Gabriel Leş, întâlniri bilaterale de lucru cu ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi cu omologul georgian, Levan Izoria
Andreea SoareMinistrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, s-a întâlnit, la Bruxelles, în marja reuniunii ministeriale NATO, cu ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi cu omologul georgian, Levan Izoria.

„Întâlnirea cu omologul francez a reprezentat un bun prilej pentru a continua discuţiile pe marginea situaţiei regionale de securitate, precum şi referitoare la o serie de aspecte relevante de pe agenda NATO. În context, au fost abordate teme privind cooperarea în plan bilateral, cu accent pe permanentizarea dialogului strategic româno-francez, continuarea dezvoltării cooperării operaţionale în domeniile terestru, aerian şi maritim, cu scopul de a consolida interoperabilitatea forţelor armate ale celor două ţări, precum şi încurajarea dezvoltării parteneriatului pe termen lung”, anunţă reprezentanţii MApN.
Aceştia au discutat despre cooperarea în cadrul UE, în cadrul Coaliţiei Globale ANTI-ISIL/DAESH, dar şi despre participarea României şi a Franţei cu militari, în comun, la misiuni şi operaţii ONU de menţinere a păcii.
Dinamica situaţiei de Securitate din regiunea Mării Negre a fost dezbătută cu omologul din Georgia, Levan Izoria. Cei doi oficiali au discutat şi despre contribuţia celor două state la securitatea internaţională. În acelaşi context, au fost trecute în revistă perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul apărării.
„La finalul întrevederii, ministrul Leş a salutat progresele înregistrate de Georgia în implementarea reformelor în domeniul apărării şi securităţii şi a reiterat poziţia României de susţinere a aspiraţiilor euro-atlantice ale acestei ţări”, se precizează în comunicatul MApN.
