31 iulie 2020

Generalul-locotenent Laurian Anastasof, trecut în rezervă

Otilia Serescu

Fostul şef interimar al Statului Major al Apărării, Laurian Anastasof, a fost trecut în rezervă, vineri, printr-un decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis.

Sursă foto: MApN

„Decret privind trecerea în rezervă a domnului general-locotenent - cu trei stele Anastasof Laurian din Ministerul Apărării Naţionale – la data de 1 august 2020”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Laurian Anastasof s-a născut la 18 iulie 1965 în Călăraşi. Este absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, specialitatea Aviaţie Naviganţi, promoţia 1990.

Şi-a început cariera de ofiţer la Baza 86 Aeriană Feteşti ocupând succesiv, de-a lungul carierei, funcţii pe linia specialităţii militare şi funcţii la comanda unor structuri din Statul Major al Forţelor Aeriene. Generalul Laurian Anastasof a fost Şef al Statului Major al Forţelor Aeriene din 2013 până în 2017.

Până la data de 17 decembrie 2013, a îndeplinit funcţia de comandant al Bazei 71 Aeriene, Câmpia Turzii.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul oficial al Forţelor Aeriene Române, Anastasof are peste 2.000 de ore de zbor pe avioanele MIG 21 Lancer, L-29, L-39, MIG 21 MF, dar şi pe elicopterul IAR 330 M. De asemenea, generalul Anastasof a efectuat zboruri de evaluare şi pe avionul de tip F 16.

Studii:

– 1990 – Şcoala Militară Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu";
– 1996 – Curs de comandanţi de escadrilă, Bacău;
– 1997 – Curs de limba engleză, Boboc;
– 1998 – Curs de securitate aeronautică IFSA, Paris;
– 1999 – Curs de ofiţeri de escadrilă, USAF, SUA;
– 2004 – Universitatea Naţională de Apărare, Bucureşti;
– 2007 – Colegiul de Război al Aerului, Maxwell AFB, SUA;
– 2013 – Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti.

Funcţii îndeplinite:

– 1990 – 1995 Pilot, pilot şef, comandant patrulă, Baza 86 Aeriană;
– 1995 – 1998 Instructor cu securitatea aeriană, Baza 86 Aeriană;
– 1998 – 2001 Comandant de escadrilă 861, Baza 86 Aeriană;
– 2001 – 2002 Instructor cu tragerile şi lupta aeriană, Baza 95 Aeriană;
– 2002 – 2004 Universitatea Naţională de Apărare „Carol I";
– 2004 – 2006 Comandant de escadrilă, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene;
– 2006 – 2007 Colegiul de Război, Maxwell SUA;
– 2007 – 2009 Comandant de escadrilă, Baza 95 Aeriană;
– 2009 – 2013 Comandant Baza 71 Aeriană.

- 2013 – şeful Statului Major al Forţelor Aeriene.

- 2017 - consilier în cadrul Ministerului Apărării

Decoraţii şititluri:

– Semnul onorific „În Serviciul Patriei" pentru 15 ani de activitate;
– Semnul onorific „În Serviciul Patriei" pentru 20 ani de activitate;
– Ordinul „Virtutea Aeronautică" în grad de Cavaler;
– Medalia „Serviciul Credincios" clasa a II-a;
– Emblema de Onoare a Armatei României;
– Emblema de Onoare a Statului Major General;
– Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene.