31 ianuarie 2019

Generalul-locotenent de aviaţie Laurian Anastasof a fost împuternicit pentru îndeplinirea funcţiei de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării începând cu 1 februarie

Indira Crasnea

Generalul-locotenent de aviaţie Laurian Anastasof a fost împuternicit pentru îndeplinirea funcţiei de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării începând cu 1 februarie, conform unui comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Sursă foto: Mediafax

"Cu privire la situaţia locţiitorului şefului SMAp, precizăm faptul că această funcţie este îndeplinită până astăzi, 31 ianuarie 2019 inclusiv, de către generalul-locotenent Adrian Tonea, iar începând cu data de 1 februarie 2019, prin ordin al ministrului apărării naţionale, a fost împuternicit pentru îndeplinirea atribuţiilor acestei funcţii generalul-locotenent Laurian Anastasof", se spune în comunicatul Ministerului Apărării.