13 iunie 2019

Imobil din Israel, lovit de o rachetă lansată din Fâşia Gaza

Mihai Draghici

O clădire din sudul Israelului a fost lovită, joi seară, de o rachetă lansată din teritoriul palestinian Fâşia Gaza, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate israeliene.

Sursă foto: Mediafax

Atacul a vizat o clădire din oraşul israelian Sderot, situat în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza.

În urma atacului, imobilul a suferit daune, dar nu au fost raportate victime.

Primăria oraşului Sderot a transmis că atacul a vizat o clădire în care funcţionează o şcoală religioasă evreiască.