În Crimeea, Rusia îşi calibrează rachetele Kalibr pe direcţia Vest

Deşi nerecunoscută internaţional ca aparţinând Rusiei, Crimeea este transformată treptat de Rusia într-un centru de coordonare şi execuţie a unor lovituri cu caracter ofensiv sau defensiv nu numai pe zona Marii Negre ci şi pe zonă extinsă a acesteia. Aceasta presupune dezvoltarea de capabilităţi de ameninţare directă până în Siria, Balcani, sudul Poloniei şi Ucraina. Natura capabilităţilor de lovire exclude varianta pur defensivă şi evidenţiază intenţiile Rusiei de a-şi constitui un bastion modern de atac asupra lumii libere. Crimeea se constituie astfel ca o potenţială bază de lansare atât a unor atacuri convenţionale cât şi nucleare până la o distanţă de aproximativ 2500 km, iar în viitor la 4500 km.

Orice stat puternic, cu capabilităţi militare credibile trebuie să  aibă ieşiri largi, deschise la mările şi oceanele lumii. Rusia nu are această poziţie geostrategică în relaţia cu cel mai important ocean din punct de vedere militar, Oceanul Atlantic. Ieşirile flotei ruse în această direcţie, sunt strangulate de Marea Baltică în nord şi de Marea Neagră şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele, în sudul Europei. Pentru a-şi asigura accesul nestingherit prin cele două strâmtori relaţia privilegiată a Rusiei cu Turcia este vitală. În prezent această relaţie este, poate, cea mai bună din istorie, acest deziderat fiind atins. În felul acesta este asigurat accesul Flotei ruse poziţionate în Crimeea, către estul Marii Mediterane şi de aici către zona de interes a Orientului Mijlociu. Convenţia de Montreaux, care nu permite statelor neriverane Mării Negre o prezenţă în această mare, mai lungă de 28 de zile, reduce capabilităţile de descurajare a flotelor statelor NATO occidentale.

Prin instalarea capabilităţilor antiaeriene defensive ale SUA şi ale NATO ca şi a prezenţei militarilor acestora pe teritoriile României şi Poloniei, Rusia a cărei Strategie de Securitate Noţională defineşte Alianţa Nord Atlantică ca principală ameninţare la adresa securităţii naţionale, îşi consideră ameninţată fiinţa naţională şi de aceea îşi dislocă în Crimeea capabilităţi ofensive alături de cele defensive.

În ultimele 18 luni, conform cu un interviu aprobat, luat unor ofiţeri de informaţii ai SUA, aceştia au afirmat că s-a constatat „o consolidare deliberată şi sistematică a forţelor militare” din întreaga Crimee.           

Aceasta afirmaţie este susţinută de imaginile satelitare date publicităţii, în revista Defense One, de către compania privată Planet Lab’s. În aceste imagini sunt prezentate cinci baze de lansare a rachetelor S-400 poziţionate în apropiere de Kerci, la Feodosia, Sevastopol, Djankoi şi Ievpatoria.

Rachetele S-400 sunt cele mai moderne sisteme de luptă antiaeriană. Ele sunt considerate a fi competitoare ale rachetelor de fabricaţie SUA de tip Patriot sau THAAD, la unii parametri fiind chiar superioare acestora. Viteza de deplasare la ţintă este de 4,8 km/sec faţă de Patriot 1,38 şi respectiv THAAD 2,8 Km/sec. Distanţa de la care loveşte ţinta este de 400 km, faţă de Patriot,  20 km, respectiv THAAD de 200 km. Înălţimea de zbor este de 185 km. faţă de Patriot 24 km.  respectiv THAAD de 150 km. La aceste performanţe, sistemele de apărarea antiaeriene din Crimeea pot acoperi toată suprafaţa Mării Negre ca şi întreaga zonă costieră.

Prin dislocarea de trupe în Crimeea, Rusia practic şi-a dublat efectivele terestre de infanterie marină faţă de 1990 ajungând la 30.000 de luptători. În conformitate cu informaţiile făcute publice de serviciile de informaţii ale SUA, probabil, în următorii 4 ani efectivele acestora vor spori cu încă 13.000 de luptători.

Forţele aeriene din Crimeea au în prezent 81 de avioane şi elicoptere. Există în dotarea acestora, aparate care pot lovi ţinte de pe întreaga suprafaţă a Mării Negre dar şi din Orientul Mijlociu.

Flota Mării Negre a primit recent 4 nave de suprafaţă şi 6 submarine din clasa Kilo, toate fiind dotate cu sisteme de lansare a rachetelor Kalibr.

Rachetele de tip Kalibr sunt printre cele mai avansate, din punct de vedere tehnologic, arme pe care Rusia le are în dotare. Ele se fabrică în mai multe variante: de croazieră, cu lansare de pe sol, navă sau avion, anti navă, anti submarin cât şi împotriva ţintelor terestre. În varianta actuală, distanţa maximă la care poate lovi ţinta este de aproximativ 2500 km. În prezent se lucrează la o variantă modernizată cu bătaia de aproximativ 4500 km. Chiar şi varianta actuală, nemodernizată, permite lovirea unor ţinte ce ar cuprinde orice ţară din centrul Europei sau orice localitate de pe teritoriul Siriei, de pe o navă poziţionată în port, fără a fi nici măcar nevoie ca aceasta să iasă pe mare.

Experienţa de luptă a acestei rachete cuprinde lansările în Siria din Marea Caspică sau din estul Mării Mediterane de pe fregatele ruseşti Amiral Grigorovich sau Amiral Essen sau de pe submarinele Velikii Novgorod sau Kolpino, asupra unor ţinte terestre din teritoriile siriene ocupate de rebeli sau forţele ISIS.

Dificultatea în interceptarea acestui tip de rachetă este urmarea faptului că pe prima jumătate a cursei ea se deplasează cu viteză subsonică accelerându-se la viteză supersonică pe ultima parte a traiectoriei, înainte de lovirea ţintei.

O serie de analişti au încercat să facă o comparaţie între Kalibr şi Tomahawk. Acesta este însă prematură, întrucât experienţa de luptă a rachetei ruseşti este, deocamdată, infimă faţă de cea a rachetei americane. 

Oficiali ai guvernului Ucrainei au declarat că, în Crimeea, Rusia modernizează 4 locaţii pentru depozitarea de arme nucleare. Reprezentanţii serviciilor de informaţii ai SUA, cărora li s-a luat interviul, au declarat că nu pot face comentarii la această afirmaţie dar  pot să susţină faptul că, în trecut, în Crimeea, au fost prezente avioane de luptă şi nave cu arme nucleare la bord. Nici un tratat internaţional nu poate interzice Rusiei să transporte sau să depoziteze arme nucleare pe propriul teritoriu. Problema în discuţie este însă dacă, în aceasta afirmaţie, Crimeea este sau nu teritoriu al Rusiei. În luna decembrie 2018, ministrul de externe al Ucrainei din acea perioadă, în cursul unui briefing a făcut publică o listă cu locaţii de poziţionare de arme nucleare. De asemenea, Mustafa Dzehmilev, liderul minorităţii tătare, în prezent în exil în Ucraina, semnalează încă din 2016 prezenţa de arme nucleare ruse pe teritoriul Crimeei.   

Referitor la faptul că Rusia îşi dezvoltă capabilităţile militare din teritoriul abuziv ocupat, a făcut-o pe Sarah Bidgood, director la Eurasia Nonproliferation Program de la Middlebury College’s James Martin Center for Nonproliferation Studies să afirme că:  “Este o evidentă consolidare a forţei Rusiei în Marea Neagră. NATO va fi sub o presiune în creştere din partea aliaţilor săi din regiune pentru a arăta că este capabilă să riposteze la tentativa Rusiei de a prelua controlul asupra Mării Negre. Este, cu adevărat, un mediu periculos„.

La începutul lunii iunie 2019 în cadrul Forumului pentru Securitate GLOBSEC de la Bratislava, senatorul republican de Wisconsin, Ron Johnson, a subliniat faptul că  „am cerut organizarea unei operaţiuni multinaţionale pentru libertatea navigaţiei în Marea Neagră pentru a arăta că atunci când Rusia este agresivă şi foloseşte acţiuni militare în vest, noi (NATO) putem răspunde militar, nu prin acţiuni militare cinetice ci prin a ne arăta forţa şi capabilităţile”.

Este cunoscut faptul că Marea Neagră este un adevărat poligon al Rusiei pentru încercarea unor mijloace ofensive de război radioelectronic, cele mai mediatizate fiind cele referitoare la GPS spoofing. Experimentarea acestora s-a făcut şi pe nave comerciale civile, străine, ce navigau în apele internaţionale din zonă. În felul acesta Rusia a acţionat că şi cum ar fi fost vorba de apele sale teritoriale, violând dreptul de navigaţie al unor state libere ale lumii.

În acelaşi context, gen.(r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din Europa menţiona faptul că   „Rusia, fiind o naţiune litorală Mării Negre are dreptul suveran de a naviga pe mare. Dar prin anexarea ilegală a Crimeei şi prin asaltul navelor ucrainene, se poziţionează împotriva libertăţii de navigaţie pe această mare”.

Prin masarea de forţe cu capabilităţi ofensive în zona Mării Negre, Moscova îşi exprimă clar opţiunea de a-şi reorienta interesele agresive către Europa de sud-est, poate mai mult decât către nord-est, având în vedere scopurile extinse pe care le are în această zonă. Acestea cuprind simultan obiective de interes nu numai în Marea Neagră dar şi în estul Mării Mediterane. Aici, sud-estul Ciprului ca resursă de energie, Siria sau Iranul pot să fie oricând ţinte ale rachetelor ruseşti.