12 septembrie 2022

Generalul (r) Frank McKenzie: Avem o capacitate de culegere a informaţiilor mai mică de 2-3% în Afganistan

Andreea Soare

Generalul (r) Frank McKenzie a declarat, duminică, în cadrul emisiunii „Face the nation”, că SUA au capabilităţi reduse de culegere a informaţiilor în Afganistan, după ce Pentagonul a retras, anul trecut, trupele militare din această ţară, scrie The Hill.

Sursă foto: Mediafax

„Cred că avem o capacitate limitată de a afla ce se întâmplă în Afganistan acum”, a spus acesta la CBS, cu ocazia comemorării evenimentelor din septembrie 2001.

„Cred că acum avem o capablitate de culegere a informaţiilor din Afganistan mai mică de 2-3%”, a adăugat acesta.

Potrivit generalului (r), preşedintele Biden ar fi fost sfătuit să păstreze 2.500 de militari în Afganistan, însă, întrebat de ce nu a demisionat când preşedintele american a ordonat o retragere totală a trupelor, McKenzie a declarat că o demisie a fi „trimis un semnal greşit” publicului.

„Odată ce conducerea civilă face o decizie, chiar dacă poate nu sunt de acord cu ea, este responsabilitatea mea morală să o urmez”, a spus McKenzie.

Administraţia Biden a transmis în iulie că atacul cu dronă care a dus la moartea unuia dintre liderii al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, demonstrează că SUA încă pot lupta împotriva terorismului din Afganistan, chiar şi neavând trupe în această ţară. McKenzie, însă, nu este de aceeaşi părere. Acesta a subliniat că Al-Zawahiri a fost omorât în centrul capitalei Kabul şi că prezenţa acestuia în ţară demonstrează, de fapt, că talibanii nu îşi ţin cuvântul privind găzduirea teroriştilor.