Hot Topics, ediţia 1 – o dezbatere marca Monitorul Apărării şi Securităţii (2)

Moderator: Două fapte recente despre China. -China a fost de acord să-şi mărească importul de bunuri şi servicii din Statele Unite, bursele , analiştii au interpretat această decizie ca un gest de reconcilere pragmatică, evident. Foarte recent, domnul Mattis, secretarul american al Apărării a spus: China instalează sisteme de rachete în zonele disputate din Marea Chinei de Sud în scopul intimidării statelor vecine, deci Statele Unite vor menţine prezenţa militară în Coreea de Sud şi în alte ţări din Asia. Cum vedeţi evoluţia relaţiei dintre China şi Statele Unite? China fiind şi un aliat tradiţional al Coreei de Nord . O să încerce preşedintele Trump să inducă un fel de stare de gelozie între China şi Coreea de Nord? Pentru că şi preşedintele Kim are o agendă economică, vrea să fie un fel de “tigrişor” asiatic...

General (r) Sergiu Medar:

Categoric că are o agendă economică. Să vedem la ce renunţă pentru această agendă economică.

Revenind puţin la China. Preşedintele Xi Jinping a schimbat perspectivele şi faţa Chinei . A schimbat complet nu numai relaţiile internaţionale, ci şi relaţiile economice.

(...) este iniţativa care va dezvolta in viitor nu numai China, dar şi statele din regiune apropiate Chinei. Ce înseamnă stat apropiat Chinei? Hai să ne uităm la Coreea de Nord.

Unde Kim Jong Un a pronunţat faptul : sunt dispus să asigur denuclearizarea? La Beijing. Cu foarte mare uşurinţă. Nimeni nu l-a întrebat. Nimeni nu i-a cerut. Cu o suspect de mare uşurinţă.

Revenind la preşedintele Xi: a schimbat relaţiile dintre China şi Rusia . Care erau relaţii de sprijin politic . Dar relaţii economice şi militare nu erau atât de extinse. Acum, Rusia fiind supusă sancţiunilor şi având nevoie de bani, de unde să împrumute? De la China (...)

Şi în felul acesta relaţiile cu Rusia s-au schimbat foarte mult , comparativ cu acum un an şi jumătate, doi.

Dezvoltării acestea a Chinei şi interesul în Marea Chinei de Sud, cum domnul profesor a observat, trebuiau să i se găsească un element care să poată intra în competiţie.

Acest element este acela la care Statele Unite lucrează în prezent: construcţia a ceea ce ei numesc “Diamantul”.

O cvadrilaterală din care să facă parte India, Japonia, Australia şi Statele Unite. Nu Coreea de Sud. Ceea ce este un element puţin surprinzător, dar în esenţă nu.

(...) Xi Jinping, China a participat la întâlnirea Trump cu Kim Jong Un. Cum a participat? Kim Jong Un a venit cu Air China. Nu este o întâmplare. Nu este că nu avea bani să plătească un alt avion, din altă parte. A venit cu o companie de stat din China.

Deci, aceasta a reprezentat, dacă vreţi, o aprobare , o susţinere de către China a întâlnirii dintre Kim Jong Un şi Trump.

Aspectele acestea, faptul că s-au întâlnit de două ori înainte de această întâlnire, faptul că cert s-a sfătuit cu preşedintele Xi, care şi-a dat avizul pentru asta este un element care prinde şi China într-o asemenea relaţie.

Dacă s-ar fi semnat acel tratat de pace între Statele Unite şi Coreea de Nord – speram să se semneze măcar asta – ar fi trebui să fie prezente acolo şi China, şi Organizaţia Naţiunilor Unite , pentru că ele sunt semnatarele armistiţiului , care trebuiau să vină să semneze şi tratatul de pace.

Dacă este să ne referim la această întâlnire, pentru că discutăm despre China şi în contextul întâlnirii între Trump şi Kim Jong Un, a fost numită înainte “întâlnirea secolului” .

După, putem să-i spunem cea mai importantă întâlnire a secolului de până acum . A avut valoarea acelei strângeri de mână. Documentul semnat implică practic prea puţin.Scrie acolo denuclearizare completă, dar nu scrie ireversibilă. Scrie denuclearizarea facilităţilor de producţie.

Un alt element simbolic, la care trebuie să ne gândim în spatele acelui document. Importantă a fost strângerea de mână care a avut loc. Această strângere de mână a arătat lumii pragmatismul lui Trump.

Care este dispus să dea mâna cu un dictator, pentru că Kim Jong Un e un dictator, până la urmă. Vorbim de o ţară profund comunistă, în care copiii, când se nasc, spun «mama», «tata», «inamicul, duşmanul, Statele Unite». De când sunt copii, ei cresc cu Statele Unite ca fiind duşmanul lor. Şi, în aceste condiţii, Trump a dat mâna cu Kim Jong Un, cu dictatorul , a legitimat dictatorul, până la urmă.

E bine? După părerea mea, e foarte bine.

Pentru că a arătat poporului american că sacrifice nişte principii ale lui şi ale Americii ca să nu moară americanii. Ca acele rachete să nu ajungă să lovească teritoriul american şi să moară milioane de oameni.

Şi atunci, este dispus să o facă. Este un pragmatism, dacă vreţi, uneori vecin cu cinismul. Dar este un pragmatism.

Din punctul meu de vedere, Trump nu a făcut-o inconştient. A avut consilieri foarte buni, el este un om cu perspectivă şi o gândire cu multe etape în faţă. Dar, a făcut –o, a sacrificat aceste principia şi a arătat poporului american că poate să facă orice pentru a salva poporul american  “America first!”.

Conferenţiar univ.dr. Niculae Iancu:

Şi eu cred că această întâlnire face parte dintr-un context mai larg şi foarte bine gândit de politică externă, de promovare a Statelor Unite în spaţiul de securitate internaţională.

Cred că aceste mutări sunt gândite dincolo de logica jocului de şah, sunt anticipate deja la nivelul Administraţiei americane deciziile ce vor fi luate în perioada următoare pentru a consolida întâlnirea pe care preşedintele Trump a avut-o cu preşedintele Kim.

Trebuie menţionat faptul că există suficiente voci critice care spun că această înţelegere este în termeni mult prea generali, fiind apreciată cu o valoare mai mult inspiraţională decât pragmatică.

Aceste critici vizează faptul că preşedintele Trump nu a pus pe tapet tema drepturilor omului .

Nu cred că în perioada care va urma sau sub o Administraţie de felul celei pe care o promovează preşedintele Kim vom asista la o explozie de natură economică a Coreei de Nord, ca urmare a ieşirii dintr-un fel de chingi de securitate , determinate de investiţiile majore pentru asigurarea propriei apărări prin forţe proprii.

China rămâne un actor esenţial pentru deciziile de politică externă ale Coreei de Nord. Acele discuţii care au precedat întâlnirea Kim-Trump nu s-au finalizat cu garanţii ferme din partea Beijing-ului pentru asigurarea securităţii Coreei de Nord.

Moderator: În tot triunghiul acesta de care vorbim SUA-China – Coreea de Nord e şi multă simbolistică. Dincolo de avionul Air China, strângerile de mâini , cum interpretaţi limbajul non-verbal al întâlnirii Kim –Trump?

General (r) Sergiu Medar:

Eu ţin foarte mult cont de limbajul non-verbal.

Pentru că de multe ori interpretarea limbajului non-verbal scoate în evidenţă diferenţa între ceea ce gândeşte persoana respectivă , ceea ce simte şi ceea ce vorbeşte.

Pot să vă spun că, dacă vă amintiţi imaginea în care cei doi stăteau de vorbă pe scaune unul lângă celălalt. Aici, Trump avea mâinile cu vârful degetelor lipite . Ceea ce înseamnă încredere în sine , forţă şi că este sigur pe ceea ce vorbeşte.

Kim Jong Un, în primul rând , stătea pe scaun oblic, puţin spre un colt al scaunului. Totdeauna, poziţia asta oblică pe timpul unei discuţii înseamnă că acea persoană nu este dispusă să ajungă la nişte concluzii de esenţă în acea discuţie..

Dacă cineva negociază cu altcineva, iar cel care negociază stă înclinat în scaun, trebuie să ştie că, dacă nu reuşeşte să îl pună ca lumea pe scaun , nu va câştiga nimic în negocierea respectivă.

Modul în care ţinea mâinile Kim Jong Un este un mod care poate fi interpretat clar «frustrare spre ostilitate», dar sigur frustrare. Cu degetele împletite, ca să spun aşa.

Întotdeauna în relaţiile diplomatice cel mai puternic intră ultimul pe uşă. Când au plecat şi au intrat după aceea într-o altă sală, Trump l-a ghidat cu mâna pe spate pe Kim Jong Un. În mod normal, Kim Jong Un trebuia să-l atingă imediat în acelaşi mod pe Trump, pentru a nu-I arăta că este cel mai puternic şi cel care are superioritate.

La strîngerea de mână, Trump i-a dat mâna în modurile pe care deja toată lumea le ştie, cu palma în sus. Aparent o strângere de mână cu supuşenie. În realitate, i-a strâns mâna energic lui Kim Jong Un – ca să folosim un termen diplomatic.

În aşa fel încât acesta mimează dorinţa de a-şi retrage mâna.

Când au dat mâna, Trump l-a atins pe Kim Jong Un cu mâna stângă pe brat. Acesta este un mod de a-ţi manifesta superioritatea.În clipa în care faci şi alte atingeri în momentul strângerii de mână.

Toate aceste elemente scot în evidenţă poziţia unu faţă de celălalt a celor doi lideri şi într-un fel , dacă vreţi, sinceritatea argumentelor lui Kim Jong Un.

Revenind la întâlnire, o sa-I fie foarte greu acum lui Kim Jong Un să-i explice propriului popor de ce au murit de foame atâţi ani de zile pentru construirea unor rachete, pentru realizarea unei alte poziţii când se aşează la masa de negociere cu o poziţie de putere nucleară, la care acum renunţă atât de repede.

Din punctul nostru de vedere, Doamne-ajută să renunţe cât mai repede! Dar, de ce o face?

Conferenţiar univ.dr. Niculae Iancu:

În zona aceasta, a limbajului non-verbal, cred că a spus foarte bine şi domnul profesor, deja ne obişnuisem cu o atitudine expansivă a preşedintelui Trump.

O astfel de gestică confirmă un anume tip de comportament de afaceri, pe care îl observăm în întâlnirile pe care preşedintele Trump le are cu diferiţi lideri.

Şi cu ocazia vizitei preşedintelui Macron au existat o serie de comentarii vis a vis de expansivitatea preşedinteului Trump şi a felului în care preşedintele Macron s-a adaptat şi integrat în acest spaţiu de comunicare non-verbală.

Dincolo de non-verbal, trebuie să existe o continuitate care să producă rezultate ca urmării încheierii unui acord între SUA şi Coreea de Nord. Cvasi-totalitatea analizelor menţionează că este un proces în mai mulţi paşi.

Într-o notă generală, vocile relevante, cancelariile lumii au apreciat pozitiv întâlnirea între preşedintele Trump şi preşedintele Kim. Frederica Mogherini a transmis un mesaj de susţinere şi chiar disponibilitatea Uniunii Europene pentru a găzdui întâlniri între cei doi lideri, în paşii ce sunt anticipaţi ai acestui parcurs de denuclearizare a Coreei de Nord.

Sunt legitime întrebările: până când? Cât va dura acest proces? Cine va plăti? Pentru că şi aici sunt investiţii. De multe ori, costurile denuclearizării sunt mai mari decât ale realizării infrastructurii şi armei nucleare.

Toate aceste întrebări îşi vor găsi probabil răspuns în perioada ce va urma.

Moderator: Imediat ce partea americană va fi pregătită, această întâlnire va avea loc. În funcţie de programul meu, bineînţeles. A spus domnul preşedinte Vladimir Putin , aflat în vizită în China. China se pare că este un leitmotiv ... acolo se întâmplă multe. Este posibilă o întâlnire Putin –Trump anul acesta.

General (r) Sergiu Medar:

Nu ştiu dacă anul acesta, dar o întâlnire Trump –Putin trebuie să aibă loc. Sunt foarte lucruri pe care trebuie să le auzim din gura celor doi lideri atunci când sunt faţă în faţă. Pentru că, atunci când nu sunt faţă în faţă, pot să se exprime în diverse moduri.

Dar, când sunt faţă în faţă este cu totul altceva şi o asemenea întâlnire este categoric necesară.

Evoluţia Rusiei în ultima perioadă impune o devoalare a intenţiilor. Statele Unite sunt pregătite încă de anul trecut pentru aceasta , având în vedere că Institutul RENT a eleborat o nouă strategie a SUA faţă de Rusia. Deci, e un alt mode de abordare decât cel care era cu 10-12 ani în urmă, când eram în primăvara fericirii relaţiilor întregii lumi cu Rusia şi în care unele state, printre care şi România aveau mari îndoieli.

O asemenea întâlnire ar f bine să fie anul acesta, dar nu ştiu cât de bine este pregătită deocamdată.

Conferenţiar univ.dr. Niculae Iancu:

În mod cert va avea loc o întâlnire între cei doi preşedinţi având în vedere şi recenta propunere a preşedintelui Trump către grupul G7 de reprimire a Rusiei în cadrul acestui grup.

Au existat suficiente voci care au spus că această propunere a venit pentru a preîntâmpina previzibilele critici referitoare la modul în care SUA se vor raporta la declaraţia comună care va fi promovată ca urmare a întâlnirii G7, în mod special pe dimensiunea economică, în ceea ce înseamnă tratatele de liber schimb.

Văd această propunere într-o logică în care SUA percep aspiraţiile Rusiei de a juca un rol de hegemon la nivelul sietemului internaţional, cel puţin în plan regional , cel puţin în zonele de interes strategic ale Federaţiei Ruse. Şi mă refer la proximitatea sa geografică, România face parte dintr-un astfel de spaţiu. Sunt zone în care observăm o intensificare a proiecţiilor de interese pe diverse canale şi prin utilizarea a diverse metode şi mijloace care sutn specifice aşa-numitului război hibrid.

Cred că această propunere a SUA a avut în vedere aducerea Rusiei la aceeaăi masă unde se discută decizii cu importanţă strategică şi impact global, pentru a preîntâmpina sau diminua apetitul din această zonă de interes tradiţional, geografic al Rusiei de a aluneca către Rusia.

Mai bine să fie cu noi, decât să îi izolăm, pentru a creea un nou pol de atracţie pentru statele care sunt nemulţumite de diverse modalităţi de funcţionare ale sistemului internaţional de astăzi.

Evident, a existat un răspuns negativ pentru acest moment istoric. Nici nu ar fi putut fi altfel. Pentru că, declaraţia comună urmare a G 7 se referă concret la Rusia, întru-unul din cele 27 de puncte ale sale, fiind cumva transmise solicitări concrete şi ferme vis a vis de schimbarea atitudinii Rusiei în ceea ce înseamnă ecuaţia de securitate globală.

Cred că punctul imediat următor se referea la China.

Iată că cei doi mari actori , cu aspiraţii de hegemoni globali fac obiectul şi interesul grupului G 7, care de mult timp a ieşit din canoanele sale de natură economică şi a asumat o anvergura geopolitică şi de leadership global.

Moderator: Urmează summit-ul NATO de la Bruxelles. Ne putem aştepta ca domnul preşedinte Trump să îi tragă de urechi pe europeni şi să le aducă aminte de cei doi la sută pentru Apărare?

General (r) Sergiu Medar:

Mi se pare absolut normal să amintească acest doi la sută pentru Apărare.

Este clar pentru toate statele NATO că fără investiţii în apărare nu poţi să ai apărare.

Şi atunci Statele Unite şi Trump, ca un fost om de afaceri întotdeauna măsoară bănuţul pe care îl dă. Şi se uită alături: dă şi celălalt bănuţi cam cât dau eu. Acum este drept şi este adevărat că reacţia cea mai direct a venit din partea Germaniei şi că Franţa a declarant că poate să asigure acest doi la sută.

Dar doi la suta al Germaniei este de cinci ori mai mare decât doi la sută al Franţei. Deci, Germania trebuie să vină cu un calendar în care să ajungă la acest doi la sută. Problema este ritmul. Problema este cât de lung este acest calendar.

Eu cred că lucrurile acestea se pot discuta, se pot stabili. Se poate discuta în cât timp fiecare stat membru al NATO poate atinge doi la sută, că e vorba de şase luni, că e vorba de trei ani. Deci, fiecare poate să spună în cât timp, să îşi planifice.

Dar acest doi la sută cert va apărea.

Sunt convins că va apărea şi noţiunea de transformare a NATO. Toate lucrurile suferă o transformare, mai ales în această lume atât de dinamică.

Relaţiile dintre state variază de la globalism la multilateralism. Multilateralismul însemnând că prioritar este interesul national. Dar acest interes naîional trebuie să-l acordezi cu interesul colectiv. E în interesul meu naţional prosperitatea ţării, dar, în acelaşi timp este şi interesul de securitate national, iar interesul de securitate national nu poate să funcţioneze fără interesul de securitate colectivă.

Din punctual acesta de vedere, categoric summit-ul, categoric NATO trebuie să aibă nişte ajustări din mers Care ce rol au? În esenţă, articolul 5.

Este foarte important să nu mai fie sub dubiu faptul că un stat occidental european intervine în Polonia, România, Letonia, Lituania, Estonia, etc

Acest lucru trebuie să dispară, să nu mai existe această îndoială în nimeni care face parte din NATO.

Conferenţiar univ.dr. Niculae Iancu:

În mod cert, dimensiunea costurilor securităţii va juca un rol central şi pe agenda summit-ului NATO din iulie.

Aş reaminti faptul că o discuţie despre securitate ar trebui să pornească de la o definiţie a securităţii . Şi cea mai simplă este că securitatea reprezintă lipsa ameninţării la un set de valori.

Dacă privim securitate prin prisma acestui filtru, de natură de teoretică, atunci totuşi trebuie să ne punem întrebarea cum mai arată acest set de valori pe care trebuie să-l protejăm, apărăm, promovăm ca state, sau în cadrul unor familii de state în care ne regăsim .

Toată această dinamică de politică externă, securitate şi apărare americană vine să confirme oportunitatea unei interogări şi prin prisma pragmatismului suntem în faţa punerii sub semnul întrebării al eficienţei organizaţiilor international care au guvernat lumea după cel de al doilea război mondial, printre care şi NATO, dar într-o logică constructivă.

Avem nevoie de modernitate, este necesară o modernizare inclusiv a instituţiilor international, chiar şi a celor de securitate şi apărare, pornind şi de la o logică a pragmatismului.

Dar nu trebuie să uităm dimensiunea valorilor, care , de fiecare data, ar trebui să guverneze deciziile majore cu impact global.

Moderator: După acest tur de forţă, cred că putem trage şi concluzie. Preşedintele Trump este impredictibil pentru că politica sa externă şi de securitate este atfel? Preşedintele Trump este predictibil pentru că, de fapt, îşi urmează o agendă care o anticipase?

General (r) Sergiu Medar:

Preşedintele Trump, oricât ar părea de impredictibil, el este, de fapt, predictibil. Este preşedintele Statelor Unite ale Americii şi face tot ceea ce este posibil în favoarea ţării pe care o conduce. Din punctul ăsta de vedere este predictibil. Iar impredictibilităţile sale trebuie cântărite în măsura faptului că acţionează în totalitate pentru sprijinirea intereselor şi intenţiilor ţării sale.

Conferenţiar univ.dr. Niculae Iancu:

Nu trebuie să vorbim despre vreo impredictibilitate la un astfel de nivel de decizie strategică. Vorbim despre SUA, care este în continuare unica super-putere în cadrul sistemului internaţional, aşa cum el a fost construit după finalul Războiului Rece.

Cred că această creştere a incertitudinilor privind dinamicile de securitate a fost transformată, la nivelul Administraţiei americane, într-o fereastră de oportunitate în sensul eficienţei şi eficacităţii pentru o lume mai bună.

Moderator: Domnule general, domnule profesor, vă mulţumesc!