23 ianuarie 2023

Începe exerciţiul cu trageri de luptă Eagle Meda 23, de la Smârdan. Sunt folosite tancurile Leclerc

Laura Buciu

Aproximativ 600 militari francezi şi 200 vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România, cu Franţa ca naţiune-cadru, încep, luni, exerciţiul cu trageri de luptă „Eagle Meda 23” din Smârdan, judeţul Galaţi.

Sursă foto: Mediafax

Potrivit unui comunicat transmis luni de Ministerul Apărării Naţionale, aproximativ 600 militari francezi şi 200 vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România (ROU BG - FRAN FN), cu Franţa ca naţiune-cadru, şi elementul naţional de sprijin francez vor desfăşura, în perioada 23 - 27 ianuarie, exerciţiul cu trageri de luptă „Eagle Meda 23”, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române, din localitatea Smârdan, judeţul Galaţi.

Scopul principal al exerciţiului este antrenarea forţelor din cadrul Grupului de Luptă privind capacitatea rapidă de dislocare şi executarea unei misiuni de luptă, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operaţiuni NATO - Apărare colectivă, în conformitate cu articolul 5, desfăşurate pe flancul de sud-est al Alianţei.

În cadrul exerciţiului vor fi executate şi trageri de luptă cu principalele mijloace de lovire ale Grupului, tancurile Leclerc.