Impactul Brexit-ului asupra domeniului privind securitatea internă a Uniunii Europene

Recent agreatul draft privind condiţiile şi consecinţele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), suscită un interes major de ambele părţi, din perspectiva impactului pe care îl va produce, în situaţia adoptării lui, asupra cetăţenilor Uniunii Europene şi respectiv asupra cetăţenilor britanici. Domeniile impactate sunt, în principal, drepturile cetăţenilor UE care lucrează în Marea Britanie şi a cetăţenilor britanici care lucrează în UE, mişcarea bunurilor şi servicilor din şi în Marea Britanie prin prisma obligaţiilor vamale, cooperarea poliţienească, administrativă  şi judiciară, stabilirea obligaţiilor financiare ale Marii Britanii la ieşirea din UE şi statutul Irlandei şi al Irlandei de Nord.

În cele ce urmează, ne vom îndrepta atenţia asupra consecinţelor Brexit-ului în domeniul asigurării securităţii interne a UE, având în vedere îndeosebi impactul acestuia asupra acutalelor instrumente de cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală, dar şi asupra cadrului european de gestionare a migraţiei.

Cadrul actual de colaborare între Marea Britanie şi UE în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne

În prezent, conform Protocolului 21 din Tratatul de funcţionare al UE (TFUE), Marea Britanie poate alege la ce reglementări doreşte să participe (regimul opt-in) sau poate alege să nu aplice unele reglementări (regimul op-out) din domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare. Acest lucru este posibil deoarece, conform art. 4 din acest protocol, Marea Britanie beneficiază de un statut special, care îi permite să nu aplice în totalitate acquis-ul UE în domeniul Justiţie, Afaceri Interne (JAI), ci doar acele acte notificate punctual (opt-in) care sunt considerate a servi interesului naţional.

În iulie 2013, Marea Britanie, prin ministrul de interne din acea perioadă (Theresa May) a notificat Consiliului JAI decizia de opt-out cu privire la măsurile de cooperare poliţienească şi judiciară existente înaintea actualului TFUE (Tratatul Lisabona). Ulterior însă, prin vocea aceluiaşi ministru, a solicitat să adere din nou (opt-in) la 35 din aceste măsuri, considerate a avea un impact semnificativ în combaterea criminalităţii transfrontaliere şi prevenirea terorismului.

Actele juridice din domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală în care Regatul Unit este încă membru, pot fi clasificate în 5 categorii :
- Cooperarea dintre autorităţile statelor membre – cuprinde actele juridice privind cooperarea vamală şi cooperarea dintre unităţile de informaţii financiare şi cele din cadrul echipelor comune de anchetă. Acest domeniu include de asemenea, recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti, ordinul de confiscare şi mandatul european de arestare, care simplifică extrem de mult procedurile de extrădare între statele membre.
- Schimbul de informaţii şi protecţia datelor – cuprinde actele juridice privind schimburile de informaţii între statele membre (furnizarea datelor din dosarele judiciare) dar şi crearea de baze de date europene, cum ar fi EURODAC, SIS, VIS, ETIAS, etc. În aceeaşi categorie pot fi încadrate şi schimbul de date privind numele pasagerilor de pe cursele aeriene (Passenger Name Record) sau informaţiile în domeniul transferurilor financiare.
- Infracţiunile penale - comise peste frontierele naţionale sau care implică urmărirea transfrontalieră, regulile specifice pentru combaterea criminalităţii organizate, a pornografiei infantile, a traficului de fiinţe umane sau a criminalităţii cibernetice.
-  Agenţiile şi organismele UE în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare – respectiv reglementările juridice privind activitatea EUROPOL, EUROJUSTşi a Colegiului European de Poliţie (CEPOL).
- Armonizarea procedurală penală – care include instrumentele privind procedurile penale pentru anumite situaţii sau persoane, ca de exemplu statutul victimelor în procedurile penale, reglementarea privind Ordinul european de anchetă, Ordinul european de protecţie.

Trebuie precizat însă faptul, de altfel cunoscut, că Marea Britanie nu aplică acquis-ul Schengen în domeniul frontierei, inclusiv cel referitor la eliminarea controalelor la frontierele interne ale UE.

În ceea ce priveşte acţiunile Frontex, în cazul în care Regatul Unit solicită să participe la oricare dintre acestea, Consiliul de administrare al Frontex, constituit din conducerea agenţiei şi reprezentanţii tuturor statelor membre, decide dacă acceptă sau nu solicitarea, precum şi contribuţia financiară aferentă. În practică, Regatul Unit a participat în mod constant la acţiunile Frontex.

În ceea ce priveşte azilul şi migraţia, în 2004, Regatul Unit a decis să nu participe la majoritatea actelor juridice din acest domeniu, optând însă să participe la reformarea Regulamentului Dublin şi la acele acte juridice care contribuie la prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale.

Implicarea Regatului Unit în Sistemul de informaţii Schengen (SIS) este limitată la informaţiile privind cooperarea poliţienească şi cooperarea judiciară în materie penală cum ar fi, persoanele urmărite în baza mandatului european de arestare, persoane dispărute, obiecte puse în urmărire, dar nu are acces la datele referitoare la resortisanţii statelor terţe cărora li se refuză accesul pe teritoriul UE.

În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească reglementată de Tratatul Prum, care a devenit parte a acquis-ului comunitar, menţionăm faptul că aceasta reglementează schimbul de date între statele membre privind sistemul de identificare pe baza impresiunilor digitale (AFIS) sau a profilelor ADN, proprietarii autovehiculelor înmatriculate în statele membre şi cele asociate (EUCARIS), combaterea terorismului pe aeronave şi acţiuni comune ale statelor membre în domeniul prevenirii criminalităţii. La 1 decembrie 2014, Marea Britanie a decis să nu mai aplice prevederile acestui tratat, pentru ca, doi ani mai târziu, să solicite prin mecanismul opt-in, reaplicarea acestor decizii.

Se poate remarca din opţiunile contradictorii ale guvernului britanic de-a lungul ultimilor ani, o abordare destul de controversată în privinţa aplicării măsurilor de cooperare poliţienească şi judiciară penală, ceea ce a stârnit reacţii, uneori virulente, ale celorlalte state membre.

Impactul preconizat al Brexit-ului asupra domeniului securităţii interne a UE prin prisma prevederilor actualului proiect de tratat

Fără a face supoziţii asupra şanselor de adoptare a prezentului acord privind Brexit-ul, agreat zilele trecute de oficialii UE şi cei ai Regatului Unit, am vrea să trecem în revistă prevederile acestuia în domeniul cooperării poliţieneşti şi a celei în materie penală şi impactul asupra mediului de securitate pentru ambele părţi implicate.

Înainte de toate, trebuie să reamintim faptul că Regatul Unit al Marii Britanii se va retrage oficial din Uniunea Europeană la 29 martie 2019, la 2 ani de la notificarea acestei intenţii, făcută de Theresa May în numele guvernului britanic. Conform actualului proiect al acordului de retragere, a fost stabilită o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020.

În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, proiectul acordului de retragere prevede reguli pentru continuarea până la finalizarea lor, a procedurilor în materie penală care implică Regatul Unit. Cu alte cuvinte, în această materie, vor fi aplicate prevederile actualului cadru de cooperare dintre UE şi Regatul Unit, până la sfârşitul perioadei de tranziţie.

Spre exemplu, dacă o persoană a fost arestată de autorităţile britanice în baza unui mandat european de arestare (MEA), ea va fi predată statului membru care a solicitat aceasta. Sau, dacă un stat membru primeşte o solicitare din partea Regatului Unit, înainte de expirarea perioadei de tranziţie, pentru confiscarea unor bunuri provenind din infracţiuni, ea va fi executată conform regulilor existente în materie la acea dată.

Cu alte cuvinte, lucrurile par să fie destul de simple pe acest domeniu, cel puţin până la finalul perioadei de tranziţie. Ce se va întâmpla însă după aceea ?

Mai întâi trebuie să precizăm că textul proiectului de acord prevede posibilitatea extinderii perioadei de tranziţie o singură dată, prin decizia Comitetului Comun constituit din oficiali ai ambelor entităţi, luată înainte de 1 iulie 2020.

După expirarea perioadei de tranziţie, oricare ar fi durata acesteia, Regatul Unit al Marii Britanii va avea statutul de ţară terţă în raporturile cu UE.

Din această perspectivă, Regatul Unit nu va mai utiliza niciunul din instrumentele actuale privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, ceea ce va avea un impact major, inclusiv asupra statelor membre UE. Să ne gândim doar la faptul că, pentru aducerea în România a unei persoane pentru care s-a emis un mandat de arestare pentru un omor calificat şi care a reuşit să ajungă în Marea Britanie, se va solicita urmărirea şi arestarea lui prin Interpol, după care este necesară iniţierea unei proceduri de extrădare, care poate dura luni în şir sau chiar ani, în timp ce executarea unui MEA durează 2-3 săptămâni. De asemeni schimbul de date cu Regatul Unit nu se va mai putea face în mod automat, pe platformele existente, ci eventual la nivel bilateral, prin intermediul ofiţerilor de legătură detaşaţi la reprezentanţele diplomatice.

Este posibil însă ca, după retragerea din UE, Regatul Unit al Marii Britanii să solicite negocieri pentru obţinerea statutului de stat asociat – aşa cum sunt de exemplu Norvegia sau Elveţia – statut care i-ar permite cooperarea pe unele politici din domeniul JAI, cum ar fi participarea la Europol, Frontex sau Eurojust.

Este însă prematur să facem astfel de supoziţii, câtă vreme atmosfera în Parlamentul britanic este extrem de încinsă în ceea ce priveşte o serie de prevederi ale actualului proiect de acord. Vom aştepta această decizie, nu înainte însă de a analiza şi alte consecinţe potenţiale ale proiectului de acord şi pe zone de interes ale României.