07 noiembrie 2019

Generalul Teodor Frunzeti: NATO are nevoie de un nou concept de securitate

Nicolae Oprea

Generalul Teodor Frunzeti a precizat, miercuri, la Conferinţa Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice", că NATO are nevoie de un nou concept de securitate, cel actual fiind din 2010, adică de dinainte de ocuparea Crimeei de către Rusia.

Sursă foto: Mediafax

„Întâlnirea istorică dintre Bush şi Gorbaciov (Malta, decembrie 1989 – n.r.) nu s-a soldat cu niciun tratat. A fost o întâlnire în care cei doi au constatat că relaţiile antagonice s-au încheiat şi că această eră a stabilităţii, bazată pe confruntare nucleară s-a încheiat. A urmat a doua perioadă de existenţă a NATO, începând de la sfârşitul Războiului Rece şi până la atacurile din Statele Unite ale Americii, de la 11 septembrie, în care NATO s-a relaxat din punct de vedere al posturii militare, şi dintr-o organizaţie eminamente de apărare colectivă a evoluat către o organizaţie de securitate colectivă”, a precizat, miercuri, Teodor Frunzeti, în cadrul Conferinţei internaţionale Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice".

Potrivit lui Frunzeti, după 11 septembrie a apărut o nouă paradigmă de securitate şi o confruntare în contextul creşterii puterii militare a Rusiei.

„După 11septembrie, apare o nouă evoluţie, o situaţie de tranziţie spre ceea ce se dezvoltă în prezent, adică o nouă paradigmă de securitate, în care apare din nou o confruntare bazată pe ascendenţa puterii militare a Rusiei, care doreşte să redevină arbitrul global şi să aibă un cuvând de spus în orice se întâmplă pe planetă”, a precizat Frunzeti.

Potrivit acestuia, NATO are nevoie de un nou concept de securitate, asta în condiţiile în care cel actual este cel din 2010. Adică de dinainte de ocuparea Crimeei.

„Conceptul strategic al NATO, în funcţiune, este cel din 2010, în care această evoluţie disruptivă şi conflictuală a relaţiilor internaţionale şi globale se desfăşura într-un alt tempo, mai puţin agresiv decât cel din prezent. Era situaţia de dinainte de ocuparea Crimeei, de dinainte de războiul din Siria, de criza refugiaţilor, şi alte asemenea evoluţii.

Are nevoie NATO acum de un nou concept de securitate? Evident că are. Când se adoptă acest nou concept de securitate? Cândva în viitor. Nu anul acesta, şi nici anul viitor, dar e bine să se lucreze la el”, a mai precizat Frunzeti.

Generalul (r) Teodor Frunzeti este consilier în Departamentul pentru securitate - Administraţia Prezidenţială, fost rector al UNAp şi fost şef al SMFT.

Statul Major al Apărării organizează, în perioada 6-7 noiembrie, la Cercul Militar Naţional, Conferinţa ştiinţifică internaţională Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice". Activitatea se desfăşoară în contextul împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Statului Major al Apărării şi a 155 de ani de la înfiinţarea revistei Gândirea Militară Românească.