09 iunie 2019

Gabriel Leş: MApN pregăteşte un memorandum prin care solicită Guvernului preluarea cimitirului din Valea Uzului

Florin Zafiu

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce va pregăti un memorandum prin care va solicita oficial Guvernului preluarea Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, decizia fiind adoptată în urma unei analize a situaţiei necropolei.

Sursă foto: Mediafax

„În urma analizei situaţiei concrete a Cimitirului eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale de la Valea Uzului, Ministerul Apărării Naţionale a demarat procesul de fundamentare a procedurile legale pentru preluarea în administrare a acestei necropole de război. Astfel, MApN va pregăti un Memorandum prin care va solicita Guvernului României preluarea acestui cimitir, în vederea menţinerii statutului de cimitir internaţional al acestei necropole de război, având în vedere faptul că aici sunt înhumaţi militari de mai multe naţionalităţi, respectiv militari ungari, români, germani, ruşi, sârbi, austrieci şi italieni”, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş, pentru MEDIAFAX.

Potrivit ministrului, procesul de preluare a Cimitirului din Valea Uzului presupune consultarea tuturor părţilor implicate.

„Structurile MApN care vor prelua responsabilităţile administrării cimitirului internaţional vor asigura respectarea dreptului neîngrădit al fiecarei ţări de a-şi comemora eroii căzuţi în luptă şi care sunt înmormântaţi aici. De asemenea, MApN are capacitatea să asigure efectuarea activităţilor de protejare şi întreţinere a mormintelor şi de reabilitare a operelor comemorative existente în cadrul acestui cimitir internaţional, în deplin respect al normelor de drept internaţional aplicabile şi al acordurilor bilaterale ale statului român încheiate în acest domeniu cu ţările care au eroi care odihnesc în cimitirul de la Valea Uzului”, a mai subliniat Gabriel Leş.

Potrivit unor surse avizate, procedura de preluare de către MApN a Cimitirului ar putea fi încheiată în maximum 30 de zile, în cazul în care există consens din toate punctele de vedere.

Precizările vin după ce premierul Viorica Dăncilă a solicitat, sâmbătă, respectarea simbolurilor statale ale României şi normele de ordine publică şi face apel la responsabilitate în ceea ce priveşte acţiunile referitoare la situaţia din Valea Uzului, propunând ca acesta să fie preluat de Ministerul Apărării - având în vedere faptul că în această necropolă sunt înhumaţi militari de mai multe naţionalităţi.