Industria de apărare a Rusiei, între imperative şi dificultăţi

A doua componentă a mesajului se referă strict la necesitatea de reînzestrare a Forţelor Armate ruse (FAR) cu cele mai noi şi moderne armamente, oficialul rus punctând aici că politica statului rus este clară, dovadă că FAR au fost înzestrate în ultimii şase ani cu peste o mie de avioane şi elicoptere, aproximativ patru mii de tancuri, trei crucişătoare, şapte submarine şi mai mult de 160 nave de suprafaţă. Iar factorul esenţial pentru dezvoltarea de armamente de generaţie nouă este industria rusă de apărare, foarte cunoscută sub denumirea de Complexul Militar Industrial (CMI). Acest mesaj vine în continuarea celor prezidenţiale, care semnalau încă din anul trecut că, în ultimii ani, s-a trecut la remilitarizarea statului, la (re)activarea CMI rus, fiind declanşate procese de reînzestrare şi modernizare a structurilor ruse de forţă. Primele cifre avansate de preşedintele Putin arătau că ar fi fost asimilate circa 300 de modele noi de armamente, iar înzestrarea cu echipamente militare majore noi ar fi crescut de aproape patru ori. A rămas de referinţă momentul din martie 2018 când Putin a prezentat într-o manieră inedită şi ostentativă noile tehnologii şi capabilităţi militare ruse extrem de moderne şi sofisticate, care ar fi capabile să minimizeze potenţialul ”ofensiv” al sistemelor de apărare antirachetă şi antiaeriană adverse, în speţă cele occidentale.

Kremlinul are din nou probleme cu industria de apărare

După parcurgerea primului an din noul ciclu de planificare strategică a înzestrării FAR, voci avizate ruse lansează avertismente că Programul de Stat al Rusiei pentru Armamente în perioada 2018-2027 (PSRA-2027) pune în evidenţă o serie de probleme importante ale CMI rus. Pentru o mai bună înţelegere merită amintit faptul că în 2011 preşedintele Putin aprobase Programul de Stat pentru Armamente 2020 - care nu a fost deci finalizat, iar acum există o suprapunere de trei ani cu noul program.

Această suprapunere de programe de înarmare are semnificaţii multiple, cu atât mai mult cu cât în spatele cifrelor financiare enorme puse în joc se află mai multe mize strategice, într-un context politic extern radical modificat faţă de anul 2010. În primul rând este vorba despre tendinţa clară de reducere a cheltuelilor militare, în special a celor cu înarmarea. Aceasta impune Kremlinului, guvernului şi industriei de apărare să mascheze oficial problemele şi limitările serioase apărute în domeniul înzestrării FAR, să corecteze termene de cercetare-proiectare şi producţie, respectiv niveluri de finanţare pentru armamente noi ale diferitelor categorii de forţe, temperând totodată şi inevitabilele confruntări de lobby dintre cercurile militare şi marii producători de armamente.

Pe de altă parte, se pare că era necesară o sincronizare a termenelor de fabricaţie a noilor sisteme de armamente cu termenele de realizare a infrastructurilor militare care urmează să găzduiască aceste sisteme pe durata serviciului de exploatare şi de luptă. Măsura are semnificaţia de a evidenţia dezechilibrele dintre imperativele de planificare strategică - adică voinţa politică şi posibilităţile reale ale capacităţilor de cercetare-proiectare şi producţie ale CMI.     

Desigur nu există o transparenţă publică adecvată privind anvergura problemelor pe care Kremlinul le are cu CMI. Dar semnalul cel mai alarmant pentru Kremlin pare a fi acela că există premize ca programul de construire a armamentelor de nouă generaţie să înregistreze dificultăţi serioase. În special în ceea ce priveşte puterea de finanţare. Finanţarea noului program de achiziţii publice de echipamente militare majore (adică de finanţare a CMI rus) pe timp de 10 ani se ridică la suma de aproape 20 de triliarde de ruble - aproape 330 miliarde USD, din care 19 trln. pentru achiziţii de armamente noi, reparaţii, cercetare-proiectare pentru tehnică militară nouă şi 1 trln. pentru construcţia de infrastructuri militare.

Suprapunerea de trei ani a celor două programe şi finanţarea noului program cu o sumă similară programului anterior (dar care nu a consumat finanţările planificate) sugerează însă o reducere semnificativă a finanţărilor, proporţională cu perioada de suprapunere a celor două programe. Calcule mai exacte s-ar putea face dacă se are în vedere că pentru anul 2019 cheltuielile de apărare, deci ale tuturor structurilor militare de forţă ale statului, vor însuma circa 4,8-5 trln. ruble (1), din care 3 trln. numai pentru Forţele Armate. Din aceşti bani, FAR virează pentru CMI circa 50% din suma menţionată, iar celelalte structuri de forţă circa 20% cu aceeaşi destinaţie.

Programele de achiziţii de stat - motor al militarizării statului

În acord cu prevederile Programului 2027, priorităţile cele mai importante (2) ale CMI rus pentru fabricarea de tehnica militară nouă în următorii zece ani par a fi următoarele:

- rachetele balistice intercontinentale ”Sarmat” şi ”Rubej”, sistemul de rachete AA S-500, înlocuirea sistemelor de rachete ”Topol” cu noile sisteme ”Yars”;

- avioanele de vânătoare de generaţia a cincea Su-57, respectiv avioane Su-30CM, Su-34, Su-35C şi Mig-35, modernizarea bombardierelor strategice Tu-95MC, Tu-160M şi Tu-22M3, avioane de transport Il-76MD 90A şi, pe această platformă, avioane de cercetare A-100 cu radiolocaţie cu rază mare de descoperire, aparate de zbor fără pilot şi platforme avansate pentru aviaţia cu rază foarte mare de acţiune. Se vorbeşte şi despre reluarea procesului de fabricaţie a noului bombardier strategic Tu-160C;

-construcţia submarinelor cu destinaţie strategică ”Borey-B”, submarine cu sisteme de rachete cu aripi ”Yasen-M”, nave de suprafaţă dotate cu sisteme de rachete cu aripi ”Kalibr” şi rachete hipersonice ”Ţircon”, dezvoltarea fregatelor ”Admiral Gorshkov” şi ”Super-Gorshkov”, dezvoltarea platformelor navalizate ale elicopterelor Ka-52K şi ”Katran”, fabricarea de submarine de generaţia a cincea fiind aşteptată abia după anul 2021;

- dezvoltarea de noi tipuri de maşini blindate pe baza platformelor ”Armata” (tancuri T-14), ”Kurganeţ” (maşini de luptă pentru infanterie) şi ”Bumerang” (transportoare blindate), respectiv achiziţia de noi tancuri T-90M.

Noul Program 2027 vorbeşte despre dorinţa puterii de a satura FAR şi forţele de securitate cu noi armamente şi tehnologii în perspectiva unei confruntări cu Occidentul, având semnificaţia că regimul Putin nu mai speră într-o reconciliere cu puterile occidentale şi cu atât mai puţin într-o reconciliere în termeni convenabili Moscovei. Devine evidentă o concentrare pe creşterea potenţialului rusesc de dominaţie militară a continentului european şi pe dezvoltarea sistemelor militare A2/AD de extindere a zonelor de interdicţie a accesului. Semnificaţia de politică externă devine mai evidentă dacă se iau în calcul priorităţile de finanţare ale noului program raportate la cele anterioare. Programul 2020 a dat prioritate forţelor aero-spaţiale (circa 8 trln. ruble pentru aviaţie, apărare aeriană şi antirachetă, sateliţi militari) şi flotei (5 trln. ruble), forţele terestre şi cele strategice primind mult mai puţin (2,6 trln. şi 1 trln.). Programul 2027 încearcă o anumită echilibrare a ”atenţiei financiare”, adică finanţarea forţelor terestre şi a forţelor de rachete strategice a crescut, prin reducerea sumelor la forţele navale.

Este totodată evident că preşedintele Putin doreşte menţinerea întregii industrii militare ruseşti pe o linie avansată în afara zonei de pericol, care să asigure necesarul pentru exporturi consistente (în prezent, Rusia a revenit pe locul doi în lume în ceea ce priveşte producţia şi exporturile de armamente şi tehnică militară). Dezvoltarea CMI este unul dintre obiectivele cheie ale politicii de stat a Kremlinului, menit să imprime militarizarea statului şi să genereze ameliorarea generală a economiei ruse aflate sub presiunea sancţiunilor occidentale.

Unii experţi americani în domeniu consideră că exporturile ruse de armamente de înaltă tehnologie permit o diversificare a economiei ruse, reduc dependenţa de exporturile de resurse naturale, permiţând totodată afimarea politică externă a Rusiei ca putere la nivel mondial. Cu alte cuvinte, CMI ar fi un alt tip de instrument de politică externă, foarte util pentru ”creşterea prestigiului şi statutului internaţional al Rusiei” (2). Exemplul cel mai circulat acum este acela al exportului de sisteme de rachete S-400 (3) către China şi mai ales Turcia (stat membru NATO, care va primi probabil în iulie 4 sisteme pentru dotarea a tot atâtea divizioane de apărare AA), care tractează relaţiile bilaterale cu acele state pe niveluri superioare.    

Un nou tip de gestionare a industriei de apărare ?

CMI rus este în esenţă un gigant economic industrial, un sector strategic al economiei ruse, care menţine angajată o forţă de muncă de peste 2,5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă cam 20% din totalul sectorului de producţie al statului rus. Interesul politic al Kremlinului din punct de vedere militar-strategic este de înţeles. Dar şi interesul din punct de vedere social-economic este uşor de imaginat. Din cele analizate mai sus, se poate trage totuşi concluzia că, în ultimii ani, a apărut o diferenţă substanţială între planurile politice ruse şi situaţia de ansamblu a industriei de apărare care este obligată să implementeze acele planuri.

Întreprinderile industriei de apărare sunt în proporţie covârşitoare consumatoare numai de finanţe de la bugetul public. Este un sector economic care funcţionează eminamente pe baza unui sistem de stat de planificare centralizată a comenzilor, cu toate tarele cunoscute care derivă din această situaţie, motiv pentru care se sustrage cu uşurinţă din sistemul de reglementări care guvernează economia de piaţă. De fond, Programul 2027 poate fi considerat o investiţie enormă pentru dezvoltarea întregii industrii a Rusiei. Dar, având în vedere că peste 70% din PIB al Rusiei este produs în sectoare economice controlate de stat, este greu de imaginat pe ce fel de progres economic s-ar putea conta. Cert este că protecţionismul de stat va pune la adăpost CMI de orice pericol datorat managementului deficitar în condiţiile unei economii de piaţă şi va asigura acestuia condiţii speciale de activitate.

Treptat însă, ineficienţa economică a CMI a devenit sistemică, pierderile financiare fiind o constantă. Programele pe termen mediu şi lung au fost aproape în totalitate supuse corecturilor şi amânărilor de termene. În plus, în jurul CMI gravitează interese complexe particulare sau de grup ale autorităţilor beneficiare, ale diverselor cercuri politice, militare şi de afaceri, respectiv ale oficialilor locali din regiuni care susţin legitimitatea regimului politic de la Moscova. Cererile de finanţare sunt permanent multiplicate, ca şi cererile pentru acoperirea unor neajunsuri, inclusiv tehnologice, care apar permanent. Toate aceste lucruri au creat şi mai crează încă un disconfort vizibil la Kremlin şi la guvernul central, care au conştientizat rapid că nu pot fi transmise la infinit fananţări exorbitante pentru industria de apărare din bugetul de stat fără măsuri de corecţie corespunzătoare.

În aceste circumstanţe, a fost numai o problemă de timp până când preşedintele Putin a decis o schimbare în gestionarea CMI şi a dispus măsuri severe pentru corectarea neajunsurilor. Astfel, în prima parte a acestui an a stabilit o sarcină suplimentară pentru industria de apărare, anume aceea de a se introduce o pondere semnificativă a producţiei cu destinaţie civilă în structura generală a producţiei (cu implicaţii corespunzătoare asupra structurii veniturilor acelor fabrici militare) de până la 30% până în anul 2025, respectiv la 50% până în anul 2030. Cu alte cuvinte, fabricile care produc maşini de luptă pentru infanterie să includă spre exemplu în nomenclator şi producţia de tractoare pentru agricultură sau alte domenii ale economiei civile.

Kremlinul insistă deci ca CMI rus să treacă la diversificarea producţiei şi preluarea în fabricaţie a unor produse cu destinaţie civilă sau duală. Se mai cere ca producţia specială să fie ”mult mai aproape” de cercetarea ştiinţifică şi de învăţământul superior, să susţină promovarea tehnologiilor avansate şi unice pe glob pentru a se face faţă concurenţei globale în domeniile respective.

S-a mai clarificat că este vorba despre corectarea unor deficienţe sistemice ale industriei de apărare, de trecerea graduală pe auto-finanţare pentru a se putea degreva bugetul de stat (Putin insistă că fiecare copeică trebuie cheltuită cu grijă), sau de completarea cu comenzi civile a capacităţilor de producţie disponibile.

În orice caz, preşedintele Putin nu pare a lăsa loc la negocieri industriaşilor pe această temă: ”Trebuie (n.n. - să curgă) sânge din nas ca să îndeplinim aceste sarcini.” - a fost mesajul limpede al preşedintelui către aceştia.

Totodată, este semnalată o criză serioasă de personal cu înaltă calificare tehnică, necesar deopotrivă pentru întreprinderile CMI, centrele de cercetări şi pentru reţeaua de învăţământ superior tehnic, criză provocată de lipsa investiţiilor în capital uman. Kremlinul solicită ca toţi inginerii, baza tehnico-materială şi competenţele dobândite pe parcursul elaborării tehnicii militare de nouă generaţie să fie frunctificate ”rezultativ în interesul sferei civile”.   

Nu în ultimul rând, trebuie punctat şi faptul că sancţiunile occidentale asupra Rusiei au impact - dincolo de degradarea mediului general macro-economic al economiei ruse, în sensul inhibării accesului cercetătorilor şi industriaşilor ruşi la importul de tehnologii şi materiale speciale occidentale, sau chiar la cooperări tehnico-militare şi împrumuturi externe.

Iată deci că ”geopolitica” tehnologiilor de vârf şi a materialelor speciale se răzbună. Experţii ruşi atrag atenţia că necesarul de materiale speciale noi necesare construcţiei de tehnică militară de generaţia a cincea este imens şi poate provoca blocaje ale Programului 2027. Spre exemplificare, lipsa importurilor a afectat deja serios sectorul metalurgic special. Oţelurile speciale râmân esenţiale până la apariţia materialelor compozite noi, fiind necesare acum în proporţie de circa 90% pentru construcţii de nave maritime, iar pentru tehnica terestră în proporţie de circa 70% (de ex. pentru platforme de tip ”Armata”). Aceeaşi situaţie deficitară se constată şi la producţia de aliaje de aluminiu, la tehnica de aviaţie fiind necesară în proporţie de peste 70% (de ex. pentru avionul Su-57). Materilele compozite noi (care vor înlocui aluminiul şi oţelurile speciale) vor fi esenţiale pentru construcţia de submarine de generaţie nouă, iar producţia indigenă de serie pentru astfel de materiale va asigura necesarul CMI abia către anul 2030.

(1) https://www.ridl.io/en/2019-what-lies-ahead-for-the-russian-military/

(2) https://riafan.ru/1188305-amerikanskie-smi-obyasnili-strakh-nato-pered-rossiiskim-zrk-s-400

(3) Este adevărat că varianta vândută este diferită de cea pentru trupele proprii, deci cu anumite caracteristici tehnico-tactice mai slabe, care să păstreze superioritatea în luptă şi nivelul de protecţie a tehnologiei pentru cele de uz rusesc intern

(4) http://www.ponarseurasia.org/node/9577