30 iunie 2019

Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, a lansat Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”

Nicolae Oprea

Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, a lansat, duminică, Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, eveniment care a avut loc la Cercul Militar Naţional. Potrivit lui Oprea, Uniunea va acorda sprijin moral şi material militarilor care vor face parte din această structură.

Sursă foto: Mediafax

„Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” este o asociaţie profesională, deci nu are caracter politic, formată din militari, poliţişti, poliţişti de frontieră, pompieri, jandarmi, atât în rezervă cât şi în activitate şi este prima asociaţie de acest fel. Principiile fundamentale după care funcţionează Uniunea sunt: democraţie, interes naţional, respectarea drepturilor omului, respect faţă de lege, unitate de acţiune, loialitate şi disciplină, onoare şi demnitate”, a declarat, duminică, Gabriel Oprea.

Potrivit acestuia, Uniunea va fi o voce puternică pentru cei care vor face parte din această structură.

„Am format Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor Mihai Viteazul pentru ca fiecare militar, poliţist, poliţist de frontieră, jandarm, pompier să aibă o voce puternică şi să se poată reprezenta în mod direct.
De asemenea, Uniunea va acorda sprijin moral şi material, precum şi consiliere psihologică şi juridică, prin persoane atestate legal, membrilor săi aflaţi în situaţii deosebite. Vom iniţia demersuri pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a condiţiilor de viaţă membrilor şi familiilor acestora”, a mai declarat Gabriel Oprea.