Hamas a început să elibereze ostaticii, Trump anunţă pacea în Orientul Mijlociu la un summit la care participă lideri şi din UK, Franţa şi Italia. SUA, Egipt, Qatar şi Turcia vor garanta că acordul de pace va fi implementat
Florin JipaDonald Trump organizează un Summit de pace pentru Gaza, luni, în Egipt, unde au fost invitaţi lideri din peste 20 de ţări. Liderul de la Casa Albă a anunţat deja că se va întâlni luni dimineaţă cu rudele ostaticilor, iar de la ora 11.00 se va adresa Knessetului. Pe urmă va pleca în Egipt, iar la 14.30 va prezida ceremonia pentru pacea în Orientul Mijlociu din Sharm El Sheikh.
Armata Israelului s-a retras deja pe o linie intermediară, mai păstrează totuşi controlul a 58% din teritoriul Fâşiei Gaza. Hamas a început să-i predea pe cei 20 de ostatici în viaţă şi corpurile altor 28.
Toţi cei 1.966 de deţinuţi palestinieni programaţi să fie eliberaţi luni s-au urcat în autobuze în închisorile israeliene, a transmis şi Reuters.
Sunt toate şansele ca această zi să rămână un eveniment istoric, când războiul de doi ani între Hamas şi israel a luat sfârşit.
Rămâne, totuşi, cel mai mare impediment: Israelul nu-şi va retrage complet armata din Gaza până când Hamas nu va depune armele.
Reprezentanţi ai Hamas au confirmat că nu vor face parte în primă fază din administrarea Gazei, dar nu vor să depună armele decât în faţa unei forţe palestiniene.
Conform planului lui Trump, o forţă multinaţională, din care se pare că va face parte şi Turcia, urmează să înlocuiască armata Israelului. De altfel, Turcia are un rol important în garantarea acestul acrod de pace, alături de SUA, Qatar şi Egipt.
În drum spre Orientul Mijlociu, Donald Trump a vorbit şi de reconstrucţia Gazei, care va fi un proces dificil şi de durată, deoarece toate clădirile şi infrastructura sunt distruse de război.