21 august 2018

GRUPĂRI ULTRANAŢIONALISTE ÎN EUROPA (2)

Sergiu Medar

În această perioadă de reconfigurare a relaţiilor internaţionale apar şi componente negative ale acestui proces. Ele se manifestă prin extremisme de dreapta sau de stânga. „Movement“ ca mişcare de extremă dreaptă şi „Antifa“ ca mişcare de extremă stânga, sunt cele mai agresive în această perioadă de timp în Europa, având ca obiectiv obţinerea de cât mai multe locuri în Parlamentul European prin alegerile care vor avea loc în luna mai 2019.

Sursă foto: Mediafax

 

Antifa

Este evident pentru oricine că relaţiile internaţionale sunt într-o schimbare dinamică. În acest context general şi Europa este în schimbare. De altfel, Emmanuel Macron a câştigat alegerile în Franţa cu platforma En Marche care, pe un fond puternic de susţinere a Uniunii Europene, propune totuşi schimbarea acesteia şi adaptarea la noile forme de manifestare a democraţiei liberale.

Procesul de schimbare este susţinut de toate statele UE, dar în forme diferite. Abordarea fiecărui stat depinde atât de interesele sale naţionale cât şi de moştenirea culturală (în sens larg) a statului respectiv ca şi de ideologia celor care conduc, pe o perioadă determinată, destinele statului.

Aceasta este perioada cea mai dificilă din punct de vedere a securităţii europene, întrucât apar conflicte de interese, dar şi de ideologii. Modul de manifestare al acestor ciocniri poate acoperi o gama largă, de la dialog şi schimburi de opinii şi până la manifestări violente de stradă.

Perioada schimbărilor este propice apariţiei şi dezvoltării ideologiilor şi modurilor de acţiune specifice extremismului de stânga sau de dreapta.

De exemplu, problema migraţiei a dus la abordări diferite în statele europene şi a adus în prim planul politicilor naţionale partide naţionaliste, populiste, cu ideologii iliberale.  Aceasta s-a văzut la alegerile din Ungaria, Austria, Italia şi acum în Suedia.

Eventuala punere în aplicare a măsurilor propuse de Emmanuel Macron, de dezvoltare a Uniunii Europene în trei cercuri concentrice va exacerba, probabil, dezvoltarea populismului şi a naţionalismului în statele din cel de-al treilea cerc, putând  duce chiar la centrifugarea evoluţiei UE.

Alături de tendinţele extremiste de dreapta se dezvoltă şi extremismul de stânga, poate mai violent şi cu potenţial distructiv mai mare. Orice manifestare extremă, în societate, produce reacţii ale celeilalte extreme care pot fi mai dăunătoare decât manifestarea iniţială.

 

Extremismul de stânga propagă neîncrederea în instituţiile statului, în sistemul electoral, în partidele politice, în parlament, atacând prin aceasta fundamentele democraţiei liberale. Principiile acestea sunt reţetele incontestabile ale anarhiei, ale haosului, ale destructurării societăţii şi statului. Modul de manifestare este întotdeauna violenţa.

Gruparea care acţionează şi se manifestă, după asemenea principii, atât în Europa cât şi în SUA este „Antifa”. După cum îi vine şi numele, această grupare îşi propune să acţioneze împotriva fascismului, respectiv a extremismului de dreapta. Ea se manifestă atât în viaţa reală cât şi în mediul virtual, exacerbând ura şi răzbunarea violentă faţă de semenii cu alte opinii şi mai ales faţă de autorităţi.

Mişcarea Antifa este menţionată pentru prima dată în SUA în anii 1920-1930 ca reacţie împotriva grupărilor pronaziste care începuseră să apară pe teritoriul nord american. Fără nici o legătură cu aceasta, în Germania, ca reacţie la dezvoltarea accelerată a fascismului apare, în 1932, titulatura de „Antifa “, prescurtarea de la „Antifaschistische Aktion”, o mişcare antifascistă asociată Partidului Comunist German.

În primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, Antifa s-a manifestat doar sporadic. În anii 1970-1980, odată cu apariţia manifestărilor pronaziste „skinheads”, în Germania, şi, mai ales, după căderea zidului Berlinului, Antifa reapare ca reacţie europeană împotriva oricărei manifestări neonaziste. În Europa ea este asociată cu manifestările punk ce includ tineri de stânga cu tendinţe anarhiste.

Cam în aceeaşi perioadă, în SUA, apar grupările ARA (Anti-Rasist Action) asociate cu curentul punk, care lupta împotriva Ku-Klux-Klan şi a altor manifestări rasiale sau neonaziste. 

Mark Bray, autor al cărţii: „Antifa, the antifascist handbook“, susţine că ARA este premergătorul Antifa în SUA. În jurul anului 2007, grupările antifasciste din SUA acceptă să intre sub umbrela denumirii Antifa, ca mişcare de stradă violentă ce se adresează manifestărilor pe care aceştia le consideră antifasciste.

Activiştii grupării Antifa îşi organizează protestele via website şi e-mail. Uneori mesajele sunt criptate folosind sisteme de criptare descărcate de pe internet, ca de exemplu aplicaţia „Signal”.

Numărul de membri Antifa nu poate fi deocamdată estimat, grupările nefiind în legătură la scară mare, ci mai mult local. După anul 2016, cel puţin în SUA au apărut peste 200 de asemenea grupări. Ele îşi recrutează membrii, mai ales din rândul celor cu ideologii anarhiste, socialiste sau comuniste. Având ca ideal lupta împotriva manifestărilor fasciste, Antifa îşi reorientează acţiunea violentă către extrema dreaptă. Întrucât acesta este în creştere în Europa şi mişcarea Antifa va fi în creştere.

Este frecventă, în majoritatea statelor în care acţionează, folosirea Antifa ca mijloc de acţiune politică al unor partide împotriva altora. Aceasta nu face decât să crească importanţa unei organizaţii a cărei singura ideologie este violenţa şi care nu are alt obiectiv decât acela de a destructura statul. Grupările de tip Antifa ar trebuie respinse de către întregul spectru politic şi ele nu trebuie să fie folosite în scopuri politice, adică, folosirea terorismului şi violenţei în atingerea unor obiective politice.

Antifa acţionează cu indivizi îmbrăcaţi în tricouri negre şi cu măşti pe faţă.

Trevor Noah, autorul emisiunii televizate The Daily Show, numea Antifa ca fiind “vegan ISIS“ (ISIS în stare naturală).

Rezultă deci că Antifa este o organizaţie teroristă în cel mai direct sens al cuvântului. Membrii acesteia folosesc tactici şi mijloace ce aparţin terorismului urban intern. Denumirea de huligani este prea blândă în această situaţie.

(Citiţi despre mişcarea "Movement" în prima parte a analizei).

În ultimii 2-3 ani Antifa a evoluat către o mişcare rebelă fără ideologie. Ea presupune doar violenţă fizică, cu orice ocazie de manifestare publică de tipul: conferinţe internaţionale, proteste paşnice, manifestări sportive, sărbători naţionale, etc. Dacă până acum 3-4 ani numele Antifa era legat de lupta împotriva fascismului, în prezent numele acestei mişcări este legat de: anarhism, decredibilizarea instituţiilor statului de drept, descurajarea capacităţii de acţiune a autorităţilor, crearea şi propagarea haosului.

Dacă urmărim direcţiile principale de acţiune în societate ale războiului hibrid, aşa cum le-a definit generalul Valeri Gherasimov, vom găsi exact aceleaşi obiective şi, în final, obiectivul primordial, crearea haosului. Aparent, aceste acţiuni au o propagare omnidirecţională, dar coordonarea lor nu poate fi decât unidirecţională. Acţiunile Antifa nu apar la orice manifestare de stradă. Cine apasă pe butonul ce ordonă mobilizarea? Cine ar profita de efectele unei acţiuni de succes a Antifa, deci de crearea haosului?

Sunt întrebări la care structurile de forţă din statele democratice, în care această organizaţie îşi face simţită prezenţa trebuie să răspundă. Serviciile de informaţii, apar, şi de data aceasta, în prima linie de apărare a statului de drept. Lupta împotriva Antifa trebuie să aibă caracteristicile luptei împotriva terorismului urban. Dificultatea majoră constă însă în faptul că aceştia îşi iau drept scut principiile democratice, pe acei oameni care demonstrează paşnic dar la limita dintre această manieră şi violenţă. Ar trebui dus un proces activ de educare a populaţiei pentru a învăţa să se delimiteze nu numai ideologic, dar şi fizic de aceia care folosesc violenţa ca argument.