Industria aeronautică rusă între reorganizări şi provocări

A fost punctat faptul că, în ultima perioada de timp, au fost dezvoltate ”trei noi complexe aviatice”. Este vorba despre avionul de transport uşor IL-112V (care va înlocui familia An-26), aparatul Tu-22M3M - modernizat complet, astfel încât a devenit ”o maşină nouă” cu rază mare de acţiune şi cu cele mai noi armamente de bord, respectiv cel mai mare avion multirol fără pilot ”Ohotnic” (nn - Vânătorul), ce ar deţine caracteristici tehnico-tactice fără precedent pentru un aparat fără echipaj şi care aduc acest aparat lângă avioanele clasice de atac, bombardament, sau de cercetare. Au fost anunţate şi alte realizări în premieră, cum ar fi finalizarea rapidă a modernizării aeronavei Tu-95 purtătoare de rachete strategice, precum şi apariţia de noi avioane de transport cu destinaţie civilă.

Dincolo de ambiţii şi realizări, nu au fost însă detaliate problemele şi provocările cu care se confruntă industria aeronautică rusă, aflată în plin proces de reorganizare şi de redresare financiară.

Etapă relativ contestată de reorganizare a industriei aeronautice ruse

Industria aeronautică reprezintă un sector industrial extrem de important, care ocupă o forţa muncă a circa 400 de mii de persoane. Pe scurt, acest sector a traversat criza economică profundă la căderea blocului sovietic, situaţia începând să se îmbunătăţească abia la mijlocul primei decade a anilor 2000. Un program de reconsolidare lansat în 2005 a inclus constituirea un an mai târziu a holding-ului UAC, care a preluat cele mai multe companii cheie ale industriei aeronautice.  La rândul ei parte a Corporaţiei de Stat "Rostec", UAC deţine pachetele majoritare de acţiuni şi consolidează activele celor mai mari companii industriale aeronautice din Rusia. Întreprinderile Corporaţiei produc aeronave cu mărci bine-cunoscute la nivel mondial precum Su, MiG, IL, Tu, Yak, Beriev, precum şi unele companii aeronautice noi, cum sunt cele care produc Superjet 100 şi MS-21. Întreprinderile aeronautice realizează un ciclu comercial complet, de la cercetarea tehnologică, proiectare şi producţie a echipamentelor, până la asigurare de pise de schimb, reparaţii şi alte servicii specializate post-vânzare.

Recent, UAC a trecut la o nouă etapă de reorganizare. Fără vreo conexiune cu consecinţe ale pandemiei Covid-19. După ce a realizat fuziunea companiilor producătoare de elicoptere - KB (Biroul de proiectare) Mile şi KB Kamov, UAC a preluat recent Compania Ilyushin, care devine principala întreprindere a diviziei de aviaţie pentru transporturi grele a Corporaţiei. Pe lângă Ilyushin, au fost preluate uzinele de aeronave VASO din Voronezh, Aviastar-SP din Ulyanovsk, Compania de aeronave Beriev din Taganrog, precum şi întreprinderi pentru reparaţii de aeronave civile şi militare.

Totodată, Uzinele Tupolev şi Uzina de Avioane din Kazan ar fi fost trecute în subordinea Companiei Ilyushin, care ar controla la rândul ei firmele Aviastar-SP şi VASO. Decizia de a unifica birourile de proiectare şi producţie aeronautică din Ulyanovsk, Voronezh şi Kazan a fost deja aprobată de directorul industrial al clusterului aeronautic Rostech, din care face parte şi UAC. Compania Ilyushin ar primi chiar un rol de coordonator.

Experţi ruşi contestă aceste măsuri şi întreabă ”cum vor coexista şi lucra două şcoli diferite de construcţii de aeronave într-o singură echipă?” Criticile vizează şi o altă acţiune de centralizare a conducerii diviziei de aviaţie militară a UAC, prin care va fi realizată fuziunea uzinelor MiG şi Sukhoi. Chiar dacă, cel puţin în prima fază a procesului, brand-urile MiG şi Su vor fi menţinute, la fel ca şi autonomia birourilor de proiectare a celor două şcoli de inginerie aeronautică. De asemenea, se estimează că această etapă de reorganizare va fi o ”surpriză neplăcută” pentru Ministerul rus al apărării, deoarece militarii sunt obişnuiţi să discute cu industriaşi clar profilaţi pe anumite tipuri de aeronave militare.

Ilyushin dezvoltă în prezent aeronava pentru alimentare din zbor IL-78m-90A, avionul de transport militar uşor IL-112V, de transport mediu IL-276. Compania Aviastar-SP2 (Ulyanovsk, subordonată Ilyushin) construieşte aeronave grele de transport IL-76MD-90A. Compania VASO Voronezh nu construieşte aeronave concrete, ci va asigura pe viitor fuzelajele pentru IL-96-400M şi IL-112V.

Uzininele Tupolev se ocupă acum în special de aeronave mari purtătoare de rachete strategice Tu-160M, de cele cu rază lungă de acţiune Tu-22M3M şi de transport mediu Tu-330. Uzina de avioane Kazan (filială a Tupolev) nu produce aparate în serie, ocupându-se de modernizarea aeronavelor militare Tu-160, echiparea de bord a aeronavelor Tu-214 pentru detaşamentul aeronautic special guvernamental şi militar al Rusiei. Asigură, de asemenea, activităţile legate de experimentări pentru aparatele Tu-160M ​​şi Tu-22M3M.

Pe de altă parte, etapa de reorganizarea efectuată de UAC pare a fi etichetată greşit ca ”reformă a industriei aviatice”, pentru că s-a dat curs unor procese planificate anterior prin Programul industriei aviatice 2025, care include transformări de tip corporativ şi măsuri de recuperare financiară. Procesele includ formarea unor departamente ale UAC centrate pe tipuri de produse aeronautice, centralizarea structurilor de management, eliminarea oricăror funcţii administrative duplicate, extinderea cooperării între unităţile de producţie ruse pentru o implementare mai eficientă a politicilor industriale în domeniu.

Totuşi, există evaluări potrivit cărora reoganizarea descrisă succint mai sus a fost iniţiată mai ales pentru a salva Compania Ilyushin, care a înregistrat derapaje comerciale (inclusiv concedieri de personal anul trecut), derapaje de natură a perturba proiectele aeronautice naţionale ruse. Asta în timp ce afacerile Uzinelor Tupolev au luat oarece avânt, de unde şi concluzia unor cercuri ruse că Ilushin va fi conectat la resursele generoase ale Tupolev pentru a-şi acoperi ”găurile”.

Programele şi problemele industriei aeronautice ruse

Industria aeronautică rusă se dezvoltă actualmente pe baza Programului de Stat pentru Dezvoltarea Industriei de Aviaţie 2013-2025. Guvernul rus a prognozat că în anul 2025, volumul pieţei mondiale aeronautice va creşte în zece ani de peste două ori şi va ajunge la cifra estimată de 543,3 miliarde USD. Circa 32% din această piaţă va reprezenta segmentul militar. Industriaşii ruşi mai contează pe faptul că ponderea industriei aeronautice ruse pe piaţa mondială se va ridica în 2025 la circa 12% pe segmentul militar şi 3,6% pe cel civil.

Planificatorii ruşi consideră că dezvoltarea cu succes a industriei aeronautice ruse în actualele condiţii ale economiei mondiale nu este posibilă fără acces larg la piaţa externă. Documentul menţionat a identificat însă, ca limitări şi probleme restrictive pentru dezvoltare şi puterea de a concura pe piaţă: lipsa de produse competitive, lipsa unor preţuri de livrare atractive, nerealizarea unei unificări în cadrul familiilor de aeronave, precum şi lipsa unei fiabilităţi operaţionale ridicate.

Aceştia au constatat că adesea nu există un model pentru dezvoltarea pe termen lung a unor anumite companii din industria aeronautică rusă. Volumul limitat al resurselor proprii de investiţii pe termen mediu şi lung nu ar permite unităţilor industriale să genereze proiecte avansate pe segmentele respective. Alte limitări identificate de ruşi includ orientarea insuficientă pe piaţa externă, neparticiparea companiilor ruse la cooperarea internaţională şi inexistenţa practicii de atragere a în producţia indigenă a industriaşilor străini, atractivitatea redusă pentru investitori ca urmare a unor niveluri relativ ridicate de îndatorare financiară şi a dependenţei de susţinerea guvernamentală.

Industriaţii ruşi mai semnalează  un sistem deficitar de adoptare a deciziilor şi de gestionare a restructurării industriei, procese incomplete de reorganizare şi chiar insuficienţa cadrelor calificate - inclusiv cu competenţe cheie pentru gestionarea proiectelor moderne. Una dintre principalele direcţii de dezvoltare a industriei aeronautice în lume în ultimele decenii a devenit separarea rolului integratorilor finali de cel al integratorilor/furnizorilor de nivelul 1, respectiv al furnizorilor de nivel 2 - 4 în cadrul conceptului ”de la producţie la integrare”. Aceste abordări lipsesc încă în industria aeronautică rusă.

Programul menţionat ar trebui să se realizeze în trei etape. Prima etapă s-a încheiat în anul 2015, cu realizări în special în domeniul elicopterelor (producţia Mi-38, Ka-62). S-a realizat o anume integrare tehnologică în interiorul corporaţiilor şi optimizarea portofoliilor de active, trecerea la modernizarea  sistemelor de management. A doua etapă se va încheia la sfârşitul acestui an şi ar trebui să marcheze restructurarea corporaţiilor şi trecerea la producţia de serie a unor modele de perspectivă (intrarea pe piaţa aeronavelor MS-21, crearea unei versiuni civile a aeronavei Il-76TD-90A, certificarea internaţională şi lansarea pe piaţă a elicopterelor uşoare de 2,5 şi 4,5 tone, trecerea la producţia în serie a unui elicopter de mare viteză cu un motor rusesc).

Etapa a treia (2021-2025) ar trebui să consacreze parteneriate strategice, să stabilească noul nomenclator de produse şi intrarea în cele mai semnificative dimensiuni ale industriei aeronautice globale. Corporaţiile ar trebui să dezvolte şi să lanseze producţia de serie a aeronavelor de nouă generaţie,să ocupe poziţii cheie în toate segmentele de vârf ale industriei aeronautice mondiale.

Nu este însă singurul program de stat care jalonează activitatea industriei aeonautice. În 2011 a fost adoptat Programul de Stat pentru Armamente 2020, care a fost ulterior suprapus în 2018 pe un nou ciclu de planificare strategică a înzestrării Forţelor Armate ruse (FAR) cu noul Program de Stat al Rusiei pentru Armamente în perioada 2018-2027 - PSRA-2027. Această suprapunere de programe de înarmare are semnificaţii multiple, cu atât mai mult cu cât în spatele cifrelor financiare enorme puse în joc se află mai multe mize strategice, într-un context geopolitic extern radical modificat. Unele voci avizate ruse au lansat avertismente că, în general, industria de apărare se confruntă cu probleme importante. În primul rând este vorba despre tendinţa clară de reducere a cheltuelilor militare, ceea ce a impus industriei de apărare şi evident industriei aeronautice să mascheze oficial limitările apărute în înzestrarea FAR, să corecteze din mers termene de cercetare-proiectare şi producţie, niveluri de finanţare pentru noi armamente. Temperând totodată şi inevitabilele confruntări de lobby dintre cercurile militare şi marii producători de armamente.

Desigur nu există o transparenţă publică ridicată privind anvergura problemelor cu care se confruntă industria de apărare în general, şi industria aeronautică în mod special. Semnalul cel mai alarmant pentru Kremlin pare a fi acela că există premize ca programul armamentelor de nouă generaţie să înregistreze dificultăţi serioase, în special datorită puterii de finanţare. PSRA-2027 este finanţat pe timp de 10 ani cu suma de aproape 330 miliarde USD, iar priorităţile cele mai importante pentru industria aeronautică în următorii zece ani par a fi următoarele:

- rachetele balistice intercontinentale ”Sarmat” şi ”Rubej”, sistemul de rachete anti-aeriene S-500, înlocuirea rachetelor ”Topol” cu noile sisteme ”Yars”;

- avioanele de vânătoare de generaţia a cincea Su-57, respectiv avioane Su-30CM, Su-34, Su-35C şi Mig-35, modernizarea bombardierelor strategice Tu-95MC, Tu-160M şi Tu-22M3, avioane de transport Il-76MD 90A şi, pe această platformă, avioane de cercetare A-100 cu radiolocaţie cu rază mare de descoperire, aparate de zbor fără pilot şi platforme avansate pentru aviaţia cu rază foarte mare de acţiune. Se vorbeşte şi despre reluarea procesului de fabricaţie a noului bombardier strategic Tu-160C.

Kremlinul doreşte menţinerea întregii industrii militare ruseşti pe o linie avansată în afara zonei de pericol, care să asigure exporturi consistente (în prezent, Rusia a revenit pe locul doi în lume în ceea ce priveşte exporturile de armamente şi tehnică militară) şi care să genereze ameliorarea generală a economiei ruse, aflată sub presiunea sancţiunilor occidentale.

Un nou tip de gestionare a industriei de apărare ruse?

De fapt, industria rusă de apărare este un gigant economic industrial, un sector strategic al economiei ruse care menţine angajată o forţă de muncă de peste 2,5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă cam 20% din totalul sectorului productiv al statului rus. Ca atare, interesele Kremlinului sunt generate de obictive militar-strategice, dar şi social-economice.

Întreprinderile industriei aeronautice sunt în proporţie covârşitoare consumatoare numai de finanţe publice, funcţionând pe baza unui sistem de stat de planificare centralizată a comenzilor, motiv pentru care se sustrag cu uşurinţă din sistemul de reglementări care guvernează economia de piaţă. Ineficienţa economică a devenit sistemică, pierderile financiare fiind în multe cazuri o constantă.

Programele de stat au fost aproape în totalitate supuse corecturilor şi amânărilor de termene. În plus, în jurul acestei industrii gravitează interese complexe particulare sau de grup, ale diverselor cercuri politice, militare şi de afaceri, respectiv ale oficialilor locali care susţin regimului politic de la Moscova. Cererile de finanţare sunt permanent multiplicate, inclusiv pentru acoperirea unor neajunsuri, inclusiv tehnologice, care apar permanent. Toate aceste lucruri au creat şi mai crează încă un disconfort vizibil pentru guvernul central.

În aceste circumstanţe, preşedintele Putin a decis încă din anul anterior o schimbare în gestionarea a industriei de apărare, stabilind o sarcină suplimentară de a se introduce o pondere semnificativă a producţiei cu destinaţie civilă în structura generală a producţiei de până la 30% până în anul 2025, respectiv la 50% până în anul 2030. Cu alte cuvinte, să se treacă la diversificarea producţiei cu produse cu destinaţie civilă sau duală. S-a mai cerut ca producţia specială să fie ”mult mai aproape” de cercetarea ştiinţifică şi de învăţământul superior, să susţină promovarea tehnologiilor avansate şi unice pe glob pentru a se face faţă concurenţei globale în domeniile respective.

Sancţiunile occidentale asupra Rusiei au produs, dincolo de o degradare macro-economică considerabilă, o inhibare a accesului industriaşilor ruşi la importul de tehnologii şi materiale speciale occidentale. Geopolitica tehnologiilor de vârf şi a materialelor speciale s-a răzbunat, experţii ruşi semnalând că necesarul de materiale speciale noi necesare construcţiei de tehnică militară de generaţia a cincea este imens şi poate provoca blocaje ale Programului 2027. Spre exemplificare, o situaţie deficitară se constată şi la producţia de aliaje de aluminiu, la tehnica de aviaţie fiind necesară în proporţie de peste 70% (de ex. pentru avionul Su-57). Materilele compozite noi (care vor înlocui aluminiul sau oţelurile speciale) vor fi esenţiale pentru construcţia de echipamente de generaţie nouă, iar producţia indigenă de serie pentru astfel de materiale va asigura necesarul industriei ruse abia către anul 2030.