27 septembrie 2018

Identitatea unui suspect în cazul Skripal a fost confirmată de Ministerul britanic al Apărării

Teodora Marinescu

Ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a declarat că "adevărata identitate" a unuia dintre cei doi suspecţi în cazul atacului neurotoxic din Salisbury a fost dezvăluită, confirmând relatările presei, potrivit cărora este vorba despre un colonel rus, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Adevărata identitate a unuia dintre suspecţii din Salisbury s-a dovedit a fi un colonel rus. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care lucreză la acest caz", a declarat Williamson.

La începutul lunii septembrie, procurorii britanici au acuzat doi cetăţeni ruşi, Alexander Petrov şi Ruslan Boşirov, de atacul neurotoxic comis în luna martie în oraşul Salisbury, ce l-a vizat pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia.

Adevăratul nume al lui Boşirov este Anatoliy Vladimirovici Chepiga, susţin două surse din domeniul securităţii în Europa, familiare cu ancheta în cazul Skripal.