14 noiembrie 2018

Guvernul de la Londra a ajuns la un acord privind termenii retragerii Marii Britanii din UE

Mihai Draghici

Guvernul de la Londra a ajuns la un acord privind termenii retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a transmis miercuri seară premierul Theresa May, după o şedinţă specială cu membrii Cabinetului, liderul de la Londra admiţând că una dintre opţiuni ar putea fi evitarea Brexit.

"Decizia colectivă a Cabinetului guvernamental a fost în sensul susţinerii proiectului de acord" negociat cu Uniunea Europeană. "Acest proiect de acord a fost cel mai bun care ar fi putut fi negociat", a declarat Theresa May.

"Acest lucru este în mod ferm în interesul naţional şi este vorba de un acord adecvat rezultatului referendumului. Decizia protejează locuri de muncă şi uniunea britanică. Este vorba de o decizie care va fi verificată intens, dar am avut de ales între a construi un viitor pentru ţara noastră sau a reveni în punctul iniţial, fără a da curs promisiunii asociate referendumului", a spus Theresa May.

"Opţiunile pe care le avem sunt clare: acest acord, construit pe baza rezultatului referendumului - care ne aduce controlul asupra banilor noştri, asupra legilor şi frontierelor, opreşte libertatea de circulaţie, protejează locuri de muncă, securitatea şi uniunea britanică - ieşirea din UE fără acord ori niciun Brexit", a subliniat Theresa May.