în ceea ce priveşte securitatea României, iar România, de asemenea, este la fel în cadrul NATO, alianţei transatlantice în general.
MEDIAFAX: Ce ar trebui să facă România pentru a-şi consolida rolul în regiune?
Arnold Dupuy: Să continuaţi să atrageţi investiţii, să continue să fie un loc în care companiile pot face afaceri, cu uşurinţă, să continuaţi să căutaţi căi de dezvoltare a propriei infrastructuri energetice, să continuaţi să lucraţi la interoperabilitatea militară, să colaboraţi cu Statele Unite, dar şi cu partenerii şi aliaţii din cadrul NATO, să continuaţi să lucraţi în cadrul Alianţei transatlantice pentru a vă dezvolta şi să faceţi, aşa cum sunteţi deja, să continuaţi să dezvoltaţi acest rol critic pe care România îl are deja în zona Mării Negre.
Arnold Dupuy a participat la conferinţa "Punţi de securitate transatlantică pe fondul discrepanţelor dintre marile strategii de securitate-Viziunea României", organizată pe data de 16 aprilie de Monitorul Apărării şi Securităţii, parte a MEDIAFAX Group.
Arnold Dupuy este angajat al Booz Allen Hamilton şi lucrează în calitate de analist la Departamentul Apărării din S.U.A., în biroul secretarului adjunct adjunct al Apărării pentru Energia Operaţională (ODASD (OE)). La OE, Dr. Dupuy întocmeşte analize calitative şi cantitative ale riscurilor energetice operaţionale pentru asigurarea misiunii. Un domeniu special de interes este legătura dintre energia cibernetică şi provocările geo-politice şi militare operaţionale ale securităţii energetice în cadrul Alianţei Transatlantice, în special în cadrul "Flancului Est" al NATO. Veteran al Armatei Statelor Unite, după 25 de ani de serviciu activ şi în rezervă, ultima misiune majoră a lui Dr. Dupuy a fost în Afganistan, unde a câştigat Steaua de Bronz şi medaliile expediţionare ale războiului global asupra terorismului. În 2016, Dr. Dupuy a absolvit un doctorat în Planificare, Guvernanţă şi Globalizare la Institutul Politehnic din Virginia şi la Universitatea de Stat (Virginia Tech). Titlul lucrării sale de dizertaţie este "Schimbarea modelelor de regionalism şi securitate în zona extinsă a Mării Negre: Impactul transformării energiei". Este profesor adjunct de ştiinţe politice la Virginia Tech şi Universitatea George Mason, predând politica internaţională şi geopolitică energetică.