01 decembrie 2022

Încă un plic cu explozibil artizanal a fost găsit în Spania, ascuns într-un pachet care trebuia să ajungă la Centrul de Sateliţi de la Baza Aeriană Torrejon de Ardoz. Centrul oferă informaţii militare Ucrainei

Andreea Soare

Forţele de securitate spaniole au găsit un al treilea plic în care se afla explozibil artizanal, într-un pachet care trebuia să ajungă la Centrul de Sateliţi de la Baza Aeriană din Torrejon de Ardoz, în afara capitalei Madrid, scrie El Mundo.

Sursă foto: Mediafax

Alte două plicuri cu acelaşi tip de explozibil au fost găsite miercuri la ambasada Ucrainei din Madrid şi la o companie producătoare de arme din Zaragoza, în nordul Spaniei. Primul plic a explodat cauzând mai multe răni unui oficial ucrainean.

Potrivit Ministerului spaniol de Interne, sistemele de securitate de la baza aeriană au detectat un pachet suspect între orele 3:00 şi 4:00 din această dimineaţă (ora locală din Spania).

După mai multe analize, s-a confirmat că în pachet s-ar putea afla explozibil de tipul celui găsit la ambasada Ucrainei şi la compania producătoare de arme. Poliţiştii spanioli cred, acum, că aceste trei cazuri sunt conectate.