În Kurdistan, astăzi nu seamănă cu ieri. Dar mâine seamănă, de câteva sute de ani, cu astăzi

O istorie plină de amărăciuni, speranţe şi trădări • Unde au greşit kurzii din Siria • Nici mesajele pe Twitter ale preşedintelui SUA nu mai sunt ce au fost • Contingentul SUA din Siria - între interesele strategice şi calculele electorale • Şi astfel, kurzii revin la Planul B, reconcilierea cu Damascul • În final, două proverbe kurde.

 
O istorie plină de amărăciuni, speranţe şi trădări

În Orientul Mijlociu, nimeni nu trădează pentru prima dată, nimeni nu e trădat o singură dată şi nimeni nu e inocent. Ce li se întâmplă în această perioadă kurzilor din regiune, în special celor din Siria, nu ar trebui să constituie o noutate nici pentru cei interesaţi în evoluţiile din regiune, nici pentru cei afectaţi de aceste evoluţii.

În zilele care au precedat fatidicul referendum pentru independenţă din Kurdistanul irakian, din octombrie 2017, reprezentanţii diplomatici ai SUA au lansat o serie de avertismente preşedintelui Regiunii Kurdistan din Irak, Massoud Barzani, privind inoportunitatea organizării consultării populare. Ele nu au fost atât de directe cât ar fi trebuit, în fond SUA erau singurul actor care putea să împiedice acest lucru, lăsând să se creadă la Irbil că nu sunt total împotrivă, menţinând însă şi în relaţiile cu Bagdadul aceeaşi poziţie ambiguă, apreciată de conducerea irakiană ca o lumină verde pentru intervenţia post referendum a armatei irakiene. Ceea ce s-a şi întâmplat, imediat după anunţul rezultatelor, covârşitor favorabile opţiunii independenţei.

Trupele irakiene au înconjurat imediat oraşul Kirkuk, mărul discordiei dintre irakieni şi kurzi, iar ambasadorul american l-a sunat pe liderul kurd şi i-a spus: ”Astăzi situaţia este diferită faţă de ieri – trebuie să modifici deciziile politice” / ”Today is not like yesterday – you need to adjust your policies”. Între timp, conform afirmaţiilor lui Barzani , forţele kurde au început să producă pierderi trupelor irakiene şi, după două zile de lupte, a avut loc apelul telefonic invers, în care preşedintele kurd ar fi replicat: ”Ieri este diferit de azi sau de mâine” / ”Yesterday is not like today or tomorrow”.

Desigur că au urmat şi alte zile, nu atât de bune pentru kurzii irakieni, astfel că situaţia a evoluat din rău în mai rău pentru aceştia, nu în aceeaşi măsură şi pentru responsabilii politici care au mizat pe cartea referendumului şi care, după un scurt intermezzo autocritic, au rămas să conducă în continuare destinele celor şase milioane de kurzi irakieni. Inclusiv preşedintele Barzani.

Astfel, morala acestui recurs la evenimente petrecute destul de recent rămâne undeva suspendată între speranţele pe care kurzii le au periodic privind un statut superior al comunităţii lor şi realitatea care îi readuce într-o istorie plină de revolte împotriva autorităţilor statelor din care fac parte şi trădări din partea aliaţilor periodici pe care şi-i aleg sau au nevoie de serviciile lor.

Pe de altă parte, există şi o permanentă schimbare a loialităţilor proprii, în funcţie de perioada istorică, de alegerile liderilor, unii dintre aceştia aflaţi de decenii la conducerea destinelor acestei comunităţi, unele alegeri mai bune, altele, probabil, nepotrivite.
Şi mai există şi o fragmentare internă, în toate cele patru zone kurde distribuite inegal, dar consistent, în Turcia, Irak, Iran şi Siria, care are ca rezultat auto-anihiliarea eforturilor acestora pentru a obţine mai mult în planul autonomiei, al drepturilor pentru o comunitate etnică atât de numeroasă dar care nu beneficiază şi atributele statalităţii.

Unde au greşit kurzii din Siria

Deseori, să îţi doreşti mai mult decât e realist să speri la un moment istoric dat, poate fi o eroare, poate chiar o greşeală fatală. Entuziasmul popular, dus chiar şi la sacrificiu, nu e suficient. E nevoie de lideri care să ştie să lege punţi, să înlăture temeri. Să nu ofere iluzii. Să ceară şi să impună reţinere conaţionalilor lor. Altfel, se pot pierde în câteva zile rezultatele unei lupte de decenii.

Este ceea ce s-a întâmplat kurzilor din Siria:
 primăvara arabă din 2011 le-a oferit ocazia să se revolte;
 războiul civil din Siria le-a oferit cadrul să-şi extindă autonomia, să-şi creeze propriile structuri militare, politice şi administrative;
 slabiciunile regimului de la Damasc le-a permis să preia controlul şi asupra unor enclave cu populaţie arabă;
 sprijinul militar oferit de SUA pentru a lupta împotriva terorismului a fost utilizat şi pentru conectarea teritoriilor locuite majoritar de kurzi într-un spaţiu continuu la graniţa cu Turcia.
Dar...
 menţinerea unei simbolistici apropiate de cea a PKK a ajutat Ankara să-i asimileze unei grupări teroriste;
 refuzul dialogului cu Damascul a asigurat Moscovei un alibi pentru a nu se opune operaţiei turce în Afrin;
 dorinţa de a controla puţurile petrolifere din estul Eufratului, chiar şi cele depărtate de teritoriile kurde, a dus la continuarea operaţiilor anti – ISIS, chiar prin blocarea operaţiilor iniţiate în acelaşi scop, pe aceleaşi teritorii, de către forţele regulate ale Damascului.

Consistenţa efortului lor militar împotriva terorismului, dar şi pentru construirea temeliilor unei statalităţi proprii, a fost apreciată la Washington, în Israel, în câteva capitale europene, dar a produs iritare la Damasc şi Moscova, respingere totală la Ankara, neîncredere la Teheran, necooperare chiar din partea conaţionalilor lor din Kurdistanul irakian, care au sprijinit o altă formaţiune politică a kurzilor din regiune.

Astfel că decizia preşedintelui Donald Trump, din 19 decembrie 2018, de a retrage forţele SUA din Siria, i-a găsit pe kurzi în poziţii antagonizate faţă de toţi ceilalţi actori regionali şi locali.

Nici mesajele pe Twitter ale preşedintelui SUA nu mai sunt ce au fost. Contingentul SUA din Siria – între interesele strategice şi calculele electorale

Anunţul pe Twitter al preşedintelui Donald Trump de a retrage forţele americane din zonele controlate de kurzi (aproximativ 2000 de militari, contractori şi diplomaţi) a provocat demisii la Pentagon şi Departamentul de Stat şi stupoare pe plan local. Nu pentru că decizia propriu-zisă nu ar avea o anumită consistenţă, în fond prezenţa militarilor americani în Siria era contestată şi în regiune şi la Washington. Ea a venit însă împotriva curentului indus chiar de decizii anterioare ale Administraţiei Trump, prin care s-a promovat prezenţa SUA în Siria pe motive foarte clare: lupta împotriva terorismului / ISIS până la anihilarea acestuia, blocarea legăturilor terestre dintre Iran şi regimul de la Damasc, condiţionarea redislocării în funcţie de prezenţa iraniană în Siria.

Ea a validat un model de comportament al SUA în regiune, cu efecte negative mai ales pentru kurzi, conform căruia politicile unei administraţii SUA sunt contestate şi schimbate de către următoarea administraţie de la Casa Albă. Actorii statali se acomodează mai uşor cu aceste răsturnări de situaţie, entităţile non-statale, precum structurile autonome ale kurzilor, care îşi pun toate energiile şi speranţele în coşul oferit de SUA, sunt, din nou, cele care pierd.

Ulterior acestei decizii, establishmentul politic şi militar al SUA, angrenat de decenii în evoluţiile din Orientul Mijlociu, a iniţiat o vastă şi complexă transformare a acestei decizii unilaterale a preşedintelui într-o operaţiune de ajustare a prezenţei SUA în Siria, prin retragerea forţelor dar amplificarea altor pârghii militare şi politice prin care să poată fi menţinută influenţa Washingtonului:
 cele 30 de zile de retragere anunţate iniţial s-au extins la patru luni;
 asigurări pentru kurzi că vor fi protejaţi împotriva unei operaţii militare a Turciei;
 asigurări pentru Ankara că va exista o coordonare bilaterală a acestei retrageri.

Trimişii speciali ai Casei Albe, secretarul de stat, Mike Pompeo, şi consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Trump, John Bolton, au plecat în turnee diplomatice în regiune pentru a explica decizia prezidenţială şi a prezenta alternative. Turneul consilierului Bolton s-a oprit, însă, în antecamera biroului preşedintelui turc. Într-o zi de marţi, cu multe ceasuri rele. Cu două zile înainte, în timp ce se afla în Israel, Bolton a avut neinspiraţia să condiţioneze retragerea din Siria de promisiunea Turciei că nu îi va ataca pe kurzi . Mare greşeală / Big mistake / Büyük hata.

Deocamdată, există însă două planuri diferite ale prezenţei militare a SUA în Siria care sunt greu de echilibrat, într-un an preelectoral:
 promisiunea preşedintelui, încă din perioada când era candidat prezidenţial, de a aduce acasă militarii americani din teatrele de operaţii considerate secundare şi consumatoare de fonduri;
 necesităţile strategice reieşind din obiectivele SUA în Orientul Mijlociu, regiune în care are parteneriate strategice cu o serie de state, cooperări militare cu altele, adversităţi profunde cu Teheranul şi Damascul, o relaţie contradictorie cu Ankara şi una de concurenţă cu Moscova.

Mizele sunt diferite şi cămaşa electorală pare a fi mai aproape de Trump decât complicata ţesătură politico – militară şi diplomatică ce vrea să îl menţină angajat în Siria.

Şi astfel, kurzii revin la Planul B, reconcilierea cu Damascul

Într-un articol publicat în New York Times  sunt analizate variantele de lucru care au mai rămas la îndemâna kurzilor pentru a prezerva cel puţin o parte din câştigurile politice, militare, administrative, eventual teritoriale, obţinute cu preţul a peste 4000 de morţi şi 10.000 de răniţi începând cu anul 2014, când au fost atacaţi de către ISIS. Chiar şi publicaţia americană afirmă că una din soluţii este un acord cu cele trei puteri care controlează în prezent cea mai mare parte a Siriei: guvernul de la Damasc, Iranul şi Rusia.

Într-o perioadă în care atât la Departamentul Apărării al SUA, cât şi la nivelul coaliţiei internaţionale se resimt plecările prin demisie ale fostului secretar al apărării, Jim Mattis, respectiv, fostului reprezentant special al SUA pentru operaţiile împotriva ISIS, Brett McGurk, kurzii sirieni nu mai au decât în zona Pentagonului suporteri de nivel strategic pentru cauza lor. Pe fondul declanşării operaţiunilor de extracţie a forţelor SUA din regiune, pare prea puţin.

La doar câteva zile de la anunţul preşedintelui Trump, o delegaţie a Forţelor Siriene de Eliberare, majoritar kurde, se afla la Moscova , încercând să obţină:
 o mediere rusă în reluarea contactelor cu Damascul;
 o dislocare a forţelor regulate siriene şi ruse la graniţa cu Turcia;
 sprijin pentru procesul de elaborare a noii constituţii siriene care să conţină prevederi privind o distribuire echitabilă a resurselor între administraţia centrală siriană şi comunităţile locale kurde;
 integrarea forţelor militare kurde şi ale celorlaltor minorităţi din estul Siriei în armata naţională siriană;
 încorporarea actualelor administraţii kurde în sistemul administrativ descentralizat, dar unitar, al Siriei.
Din parcurgerea acestor puncte rezultă că liderii comunităţii kurde au anticipat şi un astfel de scenariu negativ din partea aliaţilor americani şi că sunt pregătiţi să cedeze din câştigurile politice şi teritoriale obţinute în cei patru ani de lupte.
Va urma, astfel, o competiţie contracronometru în care teritoriile kurde vor deveni ţinte de retorică politică, de acţiuni diplomatice, poate chiar şi de operaţii militare:
 pentru guvernul sirian, care va dori să-şi extindă autoritatea şi asupra zonelor controlate de kurzi;
 pentru Rusia, care va specula contradicţiile şi diferenţele de viziune dintre cei doi aliaţi NATO prezenţi în regiune – Turcia şi SUA;
 pentru Turcia, care va încerca să-şi extindă autoritatea în sudul graniţei cu Siria, pentru început sub forma unei zone de securitate de 30 de km laţime ;
 pentru Iran, care, în perspectiva întăririi regimului de la Damasc prin noi câştiguri teritoriale, va pierde din motivele care îi permiteau dislocarea de consilieri militari şi voluntari shia;
 pentru SUA, care vor încerca menţinerea, sub o altă formă (operaţie de interdicţie aeriană, forţe speciale, continuarea ajutorului militar pentru kurzi, ameninţări cu repercusiuni economice pentru Turcia), a sprijinului pentru kurzi şi a presiunii asupra Ankarei.

Pentru kurzi, este destul de evident că sub regimul de la Damasc vor pierde multe din libertăţile câştigate (important este să nu se ajungă la situaţia de dinainte de 2011) atât timp cât au luptat alături de americani, că Moscova nu va uita că au fost aliaţii Washingtonului timp de patru ani. Preocuparea principală la est de Eufrat este, însă, prevenirea unui atac al Turciei. Preşedintele Erdogan a anunţat deja operaţia , iar ulterior că nu renunţă la ea.

Pe fondul ameninţător al tancurilor turceşti masate la nord de graniţă, kurzii încearcă să găsească o nouă streaşină sub care să se adăpostească de furtuna pe care aliaţii aliaţilor lor tocmai o pregătesc. În speranţa că, la un moment dat, vor avea şi sarbasti / libertate.

În final, două proverbe kurde

… descriu, în câteva cuvinte, situaţia acestei comunităţi, căreia i s-au făcut promisiuni de statalitate prin Tratatul de la Sèvres, ulterior primului război mondial, care a avut o singură dată o formă nerecunoscută de stat, 1946 – 1947, pe teritoriul Iranului, care, periodic, se revoltă şi cere drepturi şi, tot periodic, trebuie să plece în exil.

Primul este acesta: ”Singurii prieteni sunt munţii”. Desigur, e o reflectare a spaţiului geografic în care locuieşte cea mai mare parte a kurzilor. Pentru kurzii sirieni nici măcar acest proverb nu se aplică, întrucât zona colinară şi de deşert a estului Siriei greu poate fi asociată lanţurilor muntoase din estul Turciei, nordul Irakului, vestul Iranului.

Al doilea este: ”Kurzii pierd în cîteva ore la masa de negocieri ceea ce au câştigat în câţiva ani pe câmpurile de bătălie”.

Bătăliile s-au dat şi s-au câştigat. Negocierile au început şi nu s-au terminat.

@@@@

 1) http://www.rudaw.net/english/opinion/10012019?keyword=masoud%20barzani
 2) https://www.vox.com/2019/1/8/18173677/bolton-turkey-syria-trump-troop
3)  https://www.nytimes.com/2019/01/11/opinion/john-bolton-syria-trump.html
 4) http://www.kurdistan24.net/en/news/1ecf9b83-c785-43ad-a38a-5840a37291a7
5)  https://www.aljazeera.com/news/2019/01/syrian-kurds-reject-turkey-controlled-security-zone-190116081756141.html
6)  https://monitorulapararii.ro/alerta-a-treia-operatiune-militara-a-turciei-in-siria-va-incepe-in-cateva-zile-1-7781