26 iunie 2019

Hassan Rohani: Statele Unite se îndreaptă într-o "direcţie greşită"

Mihai Draghici

Administraţia Statelor Unite urmează o "direcţie greşită", a afirmat miercuri preşedintele Iranului, Hassan Rohani, citat de agenţiile de presă IRIB şi Reuters.

"Le spun astăzi americanilor că direcţia pe care au ales-o este direcţia greşită", a afirmat Hassan Rohani.

Administraţia de la Teheran nu va face concesii în faţa "insultelor" Statelor Unite, a declarat anterior ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem din Iran. "Cele mai odioase persoane din Administraţia SUA proferează acuzaţii şi insulte la adresa naţiunii iraniene. Naţiunea iraniană nu va ceda şi nu se va retrage din cauza acestor insulte", a declarat ayatollahul Ali Khamenei. Liderul suprem de la Teheran a catalogat Cabinetul Donald Trump drept "cea mai sinistră" administraţie din istoria Statelor Unite.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat marţi reacţia "ofensatoare" a Administraţiei de la Teheran la propunerile sale de negocieri, avertizând că zone din Iran vor fi distruse în cazul unui eventual război. "Acest minunat popor iranian suferă, şi fără niciun motiv. Conducerea Iranului consumă toţi banii pentru terorism, foarte puţini pentru altceva. Statele Unite nu uită că Iranul a folosit dispozitive explozive artizanale şi proiectile cu penetrare puternică (bombe), care au ucis 2.000 de americani şi au rănit mulţi alţii", a declarat Donald Trump marţi prin Twitter. "Comunicatul foarte ignorant şi foarte ofensator transmis astăzi de Iran arată doar că ei nu înţeleg realitatea. Orice atac al Iranului asupra oricărui obiectiv american va fi urmat de o forţă majoră şi copleşitoare. În unele zone, va însemna ştergere totală. Nu mai este vorba de stilul John Kerry şi Barack Obama!", a adăugat Donald Trump, referindu-se la fostul secretar de Stat şi fostul preşedinte al SUA.