27 aprilie 2019

Haos în Nordul Africii şi Orientul Mijlociu URMEAZĂ UN NOU VAL MIGRAŢIONIST CĂTRE EUROPA?

Monitorul Apărării şi Securităţii

Aşa cum se estima într-un articol publicat de MAS la începutul anului, grupurile nord-africane afiliate grupării teroriste autointitulate ”Statul Islamic din Irak şi Levant” (Libia, Tunisia, Maroc) vor continua să exploateze oportunităţile oferite de disfuncţiunile din interiorul forţelor locale de securitate. Acest aspect va putea fi observat cel mai bine în Libia. Adăugând la acest aspect şi directiva emisă de liderul Statului Islamic din Irak şi Levant (SIIL), Abu Bakr al-Baghdadi, prin care a solicitat infiltrarea membrilor grupării în rândul migranţilor, în vederea transferului jihadiştilor din Siria către alte ţări din Orientul Mijlociu şi Europa, putem afirma că este posibil ca numărul migranţilor care ”forţează” porţile Europei să crească. Printre aceştia se vor afla şi terorişti, care pot pune în pericol securitatea cetăţenilor şi instituţiilor statelor membre ale Uniunii Europene.

Sursă foto: Mediafax

Peste 50.000 de jihadişti, din mai mult de 100 de ţări, au călătorit în Siria şi Irak în ultimii cinci ani pentru a se alătura organizaţiei teroriste Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL). Din aceştia, aproape 7.000 provin din ţări din Africa de Nord. Alţi 5.000 provin din ţări europene.

În condiţiile în care ”Califatul” a dispărut, iar membrii SIIL au început să se disperseze către ţările de origine sau către alte ţări care oferă condiţii propice impunerii prin forţă a perceptelor religioase fundamentalist-extremiste, reîntoarcerea luptătorilor SIIL în Maroc, Tunisia sau Egipt reprezintă o ameninţare atât pentru aceste ţări, cât şi pentru Uniunea Europeană, potrivit unui studiu al Institutului Egmont pentru Relaţii Internaţionale.

În raport se afirmă că ”dintr-o perspectivă europeană, evoluţia politico-militară şi de securitate din statele Africii de Nord prezintă un interes deosebit. În primul rând, deoarece instabilitatea din regiune ar putea avea un efect dăunător asupra securităţii europene. În al doilea rând, pentru că majoritatea membrilor SIIL plecaţi din Europa provin din familii care au emigrat din ţările nord-africane, întărind în acest fel legăturile dintre mediile jihadiste europene şi nord-africane, fenomen care ar putea avea un impact semnificativ şi durabil de securitate pe ambele maluri ale Mării Mediterane”.

Ţările din Africa de Nord şi din Europa s-au confruntat deja cu efectele revenirii marocanilor islamişti. Atacurile de la Casablanca şi Madrid din 2003 şi 2004 sunt numai un exemplu în acest sens. Numai că în prezent riscul este mult mai mare, în condiţiile în care vorbim de ”exodul din Califat” a aproximativ 50.000 de luptători.

Conform ”Sunday Times”, la începutul lunii aprilie, liderul SIIL, Abu Bakr al-Baghdadi, l-a însărcinat pe unul din şefii organizaţiei teroriste să transfere fondurile şi pe membrii grupării din Siria din Europa. Conform deciziei liderului SIIL, aceştia vor fi transferaţi în Europa printre emigranţi. Având în vedere conflictul din Libia, nu putem exclude ca o parte din membrii SIIL să fie transferaţi în Europa prin Libia.

În acelaşi timp, serviciile de informaţii din Italia şi Germania au avertizat că Europa aşteaptă un alt val de migraţie. Deşi contrabandiştii au ridicat preţul până la 3.000 de euro pentru fiecare persoană transferată ilegal, mii de emigranţi încă încearcă să ajungă în Europa din Libia. Serviciile de informaţii italiene susţin că printre aceştia există mulţi islamişti şi că este posibilă şi o implicare şi a mafiei ruse.

În aceste condiţii, multe guverne europene se confruntă cu provocarea de a-şi reprimi propriii cetăţeni care s-au alăturat SIIL. Există ţări care refuză reprimirea acestora, cum ar fi Elveţia sau Olanda, altele acceptă doar copii,doar unele state sunt dispuse să-şi accepte propriii cetăţeni cu tot cu familiile pe care aceştia şi le-au întemeiat. Cu toate acestea, niciun guvern nu are o formulă magică pentru detectarea, arestarea, punerea sub acuzare, judecarea sau reabilitarea acestor indivizi.

Contrabandiştii sunt în căutarea de noi trasee

Contrabandiştii de persoane caută noi modalităţi de a transfera ilegal imigranţi în UE. Aceştia au început să folosească chiar iahturi de lux, pentru a camufla această activitate ilegală.

Traseul de migraţie din Libia către Italia, este unul dintre cele mai periculoase, mai aglomerate şi mai populare după aşa-zisul traseu balcanic care pleacă din Siria, traversează Turcia şi ajunge pe continentul european pe teritoriul Greciei, continuând ulterior prin statele balcanice către Europa Centrală şi de Vest. În încercarea de a identifica noi rute, contrabandiştii au ramificat traseul balcanic prin Cipru.

Recent, autorităţile greco-cipriote au reţinut 37 de emigranţi care încercau să treacă frontiera dinspre partea de nord a insulei care aparţine Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN) către partea sudică, Republica Cipru, stat membru al UE. Deşi contrabandiştii solicită 2000 de euro de persoană pentru a trece din RTCN în UE, numărul solicitărilor este în creştere. În baza unui acord între UE şi Turcia din 2016, emigranţii care traversează Marea Egee în drum spre UE sunt verificaţi în centrele de primire din insulele greceşti. Ciprul nu s-a alăturat acestui acord, iar tabăra de refugiaţi de la Kokkinotrimithia, situată la vest de capitala Nicosia, este supraaglomerată.

La mijlocul anului trecut, Fabrice Leggeri, şeful autorităţii responsabile pentru controlul frontierelor comunitare (Frontex) estima o creştere a numărului refugiaţilor care aleg ruta din vestul Mediteranei, prin Maroc spre Spania, în condiţiile în care atât călăuzele, cât şi imigranţii au înţeles că drumul prin Libia este tot mai dificil.

În Libia situaţia de securitate se înrăutăţeşte

Pe fondul conflictelor prelungite din Libia, această ţară a devenit un refugiu pentru SIIL şi al-Qaida, dar şi pentru alte grupări jihadist-salafiste.

Conform unui raport al ONU, centrul de detenţie Qasr Ben Ghashir, care deţine aproximativ 890 de refugiaţi şi imigranţi, a fost atacat de grupări înarmate. Facilitatea de detenţie se află la aproximativ 20 de km sud de centrul oraşului Tripoli. În acelaşi timp, SUA susţin că aproximativ 3.600 de refugiaţi şi imigranţi sunt ţinuţi în facilităţi situate în apropierea liniilor de contact dintre Armata Naţională Libiană (ANL) şi miliţii înarmate. Cinci centre de detenţie se află deja în zone în care se poartă lupte, în timp ce alte şase se află în imediata vecinătate a confruntărilor.

Conform lui Ahmed Meitig, vicepremier GAN (Guvernul Acordului Naţional de la Tripoli), instituţia pe care o reprezintă nu s-a angajat niciodată, prin niciun acord, să blocheze migranţii în Libia. În consens cu vicepremierul, premierul GAN, Fayez al-Sarraj, a asigurat că dacă războiul civil se extinde, aproximativ 800.000 de africani şi libieni ar putea încerca să ajungă pe coastele sudice ale Europei. Mai mult, el a avertizat că în cazul în care trupele mareşalului Haftar (ANL) ar avansa, forţele GAN nu vor mai fi în măsură să controleze cei peste 400 de prizonieri SIIL, aflaţi în prezent în detenţie în Libia.

Cooperarea europeană cu Marocul, Tunisia şi Egiptul

UE are relaţii de cooperare cu ţările din Africa de Nord pe tema migraţiei, însă se doreşte o consolidare a acesteia ca urmare a riscului generat de repatrierea persoanelor cu dublă cetăţenie.

Marocul este cea mai avansată ţară nord-africană în domeniul repatrierii. Autorităţile de la Rabat au adoptat măsuri juridice şi au consolidat serviciile de securitate. De asemenea, Marocul a dezvoltat programe de de-radicalizare în închisoare.

Între 2013 şi 2017,  conform datelor oficiale, 1.664 de marocani au călătorit în Siria şi Irak, inclusiv 285 de femei şi 378 de copii. Din acest număr, 596 au decedat în luptă sau în atacuri sinucigaşe, iar 213 au revenit în Maroc, inclusiv 52 de femei şi 15 copii. Aproape toate persoanele care s-au alăturat SIIL şi care s-au reîntors în Maroc au fost judecate şi sunt condamnate la închisoare.

Tunisia şi Egiptul sunt mai puţin transparente şi sistematice în abordările lor. Numărul tunisienilor care s-au alăturat SIIL este cuprins între 3.000 şi 7.000. Nu se cunoaşte numărul celor care s-au întors. Din aceştia, aproximativ 1.000 au fost membri ai SIIL în Tunisia. Autorităţile de la Tunis şi-au concentrat atenţia modificării legislaţiei prin creşterea pedepselor, menţinând, în acelaşi timp, deţinuţii în închisoare luni de zile fără proces, în timp ce alţii sunt eliberaţi după o scurtă interogare.

Egiptul nu a făcut publice date oficiale privind numărul celor care au părăsit teritoriul naţional şi s-au alăturat SIIL şi nici numărul celor care au revenit în Egipt. Conform estimărilor neoficiale, între 300 şi 650 de persoane s-au deplasat în Siria şi Irak pentru a se alătura SIIL. Autorităţile de la Cairo nu au adaptat legislaţia, dar organizaţiile internaţionale de protecţie a drepturilor omului afirmă că închisorile sunt supraaglomerate, iar deţinuţii sunt adesea supuşi torturii în vederea obţinerii unor declaraţii de vinovăţie. Toate aceste aspecte nu sunt altceva decât un teren fertil pentru radicalizare.

Uniunea Europeană. Operaţia "Sophia" şi … o scrisoare pierdută

Lansată în 2015, după o serie de naufragii ale unor ambarcaţiuni cu emigranţi, operaţiunea EU NAVFOR MED ”Sophia” a fost prezentată ca având ca obiectiv lupta împotriva reţelelor de contrabandişti în Marea Mediterană. Acţiunile desfăşurate în cadrul operaţiunii trebuiau să ajute şi la respectarea embargourilor asupra armelor şi vânzărilor de petrol impuse Libiei de către ONU.

La sfârşitul lunii martie a.c., Consiliul European a prelungit mandatul operaţiunii ”Sophia” până la 30 septembrie 2019, dar cu o ”suspendare temporară privind desfăşurarea mijloacelor navale ale operaţiunii” din cauza refuzului Italiei, ţară aflată la comanda operaţiunii, de a permite debarcarea în porturile sale a emigranţilor salvaţi pe mare.

Ulterior, pe 16 aprilie 2019, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a solicitat statelor membre UE să retrimită nave militare în Marea Mediterană pentru a permite operaţiunii ”Sophia” să combată traficul de arme, de persoane şi de petrol din Libia. ”Ofensiva lansată de mareşalul Khalifa Haftar riscă să devină un conflict de durată cu arme care nu ar trebui să fie folosite în Libia”, a mai declarat Mogherini. Şefa diplomaţiei europene şi-a exprimat de asemenea regretul faţă de lipsa de interes a parlamentarilor europeni pentru criza din Libia. ”Este regretabil că există mai mulţi spectatori decât parlamentari pentru un subiect atât de grav” a afirmat Federica Mogherini în ultima sesiune pe acest subiect a Parlamentului European, desfăşurată înaintea alegerilor din 26 mai.

În ciuda acestor evoluţii politice, pe 24 aprilie 2019, într-o conferinţă de presă comună cu emisarul ONU pentru Libia, Ghassan Salame, ministrul de externe italian, Enzo Moavero, a anunţat că a trimis UE o scrisoare prin care se solicită să se pregătească un plan de acţiune ”pentru a face faţă unui eventual val de refugiaţi din Libia, ţară în care conflictul armat se agravează pe zi ce trece”.

Scrisoarea poate a ajuns, dar răspunsul trebuie să mai aştepte alegerile europene, alegerea noii Comisii Europene, numirea noilor responsabili pentru probleme migraţiei. Iar vara fierbinte se apropie...