13 noiembrie 2019

Gaze ruseşti, conducte ucrainene, robinete turceşti. Sau germane

Laurenţiu Sfinteş

După revoluţia cu gloanţe şi flori de pe Maidanul din Kiev, din 2014, care l-a adus la putere pe Petro Poroshenko, dar care a făcut posibilă şi anexarea Crimeei şi conflictul din Estul Ucrainei, a urmat revoluţia cu zâmbete şi voturi, în două asalturi, primăvară – vară, care a dus la alegerea unui nou preşedinte şi a unui nou parlament. Despărţindu-se cu umor de trecut, Ucraina a ales un actor, un comediant, în fruntea statului şi i-a oferit acestuia şi majoritatea parlamentară după care tânjeşte orice lider de ţară. Pentru că spectacolul tinde să se lungească, de la Moscova a venit însă o informaţie, ascunsă după două ştiri: 1. Nord Stream 2 a primit acceptul Danemarcei pentru a continua şi 2. South Stream / Turkish Stream va fi inaugurat curând, la sfârşitul acestui an. Informaţia este una comună acestui sezon: de la ruşi vine iarna pentru Ucraina, cu sau fără Gazprom.

Sursă foto: Mediafax

Câteva evoluţii şi constante politice

Cu umorul, actualul preşedinte ucrainean nu mai stă la fel de bine ca înainte. Viaţa politică nu pare a oferi aceleaşi condiţii de surâs ca şi cea a spectacolului. Deşi premise ar fi.

Majoritatea parlamentară funcţionează, guvernul a pornit un program de reformă a ministerelor (oricum numărul lor s-a redus de la 25 la 17), economia funcţionează. Media de vârstă a miniştrilor – 39 de ani - este cu doi ani mai scăzută decât cea a deputaţilor ucraineni şi cu mulţi ani sub media europeană. Schimbarea de generaţii, atât de clamată şi greu realizabilă în fostul spaţiu sovietic, a sosit la Kiev.

Miniştrii veniţi din viaţa privată au trecut la schimbări şi mai dramatice. Dmitro Dubilet, fost manager de sistem în domeniul bancar este acum ministrul de stat pentru secretariatul guvernului, şi-a transformat generosul birou de aparatchik într-un spaţiu deschis în care masa sa de lucru e la un loc cu cele ale subordonaţilor. Iniţiativa a fost pusă în practică pe baza unui calcul matematic de economisire a spaţiilor de birouri şi ar elibera, conform ministrului, aproximativ 1000 de spaţii de birouri în centrul Kievului, dacă şi alte ministere ar proceda la fel.

Conducerea de către preşedinte atât a legislativului, cât şi a executivului, creează condiţii pentru o mult mai rapidă implementare a deciziilor. Un exemplu este din infrastructură. Solicitat de abordarea pragmatico – economică a rezolvării conflictului din estul ţării, drumul modernizat Zaporojie – Mariupol, planificat a fi realizat până în anul 2022, a fost dat în folosinţă în această toamnă, în luna octombrie,130 de kilometri fiind realizaţi în 68 de zile. Obiectivul a fost promovarea Forumului economic de la Mariupol, realizat la sfârşitul lunii octombrie, pentru a convinge investitorii externi că şi estul ţării continuă să fie atractiv pentru afaceri. Iar scuza, folosită de guvernul anterior, că nu dispune de sprijinul altor instituţii, nu mai există, toată puterea este în mâinile preşedintelui.

Un alt exemplu este rapiditatea cu care au fost adoptate o serie de legi privind alegerile, prin eliminarea votului uninominal, a imunităţii parlamentarilor. Programul de 118 pagini al guvernului este un document foarte ambiţios, în care numai câteva cifre pot demonstra ambiţiile executivului, pentru perioada de cinci ani pentru care şi-a fixat obiectivele:

● 40% creşterea PIB;

● 50 de miliarde de dolari investiţii străine (în anul 2018 au fost 2,5 miliarde de dolari);

● 1 milion de noi locuri de muncă.

Aceasta în condiţiile în care noul guvern ucrainean nu îşi propune schimbarea cursului politic, a alianţelor şi parteneriatelor internaţionale. Şi, cu o transparenţă instituţională neobişnuită în spaţiul estic, ministerele au pus pe hârtie, în cifre, situaţia curentă, precum şi obiectivele pe care le doresc atinse în cinci ani. Iar cifrele sunt cel mai uşor de urmărit.

Sunt, deci, şi câteva motive ca preşedintele Zelenski să-şi păstreze zâmbetul. Mai ales pentru că există şi un program al redresării economice. În care, pe lângă cele 800 de întreprinderi planificate a fi privatizate în 2019, cei 24.000 de km de infrastructură rutieră ce urmează a fi construiţi, pe lângă deschiderea pieţei pământului, pe lângă începerea unui program de concesionări (porturile din Herson şi Nikolaev vor fi primele), pe lângă proiectul drag preşedintelui ca investitorii din industria filmului care îşi realizează producţiile în Ucraina să poată primi înapoi taxele adăugate, pe lângă toate acestea există şi un proiect de eficientizare energetică.

Sectorul energetic, priorităţi şi negocieri

Cel mai evident lucru este faptul că Ucraina este o ţară de tranzit pentru gazele ruseşti, având acest statut din perioada anilor 70, de când au început livrările masive de gaze către Europe. Dacă la acel moment, „masiv” însemna 4 miliarde mc / an, în prezent capacităţile de tranzit ale acestor conducte sunt de 140 de miliarde mc / an. Şi sunt utilizate, din cauza sancţiunilor contra Rusiei, dar şi unor cauze tehnice, la aproximativ jumătate din această capacitate, 79 de miliarde mc / an. Pentru comparaţie, România a produs în ultima perioadă aprox. 11 miliarde mc anual. Rezultă deci că există o resursă imensă la dispoziţia actualului guvern ucrainean, dacă...

... dacă nu ar exista problema relaţiilor actuale dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, aflate la un minim istoric după anexarea Crimeei, şi care afectează inclusiv tranzitul şi importul de gaze naturale. Deja în anii trecuţi, Gazprom a scăzut cantităţile de gaze furnizate prin conductele ucrainene la aproximativ jumătate din capacitate, iar un nou acord de tranzit este încă în negociere şi nu se ştie ce va aduce.

După anul 2015, Ucraina a refuzat să mai primească gaze direct din Rusia, fiind nevoită să importe din gazele tranzitate de Gazprom către Europa Centrală şi de Vest, astfel că aceleaşi gaze le-a primit de la vest şi nu de la est, cu costurile aferente desigur.

Noul guvern ucrainean încearcă rezolvarea acestei probleme, dar conjunctura este una dificilă. Iar acordul de tranzit expiră la 1 ianuarie 2020. Negocierile se poartă în format tripartit (Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană), pe trei paliere în care două sunt exclusiv despre gazele ruseşti, dar unul este şi despre reformarea infrastructurii ucrainene de transport, despre schimbările ce se vor a fi implementate în acest sector economic. Dependenţa de livrările de la est este considerată de actualul guvern nesănătoasă şi contrară orientării sale pro-occidentale.

Cele trei paliere sunt:

● volumul gazelor ce vor putea fi transportate pe conductele ucrainene;

● durata contractelor şi tarifele aferente;

● reforma structurii ucrainene de transport gaze naturale.

În ceea ce priveşte volumul de gaze, intrarea şi competiţia pe piaţa europeană a gazelor naturale lichefiate / Liquefied natural gas (LNG) au un rol la fel de descurajant pentru tranzitul prin Ucraina, ca şi sancţiunile aplicate Rusiei. Iar aici SUA sunt cel mai interesate, scăzând preţul de furnizare cu obiectivul de a face Europa Occidentală dependentă şi peste Ocean faţă de resursele naturale, nu doar faţă de cele venite din direcţia Kremlinului. Iar oferte de LNG vin şi din alte direcţii, Norvegia, Algeria... Mai sunt politicile europene care impun mai multă ecologie în economie, mai puţin carbon în atmosferă. Din partea rusă, aceste tendinţe sunt contrabalansate cu un preţ (încă) sub cel al ofertelor concurente.

Conductele ruse către Europa relevă şi ele o anumită evoluţie. Cea mai semnificativă, deşi nu s-a bucurat de atenţia mediilor politice şi de presă precum surata sa nordică, este Turkish Stream. Conducta va fi inaugurată la sfârşitul acestui an şi va lua 31 de miliarde mc de gaze naturale din cei în jur de 140 de miliarde mc pe care Rusia poate să-i furnizeze, în medie, Europei pe rutele sale centrale. Nord Stream 2, „mama tuturor proiectelor de transport gaze naturale”,  ia şi el partea leului, aproximativ 55 de miliarde mc, astfel că disputa privind tranzitul pe teritoriul Ucrainei nu mai are ca obiect decât  sub 50% din ce putea oferi infrastructura de transport, chiar şi în regim de sancţiuni. După acceptul Danemarcei ca Nord Stream 2 să nu mai ocolească platforma continentală din  jurul insulei Bornholm, se prefigurează perspectiva ca această conductă să poată fi inaugurată în 2020, undeva pe la mijlocul anului.

Evoluţii sunt şi în domeniul tarifelor, în corelaţie cu contextul geopolitic estic şi central european. Pe de o parte, SUA au încercat să blocheze proiectul Nord Stream 2, dar au mers cu sancţiunile numai jumătate din drum. Ameninţarea asupra proiectului continuă însă să existe. Pe de altă parte, energia este componentă a politicii externe a Moscovei. O politică externă care nu îşi doreşte un „război al gazelor” cu Ucraina din raţiuni de pragmatism economic. Gazele trebuie vândute, fără ele nu există fonduri pentru creşterea economică. Germania participă şi ea la acest joc geopolitic prin interesele economice primordiale. Nord Stream 2 este astfel insistent prezentat ca un „proiect economic”, nu şi ca unul politic. În schimb, pentru a descuraja o abordare de acest fel, mai ales din partea SUA, Germania insistă ca şi pe teritoriul Ucrainei să existe un tranzit masiv de gaze ruseşti.

Iar pentru Ucraina, tranzitul înseamnă, pe lângă acoperirea consumului intern, aproximativ 3% adaos / sau nu la PIB. De aceea, negocierile în curs sunt extrem de importante. De aceea scăderea cantităţilor de gaze ruseşti care vor utiliza calea directă, prin conductele de pe teritoriul ucrainean, va avea repercusiuni asupra veniturilor naţionale. La acest moment, nu este clară finalitatea acestor negocieri dar tendinţa este ca exportul general de gaze ruseşti către Europa să fie sub cel anterior, din raţiunile prezentate la punctul unu, astfel că şi cele care vor face tranzitul continental vor fi mai puţine, undeva între 30 şi 60 de miliarde mc. Într-o discuţie telefonică recentă dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, s-a convenit ca un nou acord pe termen lung, probabil 10 ani, să fie realizat pentru tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul Ucrainei, garantând şi un nivel al acestora care să asigure o anumită stabilitate a livrărilor şi consumului, astfel ca la Kiev să nu fie resimţit drastic impactul economic al scăderii exporturilor ruse de gaze.

Discuţia despre tarife continuă şi mai concret, pentru fiecare dintre cele trei mari culoare de transport în parte: Nord Stream 2 este cu 20% mai ieftin decât conductele ucrainene, deci tarifele ar fi stimulatoare pentru un volum superior. La fel se prezintă situaţia pentru Turkish Stream. Necesitatea unui acord pe termen lung este valabilă, pe de altă parte, numai pentru Ucraina, unde se doreşte a contribui la stabilitatea situaţiei, dar nu se aplică şi în alte zone, unde Rusia doreşte acorduri pe termen scurt, care să nu o lege juridic de preţuri şi cantităţi. Interesul Moscovei este să poată negocia permanent aceste componente, având atu-ul celui care beneficiază de aceste resurse şi le poate distribui după interesele sale.

În ceea ce priveşte „palierul 3”, al reformei infrastructurii ucrainene de transport al gazelor naturale, aici discuţia este, în principal, despre privatizarea şi separarea de stat / Naftogaz a structurilor care asigură acest serviciu. Prin aceasta se asigură independenţa firmelor care asigură tranzitul, şi numai atât, faţă de cele care desfăşoară operaţii de import – export şi faţă de cele care asigură întreţinerea şi repararea infrastructurii. Şi se împiedică apariţia unui monopol al energiei la nivel naţional. Prin această reformă, Ucraina se va încadra în programul juridic al Uniunii Europene, „cel de-al 3-lea pachet energetic”, care prevede modul de reglementare a pieţei energetice interne în statele membre şi partenere. Fără această reformă, Ucraina nu va beneficia de sprijinul UE, inclusiv în cadrul negocierilor tripartite (Rusia, Ucraina, UE). Este prevăzut ca această reformă, presupunând măsuri administrative şi legislative să poată fi implementată la începutul anului 2020.

Interese şi incertitudini. Chiar şi pentru viitorul apropiat

La acest stadiu, sunt câteva elemente care prefigurează modul în care vor evolua şi se vor finaliza negocierile, precum şi consecinţele acestora pentru situaţia geopolitică regională.

În primul rând, subiectul principal al negocierilor este volumul gazelor naturale care pot face obiectul unui eventual acord. Din argumentele prezentate anterior, rezultă că o potenţială scădere a nivelului exporturilor ruse de gaze nu se va datora doar sancţiunilor internaţionale ci şi conjuncturii economice, al impunerii unor noi standarde de mediu în UE, al competiţiei din partea altor furnizori. Rusia îşi va menţine însă o serie de atu-uri: rezervele aproape de consumatori (în special exploatările de la Iamal), preţul scăzut al producţiei, al tranzitului, calitatea bună a produsului.

Fiecare dintre cele trei părţi implicate în negocieri are interes în finalizarea pozitivă a acestora. Probabil, nu se va înregistra un acord general imediat, potenţială fiind mai curând o înţelegere provizorie, pentru a mai permite ajustări ulterioare. În acest context se înscriu şi eforturile Kievului de a asigura stabilizarea regiunilor estice şi identificarea unei soluţii politice la conflictul din Donbas. Războiul  / spectrul acestuia nu este un însoţitor bun al unei necesare creşteri economice, atât de dorită de actualul guvern de la Kiev.

Există, însă şi incertitudini.

Una din cele mai serioase vine de peste Atlantic. Nu se ştie niciodată ce decizii, ce sancţiuni ar putea lua imprevizibilul preşedinte de la Casa Albă. Punerea sub acuzare şi retorica unei campanii electorale care îşi ia zborul pot duce la decizii neaşteptate. Cel mai fragil este proiectul Nord Stream 2, deja ţintă a unui set de sancţiuni. Dar nici relaţiile Washingtonului cu Ankara nu sunt, la acest moment, foarte pozitive.

Situaţia internă din Ucraina este şi ea destul de volatilă. Insistenţa preşedintelui Zelenski în impunerea unei bune părţi a programului său electoral pentru combaterea corupţiei a calmat spiritele, dar dialogul său cu Moscova, pentru rezolvarea situaţiei din est, poate reaprinde tabăra naţionalistă, atât de puţin interesată în compromisuri. Este previzibil ca un acord, chiar provizoriu, să prevadă că doar jumătate din nivelul actual de gaze naturale ruseşti va fie transportat prin conducte ucrainene. O astfel de evoluţie va provoca, desigur, reacţii din partea mediului politic şi economic autohton.

Un element important este şi modul în care vor fi implementate măsurile anti-corupţie. Tradiţional, sectorul energetic ucrainean a fost unul din cele mai corupte. Alinierea la legislaţia europeană ar permite o curăţare a acestuia, dar procesele de acest tip cer timp şi, s-a demonstrat şi în alte domenii, nasc o rezistenţă acerbă.

Problemele tranzitului gazelor ruseşti şi ale energeticii ucrainene, în general, nu sunt noi pentru actualul guvern, abordarea diferă, este mult mai directă şi mai angajantă, dar nu se ştie dacă nu îşi va epuiza energiile pe parcurs.

Este, vorba, totuşi de Ucraina, o ţară din Estul European, unde minunile au loc doar cu aprobare. De la vest şi, uneori, de la est.