Întâlnirea Donald Trump- Klaus Iohannis. Preşedintele american a fost întrebat de vizele pentru români
Alexandru CosteaPreşedintele american Donald Trump a declarat, la scurt timp după ce l-a primit la Casa Albă pe preşedintele Klaus Iohannis, că SUA au o relaţie bună cu România, iar în America trăieşte o comunitate mare de români, care este apreciată.
Întrebat de jurnalişti, la oportunităţile de imagini de la începutul întâlnirii, dacă va veni în România, preşedintele american a răspuns: "Mi-ar plăcea". Chestionat cu privire la moment, Donald Trump a spus doar că subiectul va fi discutat.
Preşedintele american a fost întrebat şi cu privire la vizele pentru români, dar nu a dat un răspuns. A făcut însă referire la relaţiile dintre SUA şi România.
"Vă mulţumesc, este o onoare să fiu aici alături de preşedintele României. Am respect pentru ce face el şi pentru ce se întâmplă în România. Ştiu că lucrurile merg bine, avem o relatie foarte bună, mai bună decât oricând, relaţii comerciale foarte bune. Sunt foarte mulţi români aici, oameni extraordinari. Sunt foarte multe afaceri româneşti aici. Americanii iubesc românii, au o relaţie bună cu ei", a spus Donald Trump.
"Este o plăcere să fiu aici şi avem ocazia să vorbim despre parteneriatul strategic. Facem tot ce se poate la nivelul NATO şi cred că sutem pe drumul cel bun în acest sens", a spus şi Klaus Iohannis.