18 septembrie 2019

Germania a extins perioada în care sunt interzise exporturile de armament către Arabia Saudită

Andrei Vacaru

Guvernul german a decis să prelungească interdicţia privind exporturile de armament către Arabia Saudită până pe 31 martie 2020, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului, citat de agenţia DPA. Interdicţiile urmau să expire la sfârşitul acestei luni.

Sursă foto: Mediafax

Potrivit acestei decizii, până la finalul lunii martie niciun contract privind exportul de arme către Riyad nu va fi aprobat de către Guvern, iar contractele deja aprobate nu vor fi onorate, a anunţat reprezentantul Executivului de la Berlin.

Restricţiile privind exporturile de arme au fost introduse în noiembrie 2018, după asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Mai mulţi oficiali saudiţi de rang înalt sunt acuzaţi că ar fi fost implicaţi în uciderea acestuia.

Primele restricţii privind exporturile de armament către Arabia Saudită au fost introduse de Germania în 2017, când Berlinul a decis limitarea acestor livrări în ţările implicate în războiul din Yemen, însă acele restricţii erau parţiale. Arabia Saudită conduce coaliţia care luptă în Yemen împotriva rebelilor huthi, sprijiniţi de Iran. Războiul din Yemen a dus la una dintre cele mai mari crize umanitare la nivel mondial.

Guvernul cancelarului Angela Merkel a încercat în mai multe rânduri să ridice interdicţiile, dar partenerii de coaliţie, de centru-stânga, s-au opus unei asemenea măsuri. Mai mulţi membri ai partidului Angelei Merkel au susţinut ridicarea interdicţiilor pentru statele implicate în războiul din Yemen după ce rebelii huthi au revendicat atacurile cu drone de săptămâna trecută împotriva unor rafinării saudite.

Cu toate acestea, Merkel a declarat marţi că nu vede niciun motiv pentru a înlătura restricţiile.

Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită afectează aproximativ jumătate din producţia de petrol saudită, a informat cotidianul Financial Times. Insurgenţii huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq şi Khurais.