Horst Seehofer îşi anunţă retragerea din viaţa politică
Mihai DraghiciMinistrul german de Interne, Horst Seehofer, fost lider al Uniunii Creştin-Sociale (CSU, centru-dreapta), a anunţat joi că nu va candida din nou în scrutinul parlamentar federal din anul 2021, relatează site-ul publicaţiei Die Welt.
Horst Seehofer, care în iulie va împlini 70 de ani, a argumentat că vrea să se retragă din viaţa politică după o activitate de 50 de ani.
"În total, sunt în politică de 50 de ani. Este suficient când va expira actualul mandat', a declarat Horst Seehofer, citat de agenţia DPA.
