05 decembrie 2018

Germania oferă 54,4 milioane de euro unor proiecte pentru dezvoltare în Cisiordania şi Fâşia Gaza

Mihai Draghici

Guvernul Germaniei a alocat miercuri 54,4 milioane de euro (62 milioane dolari) pentru proiecte în scopul dezvoltării în teritoriile palestiniene Fâşia Gaza şi Cisiordania, anunţă Biroul reprezentantului german în Ramallah, citat de cotidianul Haaretz.

Fondurile vor fi folosite pentru dezvoltarea administraţiilor locale, pentru construcţia de unităţi de învăţământ şi pentru reinserţia pe piaţa muncii.

Zece milioane de euro sunt destinate unor proiecte energetice în Fâşia Gaza.

"Prin acest nou angajament substanţial, Guvernul Germaniei evidenţiază că este un partener de încredere", a declarat Klaus Kraemer, un oficial din cadrul Ministerului german al Dezvoltării.

În anul 2017, Germania a oferit 53 de milioane de euro unor proiecte pentru dezvoltare în teritoriile palestiniene.