India şi Pakistan - 14 August vs. 15 August. Două sărbători naţionale despărţite de o Linie de Contact

Ce prevedeau garanţiile constituţionale acordate regiunii Kashmir şi de ce s-a votat revocarea acestora

Articolul 370 din constituţia indiană acorda o serie de drepturi speciale acestei regiuni care, în august 1947, la momentul divizării subcontinentului indian în cele două dominioane, India şi Pakistanul, a ales, prin vocea liderilor de atunci ai regiunii, să rămână parte a Indiei. Populaţia era şi atunci, ca şi acum, majoritar musulmană, dar garanţiile primite de autonomie sporită printre celelalte entităţi ale Indiei, au convins localnicii să facă această alegere.

Propria constituţie, guvern propriu, parlament şi steag propriu, dreptul de a cumpăra terenuri garantat numai rezidenţilor / o prevedere importantă, acoperită de articolul 35a, adăugat în anul 1954, care a permis blocarea afluxului cetăţenilor indieni din alte regiuni ale ţării către această zonă, apreciată a fi una din cele mai pitoreşti spaţii indiene. Singurele domenii în care India avea un cuvânt de spus erau finanţele, apărarea, relaţiile externe şi comunicaţiile.

Nu au fost drepturi puţine şi nici nesemnificative, dar ele nu au putut acoperi toate frustrările locale, dar, mai ales, ale Pakistanului, care nu a recunoscut niciodată apartenenţa la India. Din cele trei războaie dintre cele două ţări, două au fost în această regiune.

Pe de altă parte, India este cunoscută drept un stat cu multe etnii, cu multe religii, un adevărat mozaic de culturi. În acest ansamblu uriaş, Kashmirul era o regiune privilegiată, cu drepturi speciale garantate peste state mult mai numeroase şi mai importante economic şi politic. Un curent naţionalist hindu, vechi de decenii, a avut întotdeauna ca obiectiv „readucerea pe linie” a acestei regiuni, chiar cu preţul unor tensiuni sporite cu comunitatea musulmană indiană, mult mai numeroasă în state precum Andra Pradesh, Assam, Kerala, Bengalul de Vest. Chiar dacă, în total, musulmanii indienii sunt doar 14,5% din populaţie, aceasta înseamnă aproape 200 de milioane de persoane. Cele câteva milioane de musulmani din Kashmir sunt, astfel, doar o picătură în acest mozaic indian, inclusiv al coreligionarilor.

Dar aceasta este mai mult o explicaţie tehnică pentru că statutul constituţional al Kashmirului era legat mai puţin de realităţile din teritoriul de sub umbra Masivului Himalaia, cât de relaţiile dintre India şi Pakistan.

„Şi ce doreşte opoziţia? Să declar război Indiei?”

„Gar firdaus bar-rue zamin ast, hami asto, hamin asto, hamin asto” / „Dacă există un paradis pe pământ, el este aici, aici, aici”. Acesta este un vers dintr-un poem atribuit împăratului mogul Nur-ud-din Muhammad Salim, cunoscut sub numele său imperial Jahangir, referitor tocmai la frumuseţea teritoriului din nordul Indiei.

În prezent, acest paradis este împărţit între cele trei state nucleare ale Asiei, astfel că soarta sa nu mai depinde de opţiunile locale ale liderilor comunităţilor musulmane, hindu sau budiste. Războiul se declară la Islamabad sau la Delhi, chiar dacă motivul pentru acesta poate fi găsit în Valea Kashmir.

La presiunile venite din partea opoziţiei, premierul pakistanez, Imran Khan, a răspuns însă conform titlului de mai sus. Oricum, în această problematică, atât de sensibilă pentru ambele capitale, Khan a reuşit mai mult decât predecesorii săi. Pe timpul crizei din februarie 2019, cauzate de atacul terorist de la Pulwama, Pakistanul a acţionat energic în scurtul conflict de graniţă cu India, dovedind atât hotărâre, cât şi reţinere. Şi nu mai departe de sfârşitul lunii iulie, pe timpul vizitei la Washington, premierul a reuşit să-l convingă pe Trump  să se implice în disputa indiano – pakistaneză printr-o iniţiativă proprie, sau indusă, ca SUA să medieze în conflictul dintre cele două state. Aceasta după ce, anterior, acelaşi preşedinte avusese o serie lungă de reproşuri la modul în care Pakistanul gestionase lupta împotriva terorismului şi privind utilizarea fondurilor primite ca ajutor din partea SUA.  Iniţiativa lui Trump şi, mai ales, declaraţia sa privind faptul că solicitarea ar fi venit din partea indiană, au stârnit o adevărată furtună la Delhi. Şi contestaţii vehemente.

Este adevărat că Pakistanul a dorit dintotdeauna internaţionalizarea problematicii Kashmirului, în orice formă, în timp ce India a promovat întotdeauna naraţiunea că orice este legat de situaţia din acest stat este şi rămâne o problemă strict internă.

Cu toată experienţa sa superioară în desfăşurarea operaţiilor militare, fiind mult mai intens implicat în combaterea terorismului intern decât India, precum şi a unor echipamente mai perfomante la anumite categorii de forţe, în special forţele aeriene, Pakistanul nu este, totuşi, în postura de a provoca militar India. De aceea, întrebarea prim-ministrului pakistanez a fost doar retorică, şansele ca măsura luată de Delhi în Kashmir să fie anulată fiind minime.

Două lucruri ar trebui să se întâmple şi să fie îndeajuns de convingătoare pentru a avea efect asupra guvernului Modi 2.0:

-  o puternică presiune internaţională. China, de exemplu, a declarat că această măsură este inacceptabilă, cerând însă ambelor state să rezolve problema în mod paşnic, prin dialog şi consultare. Beijingul a dat astfel de înţeles Islamabadului că parteneriatul dintre cele două capitale nu include un sprijin chinez pentru o soluţie de forţă. De altfel, având deja un conflict în derulare cu Administraţia Trump, China are nevoie de linişte pe celelalte aliniamente. Schimbarea statutului Kashmirului şi împărţirea acestuia în două teritorii federale, da, a supărat Beijingul dar nu acolo unde se aştepta toată lumea ci prin efectul colateral al schimbării în bine, prin promovarea Ladakh ca teritoriu federal, administrat direct de Delhi. Această regiune este disputată atât de India, cât şi de China, iar o administrare directă înseamnă şi o creştere a importanţei acestui teritoriu şi a atenţiei acordate segmentelor de graniţă încă în dispută. Dar cum există şi aici o Linie de Contact asupra căreia s-a semnat un acord în 2005, discuţia este încheiată;

-  o revoltă populară în Kashmir, pe modelul celei din anii 90, când violenţele au produs zeci de mii de victime. În ultimii ani, nivelul acestor violenţe a scăzut semnificativ dar, între timp, a crescut o noua generaţie de tineri şi adolescenţi, pentru care aceste realităţi sângeroase sunt doar imagini şi poveşti impersonale şi care sunt pregătiţi să o ia de la capăt. Dar şi India s-a mobilizat pentru această perspectivă. Sute de lideri şi activişti locali au fost arestaţi, comunicaţiile au fost blocate, zeci de mii de militari au afluit către regiune. Măsurile semnifică, mai ales în ceea ce priveşte tăierea comunicaţiilor on-line, dar şi telefonice sau TV, începutul „unei noi ere” în modul în care o societate democratică, precum India, îşi gestionează problemele interne. Sintagma „noua eră” a fost utilizată şi de premierul Modi, sugerând perspectiva luminoasă în care se va regăsi Kashmirul după anularea articolului 370 şi a statutului privilegiat al regiunii. Sugerând chiar şi o viziune cinematografică a evoluţiilor: „I think the whole world will come and shoot their films there,” „[This will] bring employment for the people there.” / Cred că întreaga lume (a filmului, n.n.) va veni şi îşi vor realiza aici producţiile. Aceasta va aduce locuri de muncă pentru populaţie. Referirea la această perspectivă bollywood-iană face apel la marele rol pe care încă îl au artele vizuale în direcţionarea emoţiilor publice ale populaţiei indiene.

India, prin vocea ministrului federal de interne, Amit Shah, speră, însă, că nimic (periculos, destabilizator, n.n) nu se va întâmpla. „Kuchh nahin hoga” – ”Nimic nu se va întâmpla”. După ce a făcut o comparaţie care s-ar putea să nu facă o plăcere deosebită europenilor, afirmând că „nu vom permite ca regiunea să se transform într-un nou Kosovo”, ministrul a concluzionat optimist, în cuvântarea rostită în Lok Sabha, camera inferioară a Parlamentului indian: „It was heaven on earth and will remain so … Give us five years, and we will make Jammu and Kashmir the most developed state in the country…” / A fost raiul pe pământ şi va rămâne aşa ... Daţi-ne cinci ani şi vom face din Jammu şi Kashmir cel mai dezvoltat stat al ţării”. O parte din membri opoziţiei au şi dat acest mandat, votând alături de Bharatiya Janata Party (BJP) pentru eliminarea statututlui special al regiunii. Iar cei cinci ani solicitaţi trec, întâmplător, dincolo de actualul mandat al premierului Modi, astfel că proiectul, pentru a fi finalizat, va avea nevoie de o nouă victorie în alegeri a acestuia.

14 August vs 15 August. Două sărbători şi o graniţă comună

Până să se întâmple aceasta, Pakistanul va sărbători pe 14 August, ziua sa naţională, în solidaritate cu „fraţii din Ksashmir”. Va fi o „zi neagră”, conform comunicatului emis imediat după întrunirea Comitetului Naţional de Securitate.  O zi care se va adăuga, în varianta comunităţii musulmane din regiune, unei alte „zile întunecate”, 26 octombrie 1947, când a fost semnat actul de unire cu India. Ca simbolistica de contestare să fie însoţită şi de câteva acţiuni concrete, premierul pakistanez a anunţat şi scăderea nivelului diplomatic de reprezentare în relaţiile bilaterale, prin rechemarea ambasadorului acreditat la Delhi, suspendarea relaţiilor comerciale, blocarea parţială a spaţiului aerian. Şi cam atât.

Iar pe 15 August, India va sărbători, la rândul său, propria zi naţională. Premierul Narendra Modi se va adresa poporului şi va menţiona şi recenta decizie de renunţare la articolul 370, corelat cu 35a, din constituţie, privind statutul de care s-a bucurat, timp de aproape 72 de ani, Jammu Kashmir. Kashmirul se va alinia, în drepturi, obligaţii, reprezentare, celorlalte state indiene.

Pentru ca discursul să fie alimentat cu contribuţiile venite din partea cetăţenilor indieni, premierul a creat un forum special on-line (unde am mai întâlnit, oare, asta?), unde se pot transmite contribuţii personale.

Pentru India va fi începutul unei noi relaţii cu Kashmirul. Numerotarea inversă a celor cinci ani solicitaţi de ministrul federal de interne, Amir Shah, a început.

Pentru Pakistan, va fi începutul unei perioade de acomodare cu noile realităţi bilaterale şi din „paradisul de pe pământ”, divizat de o Linie de Contact.

Militarii din Forţele indiene de securitate şi din Forţele speciale pakistaneze (Rangers), care participă, în fiecare seară, la ceremonialul de coborâre a drapelelor naţionale, de la punctul de trecere a frontierei comune de la Attari-Wagah, Kashmir, vor rămâne, ameninţători, faţă în faţă.

Chiar şi după apusul soarelui.