27 septembrie 2022

Imigraţia, economia şi alegerile din Italia

Monitorul Apărării şi Securităţii

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN

Sursă foto: Mediafax

Italia a ales un partid de dreapta în alegerile parlamentare desfăşurate în acest weekend. Rezultatele demonstrează faptul că italienii sunt nemulţumiţi de realitatea ţării. Italia are a treia cea mai mare economie din Uniunea Europeană, după Germania şi Franţa, iar realităţile sale sociale şi economice sunt foarte diferite de cele ale ţărilor de top ale continentului, în sensul că economia este mai puţin productivă şi generează mai multe datorii. Italienii cred, dintr-un motiv sau altul, că Banca Centrală Europeană urmăreşte politici monetare de care beneficiază Germania, care vrea să menţină valoarea euro ca net. O singură bancă europeană nu poate nici să satisfacă ambele interese. Însă, având în vedere dimensiunea Germaniei, performanţa sa economică reprezintă un factor semnificativ în bunăstarea financiară a Europei, însemnând că Banca Centrală Europeană trebuie să susţină poziţia Germaniei.

Logica arăta că Italia va alege un guvern de opoziţie dur, care priveşte Banca Centrală Europeană drept o ameninţare asupra prosperităţii italieneşti. Noi am spus de mult timp că tensiunea dintre Germania şi Italia asupra politicii monetare va reprezenta o ameninţate, poate letală, la adresa Uniunii Europene. În contextul următoarei ierni, politicienii europeni vor proteja interesele propriilor votanţi, urmărind politici divergente. Banca Centrală Europeană nu va putea să împace economiile Europei şi, dacă va persista embargo-ul asupra Rusiei, competiţia dintre ţări va fi una intensă. UE a fost creată pentru a asigura pacea şi prosperitatea, aşa cum indică şi motto-ul său. Pacea e şubredă, iar prosperitatea îi scapă printre degete. Alegerile din Italia semnalează o criză.

Între timp, există o altă problemă care se iveşte ameninţător în contextul alegerilor: imigraţie ilegală. Europa s-a confruntat cu această problemă încă din 2015, când un val enorm de migranţi musulmani au ajuns pe acest continent. La acea vreme, politica UE era imigraţia relativ deschisă, însă exista o opoziţie semnificativă. Promotorii politicii credeau că statele membre au datoria morală de a primi migranţii. Însă oponenţii credeau că statele membre permit prea multor imigranţi să vină în Europa, iar blocul şi susţinătorii săi, în special cei din statele dezvoltate, îşi prezentau ţanţos superioritatea morală fără să suporte cheltuielile.

Pentru a înţelege aceste probleme, aş vorbi despre experienţa mea ca tânăr imigrant în SUA, un lucru pe care l-am mai făcut în trecut. Sunt imigrant şi, cu siguranţă, nu mă opun imigraţiei. În acelaşi timp, înţeleg preocupările pe care imigranţii le provoacă sistemului şi temerile privind imigraţia. Acea temere nu poate fi numită rasism. Costurile imigraţiei sunt suportate de grupuri care cred că este o greutate prea grea pe umerilor lor. Cu toate acestea, problema nu este doar financiară. Când imigranţii ajung într-o ţară, aceştia nu trăiesc printre cei bogaţi. În schimb, trebuie să trăiască printre cei mai săraci, unde un apartament are cu greu un preţ convenabil.

Imigranţii sunt, de asemenea, străini şi, de obicei, nu înţeleg ţara gazdă. De cele mai multe ori, părinţii îşi iau servicii necalificate, iar copiii sunt lăsaţi să îşi poarte singuri de grijă. Fără o supraveghere parentală, imigranţii din aceeaşi ţară intră în divergenţe şi apar conflictele – între evrei şi portoricani, irlandezi şi persoane de culoare, italieni şi dominicani, pentru a oferi un exemplu de grupuri etnice cu care am crescut eu. Aşa sunt comise infracţiuni, iar rezidenţii sunt agresaţi şi jefuiţi în propriile apartamente.

Ideea este că imigraţia este o experienţă dură pentru tineri şi chiar mai dură pentru rezidenţi. A fost un coşmar pentru cei în vârstă. Pentru oricine putea să se mute. Pentru oricine nu putea să stea în casă. Aceasta a fost experienţa imigranţilor şi a fost, de asemenea, şi experienţa clasei muncitorilor şi a pensionarilor. Nu a fost vina nimănui, în afară de cei care au promovat politica fără să înţeleagă ce înseamnă imigraţia la scară largă şi care nu au încercat să rezolve criza creată.

Am observat în New York un model pe care l-am observat şi în Europa şi în alte părţi. Cei mai mari promotori ai imigraţiei nu trăiesc în cartiere în care se stabilesc imigranţii şi nici nu înţeleg ce înseamnă ciocnirea dintre culturi sau ce pot face tinerii nesupravegheaţi. Dacă nimic din aceste lucruri nu se întâmplă la ei în cartier, nu înseamnă că sunt indiferenţi haosului, ci că nu îl înţeleg.

Creşterea ostilităţii faţă de imigranţi va creşte în Europa când imigranţii vor fi trimişi în cele mai sărace cartiere din cele mai sărace ţări. Să nu credeţi că mă opun imigraţiei. Sunt aici, în America, doar un imigrant. Însă sunt şi conştient că nu există mulţi oameni care au plătit pentru asta.

Problema imigraţiei există în toate ţările. Însă în Europa provoacă mai multă discordie. America este ţara imigranţilor, iar noi toţi avem predecesori care au venit aici sau au fost aduşi aici, în afară de americanii nativi, care au şi plătit pentru primul val de imigranţi. Însă înţeleg poziţia italienilor cu privire la imigraţie, care poate fi rezumată prin: „Lăsaţi-i să meargă în Germania!”. Şi aici se întâlnesc problemele economice cu cele legate de imigraţie, creând o nouă problemă alimentată de dispreţul îndreptat de clasele morale superioare spre cei care se opun imigraţiei. Atât UE, cât şi alte ţări, vor fi marcate de aceste probleme.