18 februarie 2019

Generalul LaCarnera: Vom susţíne SDF "cât timp vor rămâne partenerii noştri"

Teodora Marinescu

Statele Unite nu vor mai putea susţine Forţele Democrate Siriene (SDF) dacă acestea vor deveni partenere guvernului condus de Bashar al-Assad sau Rusiei, a declarat duminică generalul american Paul LaCamera, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Generalul-locotenent Paul LaCamera este comandant al coaliţiei coordonate de SUA în Siria.

Liderii kurzi din SDF au iniţiat discuţii cu preşedintele sirian în contextul în care Statele Unite au anunţat retragerea trupelor americane din Siria.

Kurzii sirieni se tem de un eventual atac al forţelor armate turce, care au ameninţat că vor elimina toţi militanţii YPG, pe care Turcia îi consideră militanţi terorişti.

LaCamera a avertizat, în acest context, că legislaţia americană interzice cooperarea cu Rusia şi trupele lui Assad.

"Vom continua să îi antrenăm şi să îi înarmăm cât timp vor rămâne partenerii noştri", a declarat generalul american.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în luna decembrie că a decis retragerea trupelor americane de pe teritoriul sirian.