16 februarie 2021

General (r) Sergiu Medar, despre securitatea naţională: România a fost primul stat care a pus HUMINT, SIGINT şi IMINT într-un singur loc, pentru analiză

Florin Jipa

Securitatea naţională este un concept care depinde de noi şi este făcut pentru noi. Securitatea naţională are în centrul ei cetăţenul. În acelaşi timp, are în centrul ei răspunderea decidenţilor în domeniul securităţii faţă de cetăţean, dar şi răspunderea cetăţeanului faţă de propria-i securitate, a declarat generalul (r) Sergiu Medar, în cadrul conferinţei CUM RĂSPUNDEM LA CRIZELE DE SECURITATE NAŢIONALĂ?, organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii.

Sursă foto: Mediafax
Securitatea şi siguranţa vin imediat după necesităţile primare ale omului

„Necesitatea securităţii şi siguranţei apare în Piramida lui Maslow, privind necesităţile umane, pe pragul doi, după necesităţile primare (mâncare, adăpost etc), iar pe al doilea nivel apare securitate şi siguranţă. Deci, omul nu poate trăi fără securitate,” a completat Medar. „Conceptul, simplificat, se referă până la urmă la faptul că eu, un bunic, îmi duc nepotul la şcoală şi ştiu sigur că acea şcoală nu va sări în aer, îmi duc nepotul la stadion şi ştiu sigur că acel stadion nu va sări în aer. Sunt exemple simpliste referitoare la ceea ce înseamnă pentru cetăţean ideea de securitate, pentru un om şi pentru familia lui.”

 

Securitatea naţională are mai multe elemente

Generalul Medar a declarat că în securitatea naţională intră mai multe elemente. „Strict, în prima parte şi simplificând, aceste elemente sunt: apărarea naţională, ordine publică şi serviciile de informaţii. Acestea sunt elementele de bază ale securităţii. La ele putem adăuga securitatea alimentară, securitatea medicală, securitatea energetică. Toate acestea sunt legate între ele.”

„Până acum doi - trei ani, în Strategia de securitate a SUA, era menţionată ca ameninţare numărul unu terorismul. Acum apare competiţia dintre marile puteri. Este, într-un fel, pe un nivel ridicat, o întoarecere la timpul războiului rece, sau chiar înainte,” a declarat Medar.

 

România a fost primul stat care a pus HUMINT, SIGINT şi IMINT într-un singur loc, pentru analiză

Revenind la terorism, România a găsit o nişă, un domeniu, la intelligece, a mai spus Sergiu Medar. „În acest domeniu s-a dezvoltat un subdomeniu, care se numeşte combat intelligence. Acesta este un intelligence tactic, cu conotaţii strategice. Celelalte elemente sunt strategice. România a asigurat premiere. A fost primul stat NATO care a folosit HUMINT, SIGINT şi IMINT laolaltă. România a fost printre primele state care a utilizat drone pe câmpul de luptă şi a fost primul stat care a pus cele trei domenii într-un singur loc, pentru analiză.”

Generalul Medar a declarat că realizările României în acest domeniu au făcut ca pe teritoriul nostru să se construiască un Centrul de Excelenţă, ceea ce însemană că „România poate să îi înveţe şi pe alţii.”