“ÎN ABSENŢA VESTULUI” – WESTLESSNESS PROVOCAREA DE SECURITATE A CONFERINŢEI DE LA MUNCHEN

În perioada 14-16 februarie 2020, va avea loc, la Munchen, cel mai important eveniment public al acestui an din domeniul securităţii.  Cea de 56-a ediţie a Conferinţei anuale de Securitate se va bucura de participarea a peste 30 de lideri ai lumii alături de un număr impresionant de experţi. Şi în acest an, conferinţa este organizată  la hotelul “Bayerischer Hof”.

Evenimentul are, de fiecare dată, un titlu care să exprime orientarea tematicii discuţiilor. În acest an titlul conferinţei este exprimat printr-un singur cuvânt „Westlessness” (“în absenţa vestului”). Editarea şi publicarea, cu câteva zile înainte a unui raport al conferinţei, caută să imprime discuţiilor care vor urma, o direcţie orientată pe problemele la zi ale securităţii lumii şi care să se încadreze în tematica oferită de titlu.

Chairman-ul conferinţei, începând cu anul 2008, este Wolfgang Ischinger, fost ambasador al Germaniei în SUA şi Marea Britanie.  Acesta a reuşit, până în prezent, să aibă o poziţie echilibrată, cu o uşoară nuanţă proeuropeană, mai ales în anii în care au avut loc disputele politice dintre Europa şi Administraţia Trump.

Titlul conferinţei încearcă să atragă atenţia asupra consecinţelor competiţiei marilor puteri, punând sub semnul întrebării dacă vestul mai este sau nu, modelul şi obiectivul final al orientării politice şi bunăstării populaţiei mondiale.

Este bine cunoscut faptul că populaţia lumii privea cu speranţă către „vest”, căutându-şi acolo modelele şi viitorul. În România a apărut expresia „vreau o ţară ca afară”. Bineînţeles că acest “afară” nu se referă la Rusia şi Asia Centrală, China şi sud-estul Asiei, nordul Africii sau Orientul Mijlociu. Acesta se referă doar la America de Nord şi   vestul Europei. În felul acesta, direcţia speranţelor spre mai bine, este vestul.

Raportul conferinţei scoate însă în evidenţă că vestul nu mai este “tărâmul făgăduinţei” şi a suferit schimbări majore în evoluţia sa, mai ales în ceea ce privesc stabilitatea şi atitudinea faţă de imigranţi.

Vestul nu a fost niciodată doar un punct cardinal ci şi un simbol al unităţii statelor capitaliste dezvoltate, împotriva ameninţărilor  de securitate externe sau interne, al succesului democraţiei împotriva totalitarismului şi autocraţiei, al profesionalismului împotriva imposturii şi, ca o consecinţă firească, al bunăstării.

În ceea ce privesc ameninţările externe, vestul a evitat izbucnirea unui conflict militar major, iar în ultimii 70 de ani lumea nu a suferit pierderi comparabile cu cele ale marilor confruntări mondiale ale primei jumătăţi ale secolului XX.

Acum 4-5 ani, Conferinţa de Securitate de la Munchen era privită de participanţi ca o „reuniune de familie” a statelor capitaliste. Pe măsură ce a început dezbaterea unor probleme ce se referă la securitatea mondială acceptându-se un dialog deschis şi atât de sincer pe cât este posibil la acest nivel, au început şi discuţiile referitoare atât la ceea ce se întâmplă în interiorul statelor din vest ca şi în relaţiile dintre acestea.

Conferinţa din 2019, intitulată „Pe marginea prăpastiei” a fost un început al abordării în mod deschis a ceea ce se întâmplă în vest. Declaraţiile participanţilor din anul 2019, au făcut ca publicaţia americană The New York Times să compare conferinţa de la Munchen de anul trecut ca fiind “un recviem al Vestului”. Analiza cuvântărilor Vicepreşedintelui SUA Mike Pence şi ale Cancelarului german Angela Merkel au subliniat existenţa unei schisme a vestului, a apariţiei a două lumi diferite, cu multiple consecinţe negative în asigurarea securităţii statelor lumii. Cel mai periculos lucru este însă, ca aceste puncte de vedere să nu fie puse în discuţie. Conferinţa de Securitate de la Munchen permite abordarea tuturor divergenţelor atât în plen cât şi în discuţii bilaterale puternic încurajate de organizatori.

Lumea începe să fie tot mai puţin influenţată de vest. Ceea ce este, însă, periculos este faptul că vestul însuşi devine din ce în ce mai puţin orientat către vest, în accepţiunea pozitivă a cuvântului.  Plecând de la ceea ce-şi doresc românii, afară s-ar putea să nu mai fie vestul ce-l visau. De aceea titlul conferinţei este „westlessness”.

Vestul nu avut niciodată o coeziune monolitică. Grupul de state care-l compuneau, atât geografic, cât şi metaforic, aveau fiecare tradiţiile şi cultura lor (în sens larg). Ceea ce constituia, însă, teribilul liant care le unea erau: determinarea pentru o democraţie liberală şi drepturile omului, o economie bazată pe piaţa liberă şi cooperarea prin instituţiile internaţionale de profil.               

O cauză importantă a  lipsei de unitate a vestului o constituie renunţarea unor state  la principiile democraţiei liberale, şi căderea în plasa iliberalismului şi a naţionalismului excesiv. Pentru acestea vestul nu mai este o  comunitate unită de principiile liberal democratice şi deschisă oricui le împărtăşeşte, ci este o comunitate bazată pe criterii etnice, culturale şi religioase. Aceste criterii analizate atent, scot în evidenţă faptul  iliberalismul deschide uşa rasismului, xenofobiei şi antisemitismului ca principii de funcţionare ale noii societăţi vestice. Prin acestea, se exclud a priori orice discuţii referitoare la acceptarea sau nu a imigranţilor, şi în ce condiţii, învrăjbind popoarele unul împotriva celuilalt. Treptat, noul vest începe să fie caracterizat prin garduri sau ziduri despărţitoare anti-imigraţie sau chiar dintre unele state bogate şi alte state sărace. Cei care propagă asemenea idei văd în lumea democratică o societate slabă, în care vulnerabilităţile sunt amplificate de emanciparea femeii sau acceptarea imigraţiei. Premierul ungur Victor Orban se consideră un lider al opoziţiei iliberale în Europa, considerând “noul naţionalism” ca fiind singurul mijloc prin care statele îşi pot apăra suveranitatea naţională. 

În cartea sa “Moartea Vestului”, Patrick J. Buchanan, menţionează faptul că teroriştii de extremă dreaptă, prin acţiunile lor, consideră că ei, în fapt, “apără vestul împotriva inamicilor săi”.  

Globalizarea şi multilateralismul nu au făcut decât să crească decalajele dintre state şi, de aici, ca o concluzie, învrăjbirea statelor sărace împotriva celor bogate. La adunarea generală ONU 2019, Donald Trump a menţionat, cu convingere: “Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor”.

Aceste idei au generat formule naţionaliste acolo unde ele nu au putut fi înţelese în semnificaţia lor liberală. Atragerea atenţiei statelor, atunci când acestea fac greşeli în abordarea liberală a evoluţiei lor, s-a făcut şi se face permanent în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen. În scurt timp se va vedea că acei care prevăd moartea democraţiei liberale o fac prea devreme pentru că aceasta are încă multe resurse interne de a se regenera. Succesele de după căderea Zidului Berlinului scot în evidenţă faptul că aceasta este un sistem viabil care poate să-şi regăsească vigoarea. Pentru circa 30 de ani  lumea a crezut că acesta va funcţiona doar în virtutea inerţiei.  Ceea ce s-a constatat este faptul că libertăţile democraţiei liberale au creat vulnerabilităţi chiar în interiorul acesteia. Profitând de naivitatea unor lideri liberali, ceea ce era de multe ori doar o vulnerabilitate, s-a transformat în ameninţare. Acestea au fost folosite de naţionalişti şi populişti care, de pe podiumul iliberalismului au început din nou să proslăvească modul de gândire autocratic.

Susţinătorii sinceri, dar naivi ai democraţiei liberale, de după Războiul Rece, au crezut că aceasta vine de la sine iar implementarea ei este simplă. Realitatea a dovedit faptul că aplicarea doar a unor principii liberale, fără programe de implementare a acestora, nu este atât de simplă iar succesul nu este garantat. Procesul de tranziţie este perioada ideală, pentru cei care în numele democraţiei, folosesc noile oportunităţi în folos propriu sau de grup.

Forţa politică, economică şi militară a statelor ce aparţin democraţiei liberale este incomparabil mai puternică decât în statele autocratice şi de aceea, este evident că  aceasta permite o nouă tranziţie către un sistem democratic liberal modern şi consolidat bazat pe aceleaşi principii care i-au adus succesul. Acest proces de modernizare a vestului trebuie să aibă programe şi principii noi de acţiune.

Valoarea uriaşă a conferinţei este dată de  faptul că discuţiile avute în cursul ultimilor ani, au făcut ca statele democratice să conştientizeze noile provocări, să se bazeze pe succesele de până acum şi să-şi poată proiecta viitorul apropiat încât să poată reveni, cu lideri noi sau chiar vechi dar cu o deplină înţelegere a procesului. A trecut generaţia care a învăţat ce este democraţia, aplicând sau nu principiile acesteia şi a ajuns să decidă soarta celor mai noi democraţii, generaţia care simte democraţia, reacţionând imediat la eventualele derapaje sau reinterpretări ale acesteia. 

Conferinţa de Securitate de la Munchen va trebui să convingă atât auditoriul cât şi cei pe care îl reprezintă, că westlessness nu poate să existe.