Germania respinge apelurile lui Donald Trump privind renunţarea la Acordul nuclear cu Iranul
Mihai DraghiciGermania intenţionează să menţină participarea la Acordul nuclear semnat cu Iranul în pofida apelurilor preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat vineri Guvernul Angela Merkel, conform cotidianului Le Figaro.

"Ştim că există puncte de vedere diferite între SUA şi ţările europene în privinţa Acordului nuclear iranian", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului Germaniei.
"Noi folosim toate posibilităţile oferite de Acord pentru a avansa spre o soluţie diplomatică. Obiectivul nostru este să salvăm Acordul atomic, deoarece rămânem convinşi că este instrumentul potrivit pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arme nucleare", a precizat oficialul german.
Franţa şi Uniunea Europeană s-au pronunţat, de asemenea, în favoarea menţinerii Acordului nuclear cu Iranul. Statele Unite s-au retras din acest Acord în 2018.
