ICS: Provocări pentru ONU în perioada 2021-2022

ONU este singura organizaţie, la nivel mondial, care are mecanismele necesare pentru dezbaterea şi tratarea situaţiilor de insecuritate. De exemplu, în Afganistan sau Etiopia, agenţiile ONU precum World Food Programme sunt esenţiale pentru supravieţuirea victimelor conflictelor. La fel de întâmplă şi în Libia sau Yemen, unde negociatorii ONU sunt singurii actori internaţionali care pot asigura înţelegeri de pace trainice.

Grupul Internaţional de Criză (International Crisis Group) subliniază care sunt primele 10 provocări pe care ONU le va înfrunta în perioada 2021-2022.

Prima provocare este, bineînţeles, Afganistan.  Întoarcerea la putere a talibanilor reprezintă o provocare imensă – atât din punct de vedere operaţional, cât şi politic -  pentru ONU. Căderea fostului guvern ridică semne de întrebare cu privire la continuitatea activităţii agenţiilor ONU în Afganistan, iar grupul P5 (grupul de state permanente: China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, SUA) va avea păreri împărţite cu privire la situaţia din ţară, întrucât China şi Rusia au, deja, o abordare diferită asupra autorităţilor din Kabul.

Potrivit ICS, reacţia ONU la ce s-a întâmplat în Kabul a fost „un mix de confuzie şi improvizaţie”, în mare parte din cauza SUA, care nu au vrut ca dezbaterile ONU să creeze dispute cu talibanii în timpul evacuării din Afganistan.

Principala responsabilitate a membrilor ONU şi a secretarului general va fi să găsească o soluţie pentru a continua să ofere ajutor umanitar afganilor, chiar şi sub guvernul taliban, şi să se asigure că eventualele sancţiuni impuse talibanilor nu vor afecta aceste eforturi. 14 dintre membrii noului guvern de la Kabul se află pe lista sancţiunilor ONU, iar o modificare a acestei liste ar putea provoca disensiuni în cadrul P5.

Cea de-a doua provocare este conflictul din Etiopia, unde riscurile unei intensificări a luptei dintre guvern şi forţele din regiunea Tigray riscă să creeze o criză umanitară uriaşă.

Secretarul General ar trebui, potrivit ICS, să îi ceară prim-ministrului etiopian Abiy Ahmed şi liderilor din Tigray să înceteze luptele înainte ca acestea să provoace mii de victime. Diplomaţi din SUA şi UE ar trebui să susţină iniţiativa ONU şi să ceară ministrului etiopian de externe, Demeke Mekonnen, să depună eforturi pentru a stabili o înţelegere între guvernul federal şi forţele din Tigray. Această posibilă înţelegere ar presupune ridicarea restricţiilor impuse de guvern în Tigray, restabilirea serviciilor de bază şi permiterea accesului ajutorului umanitar în zonă, cu condiţia încetării operaţiunilor militare ale forţelor din Tigray. Aceştia din urmă cer în schimb retragerea forţelor Amhara şi eritreene din regiune, iar Guterres ar putea cere liderilor din Tigray să ofere timp suficient pentru o retragere completă a acestora.

Libia este unul dintre cazurile în care ONU a reuşit să obţină un acord de păcii din partea părţilor aflate în conflict, în octombrie 2020. De asemenea, în martie 2021, a reuşit să obţină un acord politic între facţiunile rivale, care a dus la stabilirea unui guvern interimar condus de Abdelhamid Dadaiba şi un Consiliu Prezidenţial, condus de trei persoane.

Cu toate acestea, noile autorităţi din Libia nu au urmat agenda politică propusă de ONU şi, implicit, nu au anunţat până acum organizarea unor alegeri electorale. Totodată, acestea trebuiau să ceară retragerea tututor forţelor străine din Libia, însă nu au făcut acest lucru. Astfel, ONU trebuie să dubleze eforturile de înaintare a procesului de pace, cerând organziarea de alegeri (şi parlamentare şi prezidenţiale),  să ceară unificarea coaliţiilor militare şi retragerea forţelor străine.

Regândirea eforturilor de pace din Yemen continuă să fie o provocare pentru ONU. Potrivit ICS, ONU nu abordează corect problema din Yemen întrucât se limitează la aducerea la masa negocierilor a rebelilor houthi şi a guvernului Hadi, însă există şi alte grupuri independente, precum Consiliul de Tranziţie din Sud (formaţiune susţinută de EAU), care ar trebui incluse în discuţii.

Evitarea unei crize în Haiti, în contextul asasinării preşedintelui Jovenel Moise, în iulie. ONU şi SUA au cerut autorităţilor din Haiti să organizeze alegeri naţionale în septembrie şi, deşi au fost amânate pentru noiembrie, este posibil ca autorităţile haitiene să le amâne din nou, pe fondul cutremurului din august. Totodată, instabilitatea din Haiti l-a făcut pe prim-ministrul haitian să ceară o intervenţie militară a ONU, însă membrii consiliului încearcă să evite acest lucru. Cu toate acestea, ONU ar putea să stabilească o prezenţă consultativă în Haiti, care să se ocupe de probleme precum corupţia şi să restabilească poziţia de raportor special al ONU pe drepturile omului.

Disputele dintre ciprioţii turci şi greci ar trebui, de asemenea, să primească mai multă atenţie din partea ONU, susţin experţii ICS. Potrivit acestora, ONU ar trebui atât să încerce să medieze discuţii între oficialii celor două părţi, cât şi să abordeze grupuri şi comunităţi mai mici din ambele tabere.

Repatrierea deţinuţilor ISIS din Siria. Între 60.000 şi 70.000 de indivizi, inclusiv femei şi copii, asociaţi ISIS, sunt ţinuţi în tabăra al-Hol, din Siria, unde violenţele dintre aceştia se intensifică pe zi ce trece. Deşi sunt supravegheaţi de forţele democrate siriene conduse de kurzi şi susţinute de SUA, celulele ISIS continuă să fie prezente în al-Hol, unde terorizează foşti deţinuţi şi răpesc copii pentru a-i antrena să devină luptători. O treime dintre deţinuţi sunt sirieni, însă cei mai mulţi vin din Irak (aproape 30.000) şi alte ţări. Unele state membre ONU, precum Rusia sau statele din Asia Centrală, au repatriat mulţi dintre cetăţenii lor din al-Hol. Alte state, însă, refuză să facă asta.

ONU ar putea să depună eforturi pentru repatrierea deţinuţilor, în special a femeilor şi copiilor. Aceste eforturi ar putea începe prin asigurarea că oficiali ai drepturilor omului pot ajunge în toate taberele de detenţie şi pot lucra cu autorităţile locale pentru a avea o mai bună imagine asupra a ceea ce se întâmplă în teren. O mai mare transparenţă asupra procedurilor de repatriere ar putea, de asemenea, să susţină aceste eforturi.

Totodată, în timpul pandemiei de COVID-19, ONU s-a dedicat eforturilor de combatere a dezinformării, iar experţii ICS cred că stabilirea unui grup special dedicat acestui lucru ar putea să monitorizeze şi să oprească manipularea şi dezinformarea în special din zonele de conflict.

Ultimele două provocări pentru ONU, în perioada 2021-2022, sunt schimbările climatice şi asigurarea de vaccinuri anti-COVID-19 persoanelor din regiunile defavorizate.

Pentru schimbările climatice ICS propune stabilirea unei rezoluţii a consiliului privind acordarea mai multor resurse şi atenţie acestei probleme.  A existat o astfel de propunere, în 2020, din partea Germaniei, însă a fost respinsă de către China, Rusia şi SUA, când Administraţia Trump a ameninţat că îşi va folosi dreptul de veto. Acum, însă, cu susţinerea Administraţiei Biden, lucrurile ar putea prinde contur.

Cât despre vaccinare, chiar dacă potrivit ICS cele mai multe dintre ţările în care există conflicte nu vor atinge un nivel mare de vaccinare până în 2023, Consiliul de Securitate ar putea stabili un grup informal de experţi care să trateze aceste probleme şi să grăbească procesul de vaccinare.